25 de scrisori inedite ale lui Ilarie Voronca

[1. Carte postale du 4 août 1943]

 

Mes grands Amis,

Que puis-je devant votre inépuisable bonté? Je sais que j’en suis indigne mais je sais aussi que c’est Dieu qui m’a conduit vers vous. Aussi, au lieu de vous dire mes remerciements ou de vaines paroles, je fais le serment en mon âme de louer la miséricorde divine et de vous montrer ma gratitude en m’efforçant de mériter votre amitié, en pardonnant à mes ennemis, en vouant ma vie à suivre votre exemple de compréhension, d’indulgence et de charité. Je vous aime mes très chers et je remercie Dieu de m’avoir accordé la joie de vous connaître. J’aurais aimé faire partager cette joie à l’admirable compagne que j’ai eue autrefois Colomba.

Je vous serre sur mon coeur.

Votre Ilarie Voronca, le 4 août 1943.

 

 

[1. Carte poştală din 4 august 1943]

 

Marii mei prieteni,

Ce pot eu faţă de inepuizabila voastră bunătate? Ştiu că sunt nedemn, dar ştiu de asemenea că Dumnezeu m-a condus spre voi. Astfel, în loc să vă spun mulţumirile mele sau cuvinte fără rost, jur în sufletul meu să proslăvesc mizericordia divină şi să vă arăt recunoştinţa mea, forţându-mă să vă merit prietenia, iertând duşmanilor mei, consacrându-mi viaţa ca să urmez exemplul vostru de bunăvoinţă, de indulgenţă şi de caritate. Vă iubesc foarte mult, dragii mei, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a acordat bucuria de-a vă cunoaşte. Aş fi dorit să împărtăşesc această bucurie cu admirabila mea fostă însoţitoare, Colomba.

Vă strâng la piept.

Al vostru Ilarie Voronca, 4 august 1943.

 

 

[2. Lettre du 27 août 1943]

 

Mes infiniment chers, mes infiniment doux Elise et Jean,

Vous avoir connus, avoir vécu dans le rayonnement de votre bonté, de votre indulgence, de votre patiente et attentive compréhension, n’est-ce pas le plus grand don que la Providence ait pu me faire? Comment est-ce possible que des êtres d’une hauteur morale telle que la votre soient faits de chair et os comme le commun des mortels?

Votre abnégation est sans limites. Et c’est à moi, le plus terrestre des hommes que vous dispensez vos bienfaits. Une vie toute entière, une éternité seraient insuffisantes pour épuiser les pensées de vénération que vous m’inspirez. C’est la France qui a produit des êtres comme vous. Comment ne pas adorer la France?

S’il m’est écrit qu’un malheur m’arrive, sachez que je le supporterai le front haut car j’aurai la plus admirable des consolations: votre souvenir. Je penserai à tout ce que vous m’avez donné, à tout ce que vous me donnez en affection, en amitié, en soins, en bonté, et comment n’en serais-je pas illuminé?

Je vous aime du plus profond de mon coeur. Votre, Edi.

 

 

[2. Scrisoare din 27 august 1943]

 

Infinit de dragii mei, infinit de buni Elise şi Jean,

Faptul de-a vă fi cunoscut, de a fi trăit în strălucirea bunătaţii voastre, a indulgenţei voastre, a comprehensiunii voastre pline de răbdare şi atenţie, nu este oare cel mai mare dar pe care Providenţa a putut să mi-l facă? Cum este posibil ca fiinţe de o elevaţie morală ca a voastră să fie create din carne şi oase ca muritorii de rând?

Abnegaţia voastră este fără limite. Şi tocmai mie, celui mai pământean dintre oameni, îmi daţi voi binefacerile voastre. O viaţă întreagă, o eternitate ar fi insuficiente pentru a epuiza gândurile de veneraţie pe care mi le inspiraţi. Franţa este cea care a produs fiinţe ca voi. Cum să nu adori Franţa?

Dacă mi-e scris să m-ajungă o nenorocire, să ştiţi că o voi suporta cu fruntea sus, deoarece voi avea cea mai admirabilă consolare: amintirea voastră. Mă voi gândi la tot ceea ce mi-aţi dat, la tot ceea ce îmi daţi, în afecţiune, în prietenie, în îngrijire, în bunătate, şi cum de nu aş fi iluminat?

Vă iubesc din toată inima mea. Al vostru, Edi.

 

[3. Lettre du 3 juillet 1944, envoyée par Ilarie Voronca à Saul Axelrud]

 

Mon très cher Ami,

Ne vous étonnez pas, je vous prie, de mon silence. Vous devez connaître vous même, la lassitude, le désespoir, le désarroi qui m’assaillent quelques fois. J’ai certes, la présence de mes angéliques amis les Mazenq pour lesquels nul sacrifice n’est trop grand afin d’assurer mon égoiste confort. Depuis quelqu’un an, j’habite et je mange chez eux. Resté sns ressources, je ne sais pas ce que je serais devenu si Dieu ne m’avait pas mené chez eux. Par contre certaines personnalités d’ici arrivent à m’exaspérer. En particulier, ce prétentieux et vide „professeur“ (il ne manque pas une occasion pour étaler ses hautes! qualités professionnelles), R. et le jeune M.B.. Ils font preuve d’une animosité sourde (mais qui jaillit quelquefois) contre les Mazenq et moi, parce que nous allons à la messe et que nous fréquentons l’église. Ils vont presque jusqu’à nous accuser d’avarice (vous comprenez ce que je veux dire) alors que vous connaissez les nobles sentiments des Mazenq et vous devez déviner mes idées si vous avez lu ma nouvelle La Cité secrète. N’est-il pas normal de ma part d’aller chaque dimanche remercier Dieu pour m’avoir accordé l’amitié des Mazenq, et le prier de nous protéger tous contre la malédiction de cette époque?

Enfin je voudrais vous faire sentir la suffisance, la prétention, la superficialité, l’erreur de jugement, l’incompétence des „professeurs“ ci-dessus. Bien entendu je me garde de lui ou de leur parler comme je parle aux Mazenq ou à vous. Mais tout cela s’ajoute à mon exaspération. Car les Mazenq ne cessent un instant de faire du bien autour d’eux (au risqué de compromettre leur fortune et leur santé) et les autres qui ne font que s’admirer eux-mêmes ne répondent que par l’incompréhension et le mépris. Ah! Que la paix vienne! J’aménerai les Mazenq loin d’ici.

Jean est devenu un grand peintre. Il a plus de cent toiles dont quelques unes sont de vrais chefs d’oeuvres. Je lui conseille de faire une exposition et j’espère écrire un article sur lui à cette occasion. Il est devenu imbattable aux échecs. Je n’arrive plus jamais à lui prendre une partie. Suzette a grandi et elle est bien sage. Elise est mon amie fidèle qui parle souvent de vous et de Mme Renault.

