VLADIMIR TISMĂNEANU, DE LA EVA PERÓN LA ELENA CEAUŞESCU

Los peronistas no son ni buenos, ni malos; son incorregibles/ Peroniştii nu sunt nici buni, nici răi; sunt incorigibili

Jorge Luis Borges

Ne aflăm pe data de 8 februarie 1973, la Olăneşti. Nicolae Ceauşescu se întâlneşte cu Juan Domingo Perón (1895-1974), fost preşedinte al Argentinei, acompaniat de soţia sa, Isabel Perón. „La primire a participat tovarăşa Elena Ceauşescu“, notează stenograma. „Dumneavoastră sunteţi foarte faimos în America Latină şi de aceea nu am putut să rezist să nu vă cunosc personal“, declara de la bun început fostul dictator argentinian. În acelaşi an, Perón revenea în Argentina şi era ales preşedinte. Murea după nouă luni, iar soţia devenea şefa statului, sub numele de María Estela Martínez de Perón. Născută în 1931, trăieşte în Argentina. Soţii Ceauşescu au vizitat oficial Argentina în 1974 şi au mai apucat plăcerea revederii cu soţii Perón.

Tinerii peronişti, cunoscuţi sub numele de Montoneros, s-au despărţit de idolul lor, au declanşat lupta de gherilă urbană şi au fost înfrânţi de către militari, care, între timp, luaseră puterea, în ceea ce s-a numit la guerra sucia („războiul murdar“). În acel război civil au fost folosite metode teroriste de ambele părţi. Ideologia militanţilor revoluţionari de sorginte peronistă, conduşi de Mario Firmenich, combina marxism-leninismul, naţionalismul şi populismul. Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi de Crăciun, în decembrie 1989. Despre Perón, gânditorul politic venezuelean, Carlos Rangel, scria că a fost „un demagog fără scrupule, unul dintre cei mai nocivi eroi falşi din istoria Americii Latine“. Ceauşescu şi Perón se considerau lideri predestinaţi, unşi de Istorie, să conducă naţiunile lor „pe noi culmi de progres şi civilizaţie“. Cu orice preţ. Cum avea să spună Elena Ceauşescu, un om ca „tovarăşul“ se naşte o dată la 500 de ani. Thank God…

Pentru a capta bunăvoinţa tiranului megaloman de la Bucureşti, profetul populismului latino-american adăuga, reluând amintiri din anii ’30: „Eu am fost mulţi ani profesor de istorie la Şcoala Superioară de Război şi am studiat războaiele turceşti, ale bulgarilor, ale dumneavoastră, ale tătarilor. Aşa că eu cunosc ceva din lupta poporului dumneavoastră. Ieri, am văzut Columna lui Traian. Este minunată. Aceasta este forma cea mai bună de a învăţa istoria. Mă refer la partea vizuală a lucrurilor. Aceasta este o cafea turcească?“ Răspunsul lui Ceauşescu, probabil emoţionat de ceea ce tocmai auzise, este menit să clarifice lucrurile: „Aşa i se spune, dar de fapt provine din ţările arabe“. După care cei doi demagogi narcisişti, fiecare cu forma sa de paranoia ideologică, se angajează într-un dialog despre formaţiunile istorice, despre sclavagism, capitalism şi socialism. Ceea ce-i uneşte este „anti-imperialismul“. Spune Perón, recitând de fapt mantra teoriilor dependenţei, la modă, în epocă: „Eu am avut în mână un studiu al institutelor tehnologice ale NATO privind aprecierea viitorului până în anul 2000 şi începutul secolului al XXI-lea. Acolo se spunea un lucru foarte simplu, dar foarte just: dacă în această lume cu 3.8 miliarde de oameni, jumătate suferă de foame, ce se va întâmpla în anul 2000 când vor exista 7-8 miliarde de oameni?… Imperialismul se gândeşte că o lume suprapopulată are două caracteristici: biologică, de care se leagă războaie, foame ş.a.m.d.; un sistem geopolitic care să asigure o producţie mult mai mare şi o distribuţie mult mai bună. Din păcate, noi suntem cei care plătim toate acestea. Nu trebuie uitat că şi România are mari rezerve şi poate deschide apetitul cuiva“.

Ceauşescu răspunde cu consideraţii legate de „planificarea resurselor de care dispune omenirea“ (fusese probabil instruit de Mircea Maliţa şi de Valter Roman). Perón îl avertizează pe dictatorul român să nu subestimeze comploturile externe: „Este uşor să te eliberezi în cadrul frontierelor naţionale, însă este greu să consolidezi ceea ce ai făcut în interior, atunci când forţele din afară se năpustesc asupra ta“. Sunt convins că istoricii militari, din cercul generalului Ilie Ceauşescu, ar fi subscris entuziast la această poziţie.

Răspunsul lui Ceauşescu este tranşant, probând convingerea liderului de la Bucureşti că fortăreaţa socialismului este inexpugnabilă, dacă se distrug orice nuclee de rezistenţă internă: „…cel puţin în condiţiile de astăzi, dacă se asigură o unitate a forţelor interne, activitatea cercurilor reacţionare şi imperialiste poate fi împiedicată“. Pe scurt, la luptă, securişti!

Stenograma include pasaje savuroase în care cei doi comentează relaţiile dintre civili şi militari, rolul vechilor ofiţeri în „armata socialistă“, natura capitalismului în Europa şi în America Latină, perspectivele revenirii lui Perón la Buenos Aires şi şansele mişcării justiţialiste (peroniste) de a reveni la putere: „Revoluţia noastră, afirma fostul admirator al lui Mussolini, Franco şi Hitler, este o revoluţie socialistă, care va putea, încetul cu încetul, să soluţioneze probleme mari, între care şi problema marilor latifundii“. După care urmează un întreg discurs despre rolul femeilor în politica argentiniană: „În momentul de faţă, din punct de vedere politic, putem să vorbim de 1-1,5 milioane de voturi ale femeilor, în afară de cele ale bărbaţilor. Vorbind modest, femeia din Argentina este foarte bine pregătită pentru a ocupa, în viitor, însărcinări importante în cadrul legislaţiei ca deputată, senatoare şi alte funcţii la care noi ne-am gândit“. La care dl. José López Rega, secretarul personal al oaspeţilor argentinieni, un aventurier specializat în ocultism, ulterior eminenţa cenuşie în timpul preşedinţiei Isabelitei, se grăbeşte să adauge: „De aceea generalul Perón s-a căsătorit de trei ori“. Evita, cea transfigurată în mit naţional, a fost a doua soţie, iar Isabel a treia şi ultima. Cultul Evitei rămâne fără paralelă în istoria contemporană.