CAROL IANCU, RENÉ-SAMUEL SIRAT

Home > Arhivă  > 2023  > Anul XXXIV, 2023, nr. 3 (394) > CAROL IANCU, RENÉ-SAMUEL SIRAT

Om al credinţei, dascăl şi promotor al prieteniei între evrei, creştini şi musulmani

 

• René-Samuel Sirat şi Carol Iancu (Cluj, 2007).

Vineri 12 februarie 2023, René-Samuel Sirat, fost Mare Rabin al Franţei, una dintre figurile cele mai prestigioase ale iudaismului francez şi european din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi a începutului secolului al XXI-lea, a decedat la Ierusalim la vârsta de 92 de ani. În prezentul articol, după o trecere în revistă a dublei sale cariere – rabinică şi universitară –, evoc contribuţia sa remarcabilă la dezvoltarea învăţământului limbii ebraice în colegii, licee şi universităţi, la înfiinţarea de importante instituţii de învăţământ superior consacrate studiilor iudaice şi, nu în ultimul rând, la progresul dialogului interreligios şi al prieteniei între evrei, creştini şi musulmani.

 

  1. Itinerarul rabinic şi universitar

 

Născut la 13 noiembrie 1930, la Bône, în Algeria, ultimul (mezinul) într-o familie evreiască tradiţionalistă cu cinci copii, el a urmat de la o vârstă fragedă un învăţământ religios riguros şi de calitate (Talmud Tora), cu marele rabin al oraşului natal, Rahamim Naouri, adevăratul său „părinte spiritual“ care l-a încurajat să aleagă profesiunea rabinică. După ce a fost elev un an la yeshiva din Aix-les-Bains, unde a descoperit ritualul religios aşkenaz, diferit de cel sefarad din Algeria, el a continuat studii aprofundate la Seminarul teologic israelit din capitala Franţei, devenind, la 21 de ani, cel mai tânăr rabin diplomat al acestei vechi şi celebre instituţii. Succesiv, rabin al oraşului Toulouse, apoi al regiunii Haute-Garonne (1952-1955), el a fost numit, în octombrie 1955, directorul învăţământului religios al Consistoriului din Paris şi rabin al studenţilor evrei, funcţii pe care le-a deţinut peste un deceniu. În 1967, fostul elev al Seminarului israelit devine la rândul său profesor la acest lăcaş al ştiinţei religioase, continuând să predea până în iunie 1980, când a fost ales Mare Rabin al Franţei, pentru un mandat de şapte ani (1981-1988). El a îndeplinit cu succes această sarcină dificilă, având un rol capital în dezvoltarea instituţiilor de cult şi a vieţii religioase. După terminarea mandatului de Mare Rabin al Franţei, el devine în ianuarie 1988, Mare Rabin al Consistoriului central, iar între 1989 şi 1997, preşedinte al Consiliului permanent al Conferinţei rabinilor europeni.

În afară de atribuţiile rabinice în care a excelat, René-Samuel Sirat s-a făcut cunoscut ca un savant universitar, un educator şi pedagog de excepţie. Absolvent în 1957 al Şcolii Naţionale de Limbi Orientale, devenită Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (INALCO) din Paris, el a obţinut la Universitatea din Strasbourg licenţa în limba ebraică (1962), apoi masteratul (1963) şi doctoratul (1965), sub conducerea reputatului profesor André Neher. Numit asistent la INALCO, în 1958, apoi profesor (în 1965), el a fost vreme de trei decenii (1966-1996) directorul Secţiei de ebraică. Datorită lui, modesta secţie s-a transformat într-unul din cele mai importante centre universitare de studii ebraice din Franţa şi din Europa: 15 studenţi înscrişi în 1965 şi peste 900 în 1996. Până la data pensionării sale, în răstimp de trei decenii, peste 10.000 de studenţi şi-au însuşit cunoştinţele de bază ale limbii ebraice. René-Samuel Sirat a adăugat învăţământului limbii şi literaturii ebraice moderne, limba aramaică şi principalele limbi evreieşti (idişul, iudeo-spaniola şi iudeo-araba), dar şi arta, sociologia şi filosofia evreiască medievală şi modernă. În 1970, Universitatea ebraică din Ierusalim l-a invitat să conducă departamentul de predare a limbii ebraice pentru studenţii străini, misiune pa care a îndeplinit-o până în 1973, în cadrul acordului cultural franco-israelian.