Pardonnez-moi, je me plains toujours de ma pleurite. J’ai la même gêne à la respiration. Depuis quelque temps, je travaille moins, mais j’ai écrit une grande partie d’un livre très important. J’aimerais beaucoup vous revoir. Si le voyage ne vous effraie pas, tout le monde serait content de vous avoir ici.

Je vous embrasse, votre Voronca.

 

[3. Scrisoare din 3 iulie 1944, trimisă de Ilarie Voronca lui Saul Axelrud]

 

Foarte dragul meu prieten,

Să nu vă miraţi, vă rog, de tăcerea mea. Trebuie să cunoaşteţi Dv. înşivă oboseala, disperarea, haosul care mă asaltează uneori. Am desigur, prezenţa prietenilor mei îngereşti, [familia] Mazenq, pentru care niciun sacrificiu nu este prea mare pentru a-mi asigura egoistul meu confort.

De peste un an locuiesc şi mănânc la ei. Rămas fără resurse, nu ştiu ce aş fi devenit dacă Dumnezeu nu m-ar fi adus la ei. Din contra, unele personalităţi de aici mă exasperează. În mod deosebit acest pretenţios şi vid „profesor“ (el nu scapă nici o ocazie pentru a-şi etala înaltele! sale calităţi profesionale) R. şi tânărul M.B. Ei fac dovada unei animozităţi surde (dar care izbucneşte uneori) contra [cuplului] Mazenq şi contra mea, deoarece noi mergem la liturghie şi frecventăm biserica. Ei merg până aproape de a ne acuza de avariţie (întelegeţi ce vreau să spun), atunci când Dv. cunoaşteţi sentimentele nobile ale [familiei] Mazenq şi trebuie să ghiciţi ideile mele, dacă aţi citit nuvela mea Cetatea secretă. Nu este normal din partea mea să merg în fiecare duminică să mulţumesc lui Dumnezeu pentru a-mi fi acordat prietenia [cuplului] Mazenq, şi să-l rog să ne protejeze de nenorocirea acestei epoci?

În sfârşit, aş dori să vă fac să simţiţi suficienţa, ambiţia, superficialitatea, eroarea de judecată, incompetenţa „profesorilor“ de mai sus. Bineînţeles, mă abţin să îi sau să le vorbesc, cum vorbesc cu [cuplul] Mazenq sau cu Dv. Dar toate acestea se adaugă la exasperarea mea. Deoarece [cuplul] Mazenq nu încetează nici un moment să facă bine în jurul lor (cu riscul de a-şi compromite averea şi sănătatea), iar ceilalţi, care nu fac decât să se admire pe ei înşişi, răspund prin lipsă de înţelegere şi dispreţ. Ah! Să vină pacea! Voi duce [familia] Mazenq departe de aici.

Jean a devenit un mare pictor. El are mai mult de o sută de tablouri, dintre care unele sunt veritabile capodopere.

I-am sugerat să facă o expoziţie şi sper, cu această ocazie, să scriu un articol despre el. A devenit imbatabil la şah. Nu mai reuşesc niciodată să-i iau o partidă. Suzette a crescut şi este foarte cuminte. Elise este prietena mea fidelă, care vorbeşte adesea de Dv. şi de Dna Renault.

Iertaţi-mă, mă plâng mereu de pleurita mea. Am aceeaşi jenă la respiraţie. De câtva timp muncesc mai puţin, dar am scris o mare parte a unei cărţi foarte importante. Aş dori mult să vă revăd. Dacă voiajul nu vă sperie, toată lumea ar fi fericită să vă aibă aici.

Vă îmbrăţişez, al vostru, Voronca.

 

 

[4. Note du 17 août 1944, sur une feuillet]

 

Mes adorés Elise et Jean,

Je vous adore et je pars le coeur déchiré.

Au revoir, Voronca Edi.

 

[Sur cette feuille, Elise a mentionné:

„Écrit en courant avant son départ pour le maquis, 17 août 44.

(Pendant que j’étais à Rodez à regarder les Allemands faire leurs préparatifs de départ de Rodez)“].

 

 

[4. Notă din 17 august 1944, pe o foaie]

 

Adoraţii mei Elise şi Jean,

Vă ador şi plec cu inima sfâşiată.

La revedere, Voronca Edi.

 

[Pe această foaie, Elise a menţionat:

„Scris în fugă înainte de plecarea sa pentru maquis, 17 august 44.

(Când eu mă aflam la Rodez, uitându-mă la germanii care făceau pregătiri de plecare din Rodez)“].

 

 

[5. Lettre du 8 septembre 1944, 9h30 du soir]

 

Mes infiniment chers,

Pourquoi me suis-je tellement attaché à vous? Etait-ce pour me faire une souffrance de plus? Mon coeur saigne, car j’ai l’impression qu’il se passera longtemps avant de vous revoir. Un ami intime, le romancier René Laporte est le Directeur de la Radio à Toulouse. Je reste probablement à Toulouse, bien que mon désir est de reprendre le plus vite Paris. Mais je serai un peu plus près de vous. Je vous aime mes très chers et il me paraît absurde de ne pas être avec vous ce soir.

Gaston [?] et sa femme sont allés au cinema. Moi, je suis resté parce que je me sens très grippé. Je pars demain matin à 8h. J’ai vu Bouloc qui savait mon secret (Tortel et Cassou le lui avaient dit) et je crains qu’il ne le disent à tous les autres. Tant pis! Vous m’aurez appris à prier et je prierai. Dimanche j’irai à la messe.

Merci mes très chers! Mais vous m’aurez habitué à trop de bonheur! Aimez-vous, soyez unis tous les trois et attendez le jour où nous nous retrouverons.

Je vous embrasse tous les trois, votre Edi.

 

 

[5. Scrisoare din 8 septembrie 1944, ora 9:30, seara]

 

Infinit de dragii mei,

De ce m-am ataşat aşa de tare de voi? Pentru a-mi face o suferinţă în plus? Inima mea sângerează, deoarece am impresia că va dura mult timp până când vă voi revedea. Un prieten intim, romancierul René Laporte, este Directorul de la Radio Toulouse. Voi rămâne probabil la Toulouse, chiar dacă dorinţa mea este să ajung cât mai repede la Paris. Dar voi fi mai aproape de voi. Vă iubesc foarte mult, dragii mei, şi mi se pare absurd să nu fiu cu voi astă seară.

Gaston [?] şi soţia sa s-au dus la cinema. Eu am rămas acasă, pentru că mă simt foarte gripat. Plec mâine dimineaţa la ora 8. L-am văzut pe Bouloc care ştia secretul meu (Tortel şi Cassou i l-au spus) şi mi-e frică să nu îl spună tuturor celorlalţi. Cu atât mai rău! Voi m-aţi învăţat să mă rog şi-o să mă rog. Duminică voi merge la slujba religioasă.

Vă mulţumesc din inimă, dragii mei! Dar voi m-aţi obişnuit cu prea multă fericire! Iubiţi-vă, fiţi uniţi toţi trei şi aşteptaţi ziua când ne vom regăsi.

Vă îmbrăţişez pe toţi trei. Al vostru, Edi.

 

[6. Lettre du 29 octobre 1944 (Extraits)]

 

Mes infiniment chers,

Pour vous décrire les déceptions, les amertumes, les fatigues de mes deux premiers jours parisiens, il me faudrait peut-être autant de pages que pour ma Symphonie Pastorale. Je risquerais même de ne jamais finir une lettre et même de ne pas pouvoir l’envoyer sous une enveloppe. Aussi vais-je essayer me limiter à quelques faits saillants. […] Je vais chez Colomba car ma cousine m’a annoncé qu’elle est de nouveau malade au lit. C’est là que m’attendait le plus grand choc, car je trouve Colomba avec un visage cadavérique, d’une maigreur effroyable, dans un appartement qui est une veritable glacière. Après d’inombrables maladies (kiste au sein, kiste à l’ovaire, deux operations difficiles, fièvres journalières ce qui laisse supposer une sensibilité pulmonaire, elle souffre actuellement d’une bacillose. Pas de travail, parce que industries et laboratoires n’ont pas encore repris; Et même si elle trouvait du travail, pourrait-elle travailler avec une santé si ébranlée? Bien entendu j’ai décidé de lui donner (à elle et à son frère) toutes les provisions qui doivent arriver par François, jambon, beurre, etc. Tout est pour elle car mon coeur se déchire de lui voir une si mauvaise mine. Je suis content de lui avoir apporté des fleurs. Je la revois après presque cinq ans. Je lui dis que je suis catholique, je lui dis qu’étant catholique je suis son mari et ne puis pas divorcer. Mais sa vie semble arrangée, plus ou moins définitivement avec le poète G. […] Oh! doux Moyrazès. C’est vers lui que je dois me tourner pour trouver un peu de reconfort! Vous aviez raison, je me suis trop pressé. J’aurais dû attendre encore un mois ou deux. Mais, j’ai, comme refuge, votre merveilleux souvenir. Je veux vivre, lutter (et si Dieu me le permet), écrire pour vous, pour votre haute amitié, pour tout ce que vous avez fait pour moi.

 

 

[6. Scrisoare din 29 octombrie 1944 (Extrase)]

 

Infinit de dragii mei,

Pentru a vă descrie decepţiile, amărăciunile, oboselile din primele mele două zile pariziene, mi-ar trebui poate tot atâtea pagini ca pentru Simfonia Pastorală a mea. Aş risca chiar să nu mai termin niciodată o scrisoare şi nici s-o pot trimite într-un plic. Iată de ce mă voi limita doar la câteva fapte frapante. […] Mă duc la Colomba, deoarece verişoara mea m-a anunţat că ea este din nou bolnavă la pat. Acolo mă aştepta cel mai mare şoc, deoarece o găsesc pe Colomba cu un obraz cadaveric, teribil de slåbită, într-un apartament care este o veritabilă gheţărie. După nenumărate boli (chist la piept, chist la ovar, două operaţii dificile, febre cotidiene care presupun o jenă la plămân, ea suferă actualmente de o boală pulmonară. Nu are de lucru, deoarece industriile şi laboratoarele n-au reînceput încă activitatea. Şi chiar dacă ea ar găsi de lucru, cum va putea munci cu o sănătate aşa de şubredă? Bineînţeles că am decis să-i dau (ei şi fratelui ei) toate proviziile care trebuie să ajungă prin François, jambon, unt etc. Totul este pentru ea, deoarece mă doare inima s-o văd cu o mină aşa de proastă. Sunt mulţumit că am putut să-i aduc flori. O revăd după aproape cinci ani. Îi spun că sunt catolic, şi că fiind catolic sunt soţul ei şi nu pot divorţa. Dar viaţa ei pare aranjată, mai mult sau mai puţin definitiv, cu G. […] Ah ! dulcele Moyrazès. Spre el trebuie să mă întorc pentru a găsi puţină alinare! Dv. aveaţi dreptate, m-am grăbit prea tare. Ar fi trebuit să aştept încă o lună sau două. Dar, am ca refugiu minunata Dv. amintire. Vreau să trăiesc, să lupt (şi, dacă o să mă lase Dumnezeu), să scriu pentru Dv., pentru elevata Dv. prietenie, pentru tot ce aţi făcut pentru mine […]“.

 

 

[7. Lettre du 4 janvier 1945]

 

Très chère Elise,

Je vous avais suppliée de prier la Vierge Marie pour que ma très chère Colomba guérisse. Elle est toujours clouée sur son lit d’hôpital. Le chirurgien dit que, à cause de son mauvais état général, la plaie n’arrive pas à se renfermer. Vous comprenez combien je suis affligé. J’ai écrit à mon ami „Gérard“ de ne jamais faire à sa femme ce que j’ai fait envers Colomba. Je suis en plus assez fatigué par un travail très absorbant. N’avez-vous jamais essayé de m’écouter à 17 heures 15 sur 31m, 25m, et 465 m? Mon adresse pour l’instant reste la même: 29 rue de Lille, – Paris 7e.

J’ai reçu un beau colis de Gérard du midi. J’attends avec impatience les vacances pour venir les passer avec vous trois. Je vous embrasse tous les trois. Votre, Edi.

 

[Mentionné par Elise: „Gérard“ est un nom d’emprunt pour éviter les poursuites; il y avait la censure]

 

 

[7. Scrisoare din 4 ianuarie 1945]

 

Foarte dragă Elise,

V-am implorat să vă rugaţi Fecioarei Maria pentru ca foarte iubita mea Colomba să se însănătoşească. Ea este încă la spital, ţintuită la pat. Medicul chirurg spune că din cauza proastei sale stări generale rana nu se cicatrizează. Voi înţelegeţi cât sunt de îndurerat. I-am scris prietenului meu „Gérard“ să nu-i facă niciodată soţiei sale ceea ce i-am făcut eu Colombei. Sunt în plus îndeajuns de obosit de o muncă foarte istovitoare. N-aţi încercat niciodată să mă ascultaţi la ora 17:15 pe undele 31m, 25m şi 465m? Adresa mea pentru moment rămâne aceeaşi: 29 rue de Lille, – Paris 7e.

Am primit un frumos colet de la Gérard din sud. Aştept cu nerăbdare vacanţa, să vin s-o petrec cu voi trei. Vă îmbrăţişez pe toţi trei. Al vostru, Edi.