 

  1. Introducerea limbii ebraice în colegii şi licee, înfiinţarea de instituţii de învăţămănt superior consacrate studiilor iudaice

 

Paralel cu postul de profesor universitar, René-Samuel Sirat a fost însărcinat de Ministerul Educaţiei Naţionale cu funcţia de inspecţie generală privind ebraica, care i-a permis să creeze, în 1974, Certificatul de aptitudini pentru învăţământul secundar (CAPES), iar în 1977 concursul pentru ocuparea de posturi de profesori („Agrégation“).

Am avut şansa să fac cunoştinţă cu René-Samuel Sirat în anul 1972, cu ocazia vizitei pe care a făcut-o la liceul evreiesc Yavne din Marsilia, şi chiar în acest an el a deschis Secţia Aix-Marseille a Centrului Universitar de Studii Evreieşti de la Paris. El mi-a încredinţat sarcina de a o conduce; iar eu am asumat-o până în 1976, când am devenit titularul cursului „Istoria şi civilizaţia iudaismului şi a Israelului“, introdus pentru prima dată la Universitatea Aix-Marseille I. În acelaşi timp, m-am învestit în strânsă colaborare cu profesorul Sirat în ceea ce a fost o adevarată misiune culturală pentru el (dar şi pentru mine): introducerea limbii ebraice în colegii şi licee în principalele oraşe din sudul Franţei şi treptat în alte regiuni. Ca inspector general, profesorul Sirat a provocat în acest domeniu o adevarată revoluţie: în anul 1993, ebraica era predată în zeci de şcoli, numărul elevilor ridicându-se la peste 5.000 în învăţământul public şi privat.

În ce priveşte învăţămâmtul universitar, René-Samuel Sirat, datorită dinamismului său comunicativ, a reuşit să înfiinţeze noi instituţii în domeniul studiilor iudaice. În 1986, a fost primul director al Şcolii de Înalte Studii ale Iudaismului, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale. Iată principalele instituţii pe care le-a creat sau pe care le-a iniţiat: în 1988, Academia Hillel sub egida Fundaţiei iudaismului francez; în 1989, Institutul universitar european Rachi în oraşul Troyes (Raşi este acronimul lui Rabi Şlomo Iţhaki, 1040-1105, cel mai important exeget al Bibliei şi Talmudului); în 1992, Universitatea sefardă europeană (pentru a marca a 500-a aniversare a expulzării evreilor din Spania), devenită Universitatea evreiască europeană; în 1995, Institutul pentru studiul religiilor Cărţii; în 2000, Institutul Universitar Euro-Mediteranean Maïmonide din Montpellier (devenit Institutul Universitar Maïmonide, Averroès, Thomas d’Aquin).

 

III. Dialogul interreligios şi Catedra UNESCO „Cunoaşterea religiilor Cărţii şi învăţământul păcii“

 