 

[Menţionat de Elise: „Gérard“ este un nume de împrumut, pentru a evita urmăririle; exista cenzura]

 

 

[8. Lettre du 21 janvier 1945]

 

Mes infiniment chers,

D’après le rythme de mes lettres vous pouvez imaginer les mouvements barométriques de mon humeur. Pendant la semaine qui vient de s’écouler, je me suis vu, par deux fois démissionnaire. Une première fois à cause de mon ami le ministre. Je vous ai dit qu’il est en guerre avec le Front National roumain. Or, les gens de ce Front National me sont personnellement très sympathiques et je les ai invités à mon micro: ce sont d’anciens combattants du maquis et je les aime. Mais mon ami le ministre s’en est faché et a présenté à ce propos une protestation au Quai d’Orsay. Et, comme d’autre part en faisant parler ces amis du F.N. j’avais engagé ma responsabilité, je me suis vu presque démissionnaire. Mais l’orage a passé. Deux jours après j’ai eu un autre incident à cause d’une conférence que j’ai faite. Celà s’est calmé aussi.

Mais je rêve de plus en plus de Moyrazès. Il fait froid, je gagne bien ma vie mais je dépense plus que je ne gagne. Et à Moyrazès il y a un soleil qui n’existe jamais ici. Oui, mes chers anges protecteurs, j’ai reçu la chemise grise et j’ai reçu le beurre. Je voudrais vous envoyer Colomba mais elle est devenue trop fataliste et résignée. Elle a très mauvaise mine (elle est horriblement amaigrie) et je regrette de n’avoir pas eu l’énergie de la séparer de G. G. est un être très vaniteux qui ne pense qu’à s’admirer lui-même. Quand reviendrai-je moi-même chez vous mes adorés? Ma place est trop pleine de subtilités et un de ces jours je crains de perdre l’équilibre. Ah! que ce serait délicieux de recommencer nos parties d’échecs, mon très cher Jean! „Arrange les pions!“ Et ta délicieuse lettre! Excuse-moi si Henrika t’a plu moins que L’Interview, mais peut-être un jour te montrerai-je le livre auquel je travaille depuis trois ans. Elise m’encourage avec sa bonté et sa delicatesse.

Que ferais-je si je n’avais pas la certitude et le refuge de votre amitié? Je crois que je serais malheureux jusqu’à en mourir.

Je vous serre sur mon coeur. Votre, Edy.

 

[8. Scrisoare din 21 ianuarie 1945]

 

Infinit de dragii mei,

Dat fiind ritmul scrisorilor mele, vă puteţi imagina oscilaţiile barometrice ale dispoziţiei mele. În săptămâna trecută, m-am văzut de două ori demisionat. Prima dată, din cauza prietenului meu ministrul. V-am spus că el este în război cu Frontul Naţional român. Însă oamenii de la acest Front Naţional îmi sunt, personal, foarte simpatici şi i-am invitat la microfonul meu: ei sunt luptători din maquis şi îi iubesc. Dar prietenul meu ministrul s-a supărat şi a făcut un protest la Quai d’Orsay pe subiectul ăsta. Şi cum, pe de altă parte, permiţându-le prietenilor mei de la F.N. să vorbească, îmi angajasem propria responsabilitate, m-am văzut aproape demisionat. Dar furtuna a trecut. Două zile mai târziu am avut un alt incident, din cauza unei conferinţe pe care am făcut-o. Şi acesta s-a potolit.

Dar eu visez din ce în ce mai mult la Moyrazès. Este frig, îmi câştig bine viaţa, dar cheltuiesc mai mult decât câştig. Iar la Moyrazès este un soare cum nu e niciodată aici. Da, dragii mei îngeri protectori, am primit cămaşa gri şi de asemenea untul. Aş dori să v-o trimit pe Colomba, dar ea a devenit prea fatalistă şi resemnată. Ea are o mină proastă (a slăbit îngrozitor), şi regret că nu am avut energia să o despart de G.. G. este o fiinţă foarte vanitoasă, care nu ştie decât să se admire pe el însuşi. Când o să revin eu la voi, adoraţii mei? Serviciul meu este plin de subtilităţi şi, într-o bună zi, mi-e teamă că-mi voi pierde echilibrul. Ah! Ce bine-ar fi să reîncep partidele de şah, foarte dragul meu Jean! „Aranjează pionii!“. Şi delicioasa ta scrisoare! Scuză-mă dacă Henrika ţi-a plăcut mai puţin decât Interviul, dar poate într-o zi îţi voi arăta cartea la care lucrez de trei ani. Elise mă încurajează cu bunătatea şi delicateţea ei.

Ce m-aş face dacă n-aş avea certitudinea şi refugiul prieteniei voastre? Cred c-aş fi nenorocit şi aş muri.

Vă strâng la piept. Al vostru, Edi.

 

 

[9. Lettre du 12 février 1945]

 

Mes adorables,

Vos lettres sont mon unique reconfort à Paris. Je suis très mécontent de moi, surtout parce que je n’ai pas réussi à résoudre le problème du remariage avec Colomba. Colomba est un être incomparable dont la noblesse et la finesse me charment chaque jour davantage. Mais je crois qu’il est trop tard pour revenir en arrière. Sa vie avec G. semble assez sérieusement engagée. Et pourtant G. est marié. Et pourtant Colomba mériterait une vie tranquille avec un mari aimant. Je suis mécontent aussi de mon activité littéraire. J’ai travaillé cependant à mon grand roman. J’ai refait un ou deux poèmes. J’ai un peu horreur de faire des demarches auprès des directeurs des revues. J’ai corrigé, il y a trois mois, les épreuves du texte de Confluences… et néanmoins il ne paraît pas.

Je m’ennuie après vous, je désire vous revoir, revivre auprès de vous. Partir à la promenade avec Jean. Le regarder peindre. Aller avec lui à la pêche. Ou même seul sur la route de Nuces ou sur celle de Calzins, ou même sur la route droite de Baraqueville ! Avez-vous revu Paran? (Je dois interrompre ma lettre). Je vous écrirai demain. Je vous adore. Votre, Edi.

 

 

[9. Scrisoare din 12 februarie 1945]

 

Adoraţii mei,

Scrisorile voastre sunt unica mea consolare la Paris. Sunt foarte nemulţumit de mine, mai ales din cauză că nu am reuşit să rezolv problema recăsătoriei mele cu Colomba. Colomba este o fiinţă incomparabilă, a cărei nobleţe şi fineţe mă farmecă în fiecare zi tot mai mult. Dar eu cred că este prea târziu să mă mai reîntorc. Viaţa ei cu G. pare îndeajuns de serios angajată. Şi, totuşi, G. este căsătorit. Şi, totuşi, Colomba ar merita o viaţă liniştită, cu un soţ iubitor. Sunt de asemenea nemulţumit de activitatea mea literară. Am lucrat totuşi la marele meu roman. Am refăcut unul sau două poeme. Sunt puţin dezgustat să fac demersuri la directori de reviste. Am trimis, acum trei luni, corecturile la textul meu Confluenţe…, şi totuşi el nu a apărut.

Mi-e dor de voi şi doresc să vă revăd, să retrăiesc lângă voi. Să mă duc la plimbare cu Jean. Să-l privesc cum pictează. Să merg cu el la pescuit. Sau chiar singur pe ruta Nuces sau pe cea din Calzins, sau chiar pe ruta dreaptă spre Baraqueville! L-aţi revăzut pe Paran? (Trebuie să-mi întrerup scrisoarea.) Vă voi scrie mâine. Vă ador. Al vostru, Edi.

 

 

[10. Lettre du 18 mars 1945]

 

Dimanche. Mes adorés,

Un petit mot en hâte. Je viens de voir Colomba. Elle vous offre son appartement pour vos vacances de Pâques. (Elle ira coucher pendant quelques jours chez une amie).

Venez. VENEZ. Je vous attends, vous adore et vous embrasse. Votre, Edi.

 

 

[10. Scrisoare din 18 martie 1945]

 

Duminică. Adoraţii mei,

Un mic cuvânt în grabă. Am văzut-o chiar acum pe Colomba. Ea vă oferă apartamentul ei pentru vacanţa de Paşte. (O să doarmă câteva zile la o prietenă). Veniţi. VENIŢI. Vă aştept, vă ador şi vă îmbrăţişez. Al vostru, Edi.

 

 

[11. Lettre du 2 juin 1945]

 

Mes amis adorés,

J’ai reçu la délicieuse lettre d’Elise (attendue si longtemps). Je devenais inquiet par votre si long silence. Oui je suis très impatient de vous revoir. Je pensais prendre une huitaine de jours au début de juin. Je ne sais plus rien au sujet de mon congé. Mais je viendrai. Je vous écrirai prochainement la date exacte de mon congé. Depuis ce matin, notre ami Axelrud est à Paris. Il est venu dans mon studio et j’espère être avec lui demain. Je suis très heureux de le revoir. Ah! comme j’ai envie de télégraphier à Jean „arrange les pions“. Il y a une semaine j’ai fait un repas très copieux chez les Rebois avec leur fille et leur gendre. Je vous embrasse avec tout mon coeur ardent. Votre, Edi.

 

[Ajouté par le docteur Saül Axelrud:

En attendant de vous écrire longuement, laissez-moi vous dire que nous parlons beaucoup de vous et vous aimons toujours, gens admirables que vous êtes! Axelrud]

 

 

[11. Scrisoare din 2 iunie 1945]

 

Adoraţii mei prieteni,

Am primit delicioasa scrisoare a Elisei (atât de aşteptată). Eram îngrijorat de îndelungata voastră tăcere. Da, sunt foarte nerăbdător să vă revăd. Mă gândeam să-mi iau opt zile la începutul lunii iunie. Nu mai ştiu nimic despre concediul meu. Dar voi veni. O să vă scriu în curând data exactă a concediului meu. De azi-dimineaţă, prietenul nostru Axelrud e la Paris. A fost la mine la studio şi sper să fiu cu el mâine. Sunt bucuros să-l revăd. Ah! cât aş dori să telegrafiez lui Jean: „Aranjează pionii!“. Acum o săptămână am luat o masă copioasă la cuplul Rebois împreună cu fiica şi ginerele lor. Vă îmbrăţişez din toată inima mea fierbinte. Al vostru, Edi.

 

[Adăugat de Dr. Saul Axelrud]:

Până când o să vă scriu pe larg, lăsaţi-mă să vă spun că vorbim mult despre voi şi vă iubim întotdeauna, oameni admirabili ce sunteţi! [semnat] Axelrud.

 

 

[12. Lettre du 27 décembre 1945]

 

Mes infiniment chers,

Je vous avais un peu égarés sur la carte de la France. Je ne savais pas où vous écrire ou vous télégraphier (et j’ai porté trois jours, un télégramme dans ma poche que j’ai finalement adressé à Centrès). J’ai passé les fêtes de Noël seul. Les difficultés que j’ai à vaincre pour retrouver Rovena n’ont pas l’air de vouloir céder. Et pourtant, j’aimerais tant vous l’amener pour que vous la connaissiez – le printemps ou l’été prochain. Une santé toujours défaillante m’a empêché de travailler à mes poèmes. J’occupe toujours une chambre chauffée et je lis le soir Diderot que j’adore. J’ai reçu le paquet qui m’aidera à m’installer dès que j’aurai… un lit, des draps de lit… pour l’instant je reste encore à l’hôtel bien qu’il ne fasse plus froid.

Mes très chers, savez-vous que tous les soirs, je prie pour votre bonheur à tous les trois? Je vous serre sur mon coeur fraternel et vous dis heureuse année. Votre, Edi.

 

 

[12. Scrisoare din 27 decembrie 1945]

 

Infinit de dragii mei,

V-am rătăcit puţin pe harta Franţei. Nu ştiam unde să vă scriu sau să vă telegrafiez (şi am purtat trei zile, în buzunar, telegrama pe care am adresat-o în sfârşit la Centrès). Am petrecut singur sărbătorile de Crăciun. Dificultăţile pe care le am de învins ca s-o regăsesc pe Rovena nu s-au sfârşit. Şi, totuşi, mi-ar plăcea aşa de mult să v-o aduc ca s-o cunoaşteţi – în primăvara sau vara viitoare. O sănătate mereu şubredă m-a împiedicat să lucrez la poemele mele. Ocup mereu o cameră încălzită şi seara îl citesc pe Diderot, pe care-l ador. Am primit pachetul care o să m-ajute să mă instalez imediat ce voi avea… un pat, cearceafuri de pat… pentru moment rămân încă la hotel, deşi nu mai e frig.

Foarte iubiţii mei, ştiţi că în fiecare seară mă rog pentru fericirea voastră, pentru toţi trei? Vă strâng la piept frăţeşte şi vă zic un an fericit. Al vostru, Edi.

 

 

[13. Lettre du 6 janvier 1946]

 

Mes très chers Elise et Jean,

C’est encore vous qui avez été pour moi le Père Noël de 1945. J’ai reçu le paquet avec la fougasse et les bonnes choses et j’en ai été heureux. Mais à part ce paquet, je suis sans nouvelles de vous. Pour moi, je vis dans une terrible tension: je voudrais retrouver Rovena et je dois encore patienter, patienter, aucun moyen de communication et puis des formalités insurmontables à accomplir.

Vous devez me comprendre: j’ai tout abandonné pour elle et maintenant je dois encore attendre. Dites vous aussi que si je la retrouve un jour, vous lui donnerez un peu d’affection que vous me gardez. Mon état moral a eu pour conséquence un déséquilibre physique. Il fait très froid à Paris et la chambre est moins chauffée que le jour où j’y ai aménagé.