Partizan convins al dialogului interreligios, membru în Comitetul de onoare al asocialţiei Amitié Judéo-Chrétienne de France, el a participat în 1986 la reuniunea interreligioasă dedicată păcii, care a avut loc la Assise, unde l-a întâlnit pe Papa Ioan Paul al II-lea. Acesta a fost primul papă care a intrat în sinagoga din Roma (la 13 aprilie 1986, pronunţând celebra frază: „Voi sunteţi fraţii noştri de predilecţie şi, într-un anumit sens, se poate spune că voi sunteţi fraţii noştri mai mari“). El a fost şi la originea stabilirii relaţiilor diplomatice cu statul Israel (Acordul fundamental între Sfântul Scaun şi Statul Israel a fost semnat la 30 decembrie 1993). Ioan Paul al II-lea a condamnat pretutindeni antisemitismul, în Polonia natală la Auschwitz, în Germania şi în Israel unde a făcut, în anul 2000, un voiaj exceptional. La Kotel, locul cel mai sfânt al iudaismului, el a fost primit de către René-Samuel Sirat, singurul rabin care participase în mod direct la convorbirile în vederea găsirii unei soluţii a gravei probleme puse prin introducerea unei capele carmelite la Auschwitz în 1984, fapt care a declanşat o gravă criză în relaţiile dintre evrei şi catolici. Marele rabin al Franţei a avut o contribuţie decisivă la lucrările comisiei co-prezidată de cardinalul Albert Decourtray şi de avocatul Theo Klein, atunci preşedintele Consiliului reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa, care împreună cu cardinalii Jean-Marie Lustiger, Franciszec Marcharsky şi Godfried Daneels, a ajuns la un acord ce s-a concretizat ulterior (în 1993), odată cu plecarea călugăriţelor din incinta fostului lagăr de exterminare nazist.

Pe plan internaţional, cea mai mare recunoştinţă a multiplelor sale realizări şi a meritelor sale s-a materializat în 1998, prin numirea sa ca director al catedrei UNESCO, Cunoaşterea religiilor Cărţii şi învăţământul păcii, pe care el a iniţiat-o. Această catedră avea ca scop încurajarea dialogului intercultural, fondat pe valori de fraternitate şi respect reciproc, prin revizuirea manualelor şcolare, prin eliminarea intoleranţei şi a apelurilor la violenţă, prin studiul comparativ şi pluridisciplinar al celor trei religii ale cărţii, excluzând orice tentativă de prozelitism sau sincretism, şi, în sfârşit, promovarea educaţiei păcii şi a spiritului de toleranţă. La conferinţa inaugurală de la UNESCO, invitatul de onoare a fost Alexandru Şafran, Mare Rabin al Genevei şi fost Şef Rabin al României, care a prezentat un discurs impresionant privind etica iudaismului. În cadrul catedrei, René-Samuel Sirat a pronunţat în mod regulat conferinţe axate pe tema relaţiilor interreligioase, invitând numeroase personalităţi, printre care cardinalul Albert Decourtray (privind relaţiile dintre evrei şi creştini) şi profesorul Mohammed Arkoun (privind Coranul şi relaţiile dintre evrei şi musulmani). Plecând de la o idee originală a profesorului Sirat, această catedră a înfiinţat o Facultate de Teologie itinerantă a religiilor cărţii care a organizat sesiuni specifice, colocvii de înalt nivel la care au participat universitari, teologi şi personalităţi din lumea economică, ştiinţifică, culturală şi politică. Iată câteva teme şi date ale acestor întruniri.