Parlez-moi de vos vacances et de Moyrazès et des parties d’échecs auxquelles je rêve.

Dites-moi aussi s’il y a un endroit à Paris où je pourrais voir les toiles de Jean. Je pense toujours à des vacances à prendre chez vous et je vous serre sur mon coeur.

Votre, Edi.

 

 

[13. Scrisoare din 6 ianuarie 1946]

 

Foarte dragii mei Elise şi Jean,

Încă o dată, aţi fost pentru mine Moş Crăciunul anului 1945. Am primit pachetul cu lipie şi cu bunătăţi, şi am fost fericit. Dar în afară de pachet, sunt fără ştiri de la voi. În ceea ce mă priveşte, trăiesc într-o teribilă tensiune: aş vrea s-o regăsesc pe Rovena, şi trebuie încă să am răbdare, să mai am răbdare, niciun mijloc de comunicare, şi în plus formalităţi insurmontabile de efectuat.

Trebuie să mă înţelegeţi: am abandonat totul pentru ea şi acum trebuie încă să aştept. Spuneţi-vă de asemenea că, dacă o voi regăsi într-o bună zi, o să-i daţi şi ei un pic din afecţiunea pe care mi-o păstraţi. Starea mea morală a avut drept consecinţă un dezechilibru fizic. La Paris este foarte frig şi camera este mai puţin încălzită faţă de ziua în care m-am mutat.

Povestiţi-mi despre vacanţa voastră, despre Moyrazès şi despre partidele de şah la care visez. De asemenea, spuneţi-mi dacă există la Paris un loc unde aş putea vedea tablourile lui Jean. Mă gândesc mereu la vacanţa la voi şi vă strâng la piept. Al vostru, Edi.

 

 

[14. Lettre du 8 janvier 1946]

 

Mes très chers,

J’ai tout à coup une occasion inespérée de faire un voyage à Bucarest: Je pars ce soir, le voyage sera très aventureux. Il durera près d’une semaine. Je prie Dieu de m’aider à realiser ce voyage et de ramener ma femme que j’espère conduire dans la voie qui vous est chère et en faire pour vous une amie. J’espère être de retour dans un mois.

Je vous aime et vous serre sur mon coeur. Edi.

 

 

[14. Scrisoare din 8 ianuarie 1946]

 

Foarte dragii mei,

Am dintr-o dată nesperata ocazie de-a face un voiaj la Bucureşti. Plec astă-seară, voiajul va fi aventuros. Va dura aproape o săptămână. Mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să fac călătoria asta şi să-mi aduc înapoi femeia, pe care sper să o conduc pe calea ce vă este dragă şi să fac din ea o prietenă a voastră. Sper să revin într-o lună.

Vă iubesc şi vă strâng la piept. Edi.

 

[15. Lettre du 27 février 1946]

 

Très chère Elise,

Dans quel tourbillon suis-je entré! Vous avez raison sur presque tous les points.

Vous me comprendrez un jour quand je pourrai tout vous expliquer. Mais six ans de séparation compte. Il s’en est passé des choses. Je vous décrirai une autre fois mon voyage. Rentré hier Paris-Bucarest par le train en 8 jours. 17 jours de séjour triomphal (conférences, réception, banquets, accueilli comme un Ambassadeur). 17 jours de démarches pour arracher Rovena à son pays, à sa famille, à sa vie. Ensuite 17 jours de traversée de la Mer Noire et de la Méditerranée. Arrivée: dimanche à Marseille et lundi à Paris.

Moi toujours maladivement passionné de Rovena. Elle m’aime moins (m’a-t-elle jamais aimé plus?). Et voici qu’à Paris les difficultés commencent: un ami parti en mission pour l’Amérique le jour même de mon arrivée, m’a cédé son ex-petit logement (deux pieces, cuisine) pour quelques mois. Mais le gérant de l’immeuble est un bandit et il demande déjà mon expulsion. Réussirai-je à mener la lutte contre lui? Les démarches, les événements, me fatiguent déjà. En tout cas vous pouvez m’écrire d’ores et déjà à notre domicile provisoire, 9, rue Hégésippe Moreau (XVIIIe).

Le problème du ravitaillement se pose maintenant d’une façon sérieuse: Rovena a été très malade. Aussi si vous pouviez nous aider (je vous demanderai de vous rembourser) cela nous sera très utile.

Je vous écris d’un café – sur ce papier improvisé, en attendant mon tour au Service du logement de la Seine. Je n’ai cessé de penser à vous trois et j’ai fait chaque jour une prière pour vous. Je vous embrasse. Votre, Edi.

 

 

[15. Scrisoare din 27 februarie 1946]

 

Foarte dragă Elise,

În ce vâltoare am intrat! Dv. aveţi dreptate din aproape toate punctele de vedere.

O să mă-nţelegeţi în ziua când o să pot să vă explic totul. Dar şase ani de despărţire contează. Multe lucruri s-au întâmplat. O să vă descriu altă dată călătoria. Reîntors ieri Paris-Bucureşti cu trenul în 8 zile. 17 zile de şedere triumfală (conferinţe, recepţii, banchete, primit ca un ambasador). 17 zile de demersuri pentru a o smulge pe Rovena din ţara ei, din familia ei, din viaţa ei. Apoi 17 zile de traversare de la Marea Neagră la Mediterană. Sosirea: duminică la Marsilia şi luni la Paris.

Dar mereu bolnăvicios pasionat de Rovena. Ea mă iubeşte mai puţin (m-a iubit ea vreodată mai mult?). Şi iată că la Paris încep dificultăţile: un prieten, plecat în misiune în America în ziua sosirii mele, mi-a cedat fosta sa mică locuinţă (două camere, bucătărie) pentru câteva luni. Dar administratorul imobilului este un bandit şi cere deja expulzarea mea. Voi reuşi să duc lupta contra lui? Demersurile, evenimentele, mă obosesc deja. În orice caz, puteţi să-mi scrieţi deja la domiciliul nostru provizoriu, strada Hégésippe Moreau nr. 9 (XVIIIe).

Problema aprovizionării se impune în mod serios: Rovena a fost foarte bolnavă. Deci, dacă puteţi să ne ajutaţi, (voi cere să vă rambursez) aceasta ne va fi foarte util.

Vă scriu dintr-o cafenea – pe o hârtie improvizată, aşteptând rândul meu la Serviciul Locativ al departamentului Seine. Nu am încetat să mă gândesc la voi trei, şi în fiecare zi am făcut o rugăciune pentru voi. Vă îmbrăţisez. Al vostru, Edi.