Prima reuniune „Caută pacea şi aleargă după ea“ (Psalmii, XXXIV, 15) a avut loc la Troyes (14-17 octombrie 1999), a doua „Omul este un arbore ale cărui rădăcini sunt în cer (Maharal din Praga, secolul al XVI-lea)“, la Troyes, Paris, Amman şi Ierusalim (23-29 noiembrie 1999); a treia „Speranţa lui Abraham. Dialogul interreligios“, la Ifran (Maroc) (30 aprilie – 3 mai 2000); a patra „Oare mereu are să sfâşie sabia (II Samuel II, 16); „De la amintirea războiului la învăţământul păcii“, la Verdun (18-19 martie 2001); a cincea „Reîntoarcerea Cărţii revelate. Este ea încă purtătoare a unui mesaj de pace şi de speranţă?“, la Troyes (17-20 mai 2001); a şasea „Religiile Cărţii în Evul Mediu. Înterpătrunderea culturală şi istorică, exemplul [oraşelor] Montpellier şi Girona“, co-organizată cu Institutul Maïmonide din Montpellier şi Institutul Nahmanide din Girona (12-13 septembrie 2001). În sfârşit, a şaptea, asupra careia doresc să insist: „Care e situaţia dialogului interreligios între iudaism şi bisericile ortodoxe şi protestante?“ s-a ţinut în România, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la 28 octombrie 2003. La această întrunire franco-română, au prezentat comunicări profesorii: René-Samuel Sirat („Dialogul iudeo-creştin după cel de-al Doilea Război Mondial“), Carol Iancu („Jules Isaac şi Prietenia iudeo-creştină din Franţa“), Andrei Marga, rector şi fost ministru al Educaţiei Naţionale („Istoria dialogului iudeo-creştin“), Stelian Tofană, decan al Facultăţii de Teologie ortodoxă şi directorul Centrului de Studii biblice („Reacţii teologice la dialogul evreo-creştin“), Ladislau Gyémant, directorul Institutului de Studii ebraice şi istorie evreiască „Moshe Carmilly“ („Actualitatea tradiţiei evreo-creştine“), Molnar Janos, decan al Facultăţii de Teologie protestantă, şi Korinna Zamfir, de la Facultatea de Teologie romano-catolică („Identitatea Celuilalt: mister şi provocare“). Profesorul René-Samuel Sirat a făcut o puternică impresie, atât prin pertinenta sa comunicare în care a relatat evoluţia dialogului de la Conferinţa de la Seelisberg (1947), până la vizita Papei Ioan-Paul al II-lea la sinagoga din Roma (1986), cât şi prin personalitatea sa luminoasă. El a dat sfaturi judicioase privind îmbunătăţirea manualelor religiose destinate elevilor, pentru o prezentare corectă a iudaismului. Această vizită în Romania a continuat la Bucureşti (29-39 octombrie 2003) unde profesorul Sirat a ţinut un curs despre “Samuel Joseph Agnon şi literatura ebraică contemporană“, la Facultatea de Litere, şi a participat la lansarea oficială a cărţii sale Tandreţea lui Dumnezeu, tradusă din franceză de Ţicu Goldstein şi apărută la Editura Hasefer. Patru ani mai târziu, l-am acompaniat din nou pe René-Samuel Sirat, invitat în România pentru a primi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prestigiosul titlu Doctor honoris causa. La deschiderea ceremoniei care a avut loc pe data de 18 aprilie 2007, rectorul Andrei Marga a declarat: „Îl omagiem pe Eminenţa Sa René-Samuel Sirat nu numai ca profilat şi ilustru reprezentant al marii tradiţii a iudaismului, ci şi ca autor al unei optici de referinţă în dezlegarea problemelor cruciale ale omenirii de astăzi“. René-Samuel Sirat a răspuns cu o pasionantă alocuţiune „Religie şi laicitate astăzi: rivalitate sau complementaritate?“. El a fost onorat şi de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, la 1 decembrie 2013, i-am transmis, din partea regretatului preşedinte Dr. Aurel Vainer, Médalia Dr. Alexandru Şafran, la o ceremonie-omagiu care a avut loc la Paris.