 

 

[16. Lettre du 27 février 1946]

 

Très chère Elise,

Je t’envoie le mot hâtif ci-joint écrit cet après-midi dans l’antichambre du Service de logement de la Seine. Je ne suis pas encore certain de pouvoir conserver mon logement mais j’y resterai quand même peut-être deux ou trois mois.

Mon coeur est lourd. Follement amoureux de Rovena. Je ne sais plus si elle m’aime. Elle a fait néanmoins le geste de me suivre pour une vie difficile à Paris, alors qu’à Bucarest elle menait une vie très large – trop large. Elle m’a déjà menacé de me quitter si je ne lui rends pas la vie plus agréable. Elle me reproche surtout ma jalousie. Et si je suis jaloux c’est que les propos qu’elle m’a tenu m’y ont encouragé.

Avec la tourmente de ma passion, je n’ai pas pu écrire. Je ne pourrai réécrire que lorsque je sentirai l’amour sûr de Rovena. Lorsqu’elle sera enfin ma femme. Et son divorce n’est pas encore fini. Veux-tu chère Elise écrire quelque chose d’aimable à Rovena (dans la lettre que tu m’adresseras). Sache que je ne serai plus seul à lire mon courrier.

Si Rovena m’aime vraiment, nous viendrons peut-être un jour vivre près de toi et de Jean. Rovena est une grande pianiste. Elle est plus jeune et plus jolie qu’en 1940. Et moi j’ai vieilli.

Je suis impatient d’avoir de vos nouvelles à toi à Jean et à Suzette. (Voici un mois et demi que je ne sais plus rien). Je vous embrasse tous trois.

Votre, Edi.

 

 

[16. Scrisoare din 27 februarie 1946]

 

Foarte dragă Elise,

Îţi trimit acest pripit cuvânt alăturat, scris în această după-amiază în anticamera Serviciului Locativ al departamentului Seine. Încă nu sunt sigur că-mi voi putea păstra locuinţa, dar voi rămâne totuşi în ea poate două sau trei luni.

Inima mea e grea. Îndrăgostit nebuneşte de Rovena. Nu mai ştiu dacă ea mă iubeşte. Ea a făcut totuşi gestul de a mă urma pentru o viaţă dificilă la Paris, în timp ce la Bucureşti ducea o viaţă foarte confortabilă – prea confortabilă. M-a ameninţat deja că mă va părăsi dacă nu-i fac viaţa mai agreabilă. Ea îmi reproşează mai ales gelozia mea. Iar dacă sunt gelos, este din cauza poveştilor pe care mi le spune.

Din cauza supliciului pasiunii mele, n-am mai putut scrie. Voi putea să scriu din nou când voi simţi dragostea sigură a Rovenei. Atunci când, în sfârşit, ea va fi femeia mea. Şi divorţul ei nu este încă terminat. Vrei tu, dragă Elise, să scrii ceva amabil Rovenei (în scrisoarea pe care tu mi-o vei adresa). Să ştii că nu voi mai fi singurul care citeşte corespondenţa.

Dacă Rovena mă iubeşte cu adevărat, noi vom veni poate într-o zi să locuim lângă tine şi Jean. Rovena este o mare pianistă. Ea este mai tânără şi mai draguţă decât în 1940. Iar eu am îmbătrânit.

Sunt nerăbdător să am ştiri de la voi, de la tine, de la Jean şi de la Suzette. (Iată, o lună şi jumătate de când nu mai ştiu nimic). Vă îmbrăţişez pe toţi trei.

Al vostru, Edi.

 

 

[17. Lettre du 3 mars 1946]

 

Dimanche. Chère Elise,

Le drame devait éclater. Il a éclaté ce matin. Je l’ai senti venir même à Bucarest, même ensuite sur le bateau. J’ai pensé tout le temps à Bucarest (et sur le bateau): elle ne m’aime plus comme avant. Je n’osais pas me dire: elle ne m’aime pas tout court. Et maintenant, je ne me disais pas: elle en aime un autre.

Et pourtant elle était froide avec moi, méchante même: tout ce que je faisais ou disais avait l’air de l’agacer. Ce matin elle m’a enfin tout avoué. Depuis un an elle aime (et est aimée par un autre homme). Elle trouve cet homme: beau, charmant, intelligent, délicat. Elle parle de lui comme parlerait une amoureuse. Cet homme devait l’épouser, toute sa famille l’avait agréée. C’est pourquoi d’ailleurs elle ne faisait aucune formalité pour venir me rejoindre. Ces formalités étaient terribles: je les ai réalisées. C’est un miracle d’avoir pu la sortir de là. J’ai été donc ridicule devant toute sa famille.

Elle est avec moi maintenant, je lui ai demandé: „Pourquoi ne m’as tu rien dit à Bucarest?“ „– Je ne voulais pas te faire du mal“. Voici les faits: Elle aime encore cet autre homme (qui est d’ailleurs marié et est en ce moment en train de divorcer pour Rovena tout comme moi). Je suis désespéré. Elle me dit: sois patient avec moi, aide-moi à l’oublier.

J’ai envie de tout laisser, de quitter la Radio et de me retirer à Bonnecombe. Que faire?

Ecrivez-moi: Poste Restante bureau rue Balzac.Voulez-vous du moins vous occuper de la publication d’un livre que j’ai écrit quand je croyais à l’existence du bonheur? Il s’intitule Traité du parfait bonheur. Faites ça pour moi, pour m’accrocher à la vie. Si vous voulez vous en occuper, je vous l’adresserai pour le remettre à un imprimeur de Rodez. Je voudrais le faire très vite. voulez-vous?

Je suis très malheureux. N’en dis rien à Suzette. Mais vraiment je n’ai personne d’autre que Jean et toi. Je t’embrasse. Edi.

 

 

[17. Scrisoare din 3 martie 1946]

 

Duminică. Dragă Elise,

Drama trebuia să izbucnească. A izbucnit azi-dimineaţă. Am presimţit că vine, chiar la Bucureşti şi chiar de pe vapor. M-am gândit tot timpul la Bucureşti (şi pe vapor): ea nu mă mai iubeşte ca înainte. Nu îndrăzneam să-mi zic: ea nu mă iubeşte, pur şi simplu. Şi acum, nu îmi ziceam: ea iubeşte pe altcineva.

Şi, totuşi, a fost rece cu mine, chiar rea: aveam impresia că tot ce spun şi fac o agasează. Azi-dimineaţă mi-a mărturisit, în sfârşit, totul. De un an de zile, iubeşte (şi este iubită de un alt om). Ea îl consideră pe acest om: frumos, şarmant, inteligent, delicat. Vorbeşte despre el ca o îndrăgostită. Acest om trebuia să se căsătorească cu ea, toată familia lui a agreat-o. Iată de ce, de altfel, ea nu a făcut nici o formalitate pentru a veni şi a mă regăsi. Aceste formalităţi erau teribile: le-am făcut eu. Este un miracol c-am putut s-o scot de acolo. Deci, am fost ridicol în faţa întregii ei familii.