Din păcate, după peste un deceniu de la înfiinţare, catedra UNESCO, Cunoaşterea religiilor Cărţii şi învăţământul păcii, a fost nevoită să-şi înceteze activitatea, din motive politice. Sub influenţa ideologiei salafiste a ţărilor arabe şi musulmane cele mai ostile Israelului, care neagă chiar şi dreptul său de a exista, instituţia Unesco, o emanaţie a Organizatiei Naţiunilor Unite, în loc să încurajeze şi să favorizeze eforturile pentru promovarea păcii în Orientul Apropiat, a susţinut o serie de absurdităţi anti-evreieşti, cum ar fi „inexistenţa“ legăturii între poporul evreu şi Templul de la Ierusalim!… În pofida acestei orientări politice, profesorul Sirat a continuat eforturile de apropiere între iudaism şi islam, continuând relaţiile cu intelectuali şi clerici musulmani, deschişi dialogului. El a fost invitat în Maroc, la inaugurarea oficială a Institutului ecumenic Al Mowafaqa din Rabat, care a avut loc la 20 septembrie 2014, un an după ce s-a stabilit la Ierusalim. El a insistat prin video-conferinţă asupra urgenţei dialogului interreligios, a datoriei responsabililor religioşi de a forma cadre religioase în spiritul respectului faţă de Celălalt, care este diferit, pentru a suprima orice formă de prejudecăţi.

 

  1. În loc de concluzie: rolul omului religios

 

René-Samuel Sirat a fost nu numai un om de acţiune, un orator talentat, dar şi un om al condeiului, studiile sale fiind răspândite în numeroase reviste şi volume colective de specialitate din Franţa, Israel, Statele Unite şi alte ţări, o mare parte însă au rămas inedite şi ar trebui să fie publicate. Mă limitez aici să evoc câteva subiecte tratate în Tandreţea lui Dumnezeu. În „Studiul, sursa vie a religiei evreieşti“ găsim explicaţii de ce evreii sunt consideraţi „poporul cărţii“ şi ce este „libertatea omului“. În educaţia evreiască, învăţătura nu este concepută ca o simplă transmitere a cunoştinţelor: pe bună dreptate, autorul subliniază faptul că un rabin nu trebuie să ţină un curs ex-catedra, el are datoria să fie apropiat de elevii săi care, la rândul lor, nu numai că pot, dar trebuie să pună întrebări! În prezentarea structurii iudaismului francez este abordată relaţia dintre „patrie“ şi „matrie“, legea civilă şi legea religioasă, în special conceptul Din de-malkuta dina („Legea ţării este lege“). Volumul cuprinde texte de o extremă importanţă privind relaţiile dintre iudaism şi celelalte două religii monoteiste, chestiunea căsătoriilor mixte şi a convertirii, drepturile străinului şi obligaţiile cetăţeanului, dar şi poziţia iudaismului faţă de progresul ştiinţific (mai ales progresul medicinii şi al geneticii) şi atitudinea în faţa suferinţei şi a morţii. În Anexe sunt reproduse conferinţele: „Concepţia evreiască a familiei“, „Se mai poate crede în Dumnezeu după Auschwitz?“, „Cultura de război şi cultura de pace“, „Orientul Apropiat la o răspântie de drumuri“, „A regăsi limbajul păcii“. După cum putem constata din temele abordate şi din titlurile conferinţelor, pentru René-Samuel Sirat învăţământul şi dialogul sunt valori perene şi prioritare. În omagiul pe care l-a adus lui Alexandru Şafran, pe care l-a cunoscut şi admirat (vezi Şafran printre nemuritori, Hasefer, 2002, pp. 73-75), el insistă asupra faptului că fostul Şef Rabin al României şi Mare Rabin al Genevei s-a străduit ca imensele lui cunoştinţe să fie împărtăşite cât mai multor oameni: „Răspândeşte pâinea (învăţătura) pe suprafaţa apelor şi, în cele din urmă, o vei regăsi“, ne spune Eclesiastul (XI, 1). Acest verset biblic se potriveşte şi lui René-Samuel Sirat, dascăl erudit, promotor al prieteniei între evrei, creştini şi musulmani, om al credinţei conştient de rolul „oamenilor religiei“: „Într-o vreme, când fundamentele valorilor morale se clatină, noi, oamenii religiei, resimţim o nevoie reală de a stabili un pact de amiciţie fraternă cu cei care cunosc fericirea de a fi credincioşi sau care se îndoiesc de realitatea credinţei“.

 

 

 

Carol Iancu este Membru de onoare al Academiei Române.