Acum ea este cu mine, am întrebat-o: „De ce nu mi-ai spus nimic la Bucureşti?“ „– N-am vrut să-ţi fac rău“. Iată faptele: ea îl iubeşte în continuare pe omul acela (care, de altfel, este căsătorit şi este în acest moment în divorţ pentru Rovena, la fel ca mine). Sunt disperat. Ea-mi spune: Ai răbdare cu mine, ajută-mă să-l uit.

Îmi vine să las totul, să părăsesc Radioul şi să mă retrag la Bonnecombe. Ce să fac?

Scrieţi-mi: Post-restant, biroul din strada Balzac. Vreţi Dv. cel puţin să vă ocupaţi de publicarea unei cărţi pe care am scris-o când credeam în existenţa fericirii? Ea se intitulează Tratat de fericire perfectă. Faceţi acest lucru pentru mine, pentru a mă agăţa de viaţă. Şi dacă vreţi să vă ocupaţi, o să vă dau adresa, s-o transmiteţi la un tipograf din Rodez. Aş dori să o fac rapid. Vreţi?

Sunt nenorocit. Nu-i spuneţi nimic Suzettei. Dar, într-adevăr, n-am pe nimeni altcineva, decât pe Jean şi pe tine. Te îmbrăţisez. Edi.

 

 

[18. Lettre du 5 mars 1946]

 

Très chère Elise,

Le désastre est bien plus grand que je ne l’avais imaginé dans ma lettre de dimanche (hier soir oubliant ce qui s’était passé dimanche, je me suis approché de Rovena, et j’ai voulu l’embrasser: elle fondit en larmes et me repoussa. Je ne veux pas que tu me touches m’a-t-elle avoué. J’aime un autre homme. J’ai voulu me tuer.

Cette femme est littéralement un monstre: voici ci-joint deux lettres qu’elle m’écrivait les 8 et 22 décembre 1945, quand elle était déjà sur le point d’épouser un violoniste (qui est encore marié, mais qui va divorcer pour Rovena) Pourquoi m’a-t-elle appelé? Pourquoi m’a -t-elle reçu à Bucarest (j’ai habité chez elle 17 jours comme mari et femme). Pourquoi m’a-t-elle suivi à Paris? C’est un monstre.

Ne devrais-je pas la chasser? Hélas! Je l’aime, je l’aime encore follement, Je voudrais la retenir. En tout cas, pour rentrer en Roumanie, il lui faut faire des démarches qui dureront au moins 3 mois. Ma vie est brisée. Si je pouvais au moins écrire. Mais je crois que je ne saurais plus être poète. Et je suis seul. Je n’ai personne.

Ecris-moi à la Radio, 118 Champs Elysés, Paris 8ème, en mettant sur la lettre la mention: personnelle pour que ma secrétaire ne l’ouvre pas. Edi.

Elle m’a dit cette phrase cruelle: j’ai de l’amitié pour toi, nous pourrons habiter ensemble comme deux camarades.

 

 

[18. Scrisoare din 5 martie 1946]

 

Foarte dragă Elise,

Dezastrul este mult mai mare decât mi l-am imaginat în scrisoarea mea de duminică (ieri seară, uitând ce s-a întâmplat duminică, m-am apropiat de Rovena, am vrut s-o îmbrăţişez: ea a izbucnit în lacrimi şi m-a respins. Nu vreau să mă atingi – mi-a mărturisit ea. Iubesc pe altcineva. Am vrut să mă omor.

Această femeie este un monstru: iată alăturat două scrisori pe care ea mi le-a scris în 8 şi 22 decembrie 1945, când ea era deja pe punctul de-a se mărita cu un violonist (care este încă căsătorit, dar care va divorţa pentru Rovena). De ce m-a chemat ea? De ce m-a primit ea la Bucureşti (am locuit la ea, 17 zile, ca soţ şi soţie). De ce m-a urmat la Paris? E-un monstru.

N-ar trebui s-o alung? Vai! O iubesc, o iubesc încă la nebunie. Aş vrea să o reţin. În orice caz, pentru a reveni în România, trebuie să facă demersuri care vor dura cel puţin 3 luni. Mi-a distrus viaţa. Dacă aş putea măcar să scriu. Dar cred că nu voi mai putea fi poet. Şi sunt singur. Nu am pe nimeni.

Scrie-mi la Radio, 118 Champs Elysées, Paris 8ème, punând pe scrisoare menţiunea „personală“, pentru ca secretara să n-o deschidă. Edi.

Mi-a zis această frază atroce: simt prietenie pentru tine, o să putem locui împreună ca doi camarazi.

 

 

[19. Lettre du 8 mars 1946]

 

Très chère Elise,

Vos lettres sont pour moi mon seul réconfort. Je vous réponds à l’adresse de Moyrazès car je crains de ne plus pouvoir vous toucher à Centrès.

Oui, je suis terriblement malade! M’en tirerais-je? Ah! Priez, priez Dieu pour que j’écrive encore. Si je pouvais écrire, travailler, je serais sauvé. Et j’ai besoin de votre amitié! Si Rovena (maudite Rovena) m’avait écrit de Roumanie que tout était fini entre nous c’eût été plus facile. Mais maintenant! je suis brisé!

Ecrivez-moi! Ne m’abandonnez pas! Aidez-moi à écrire des poèmes et des contes.

Pour l’instant c’est l’enfer. Rovena reste encore avec moi… Quelques jours… quelques semaines peut-être. Merci, merci de votre coeur immense. Je vous embrasse. Edi.

 

 

[19. Scrisoare din 8 martie 1946]

 

Foarte dragă Elise,

Scrisorile Dv. sunt pentru mine singura mea mângâiere. Vă răspund la adresa din Moyrazès, deoarece mi-e teamă de a nu vă putea găsi la Centrès. Da, sunt teribil de bolnav. Voi scăpa oare? Ah! Rugaţi-vă, rugaţi-vă la Dumnezeu să pot să scriu din nou. Dacă aş putea scrie, lucra, aş fi salvat. Şi am nevoie de prietenia voastră! Dacă Rovena (blestemata Rovena) mi-ar fi scris din România că totul s-a terminat între noi, ar fi fost mai uşor. Dar acum! sunt distrus!

Scrieţi-mi! Nu mă abandonaţi! Ajutaţi-mă să scriu poeme şi poveşti.

Pentru moment e infernal. Rovena rămâne încă cu mine… Câteva zile… poate câteva săptămâni. Mulţumesc, mulţumesc pentru inima voastră largă. Vă îmbăţişez. Edi

 

[20. Lettre du 15 mars 1946]

 

Chers, très chers Elise et Jean,

Je souffre en effet d’une terrible maladie.

Il y a quelques jours, je me suis levé au milieu de la nuit et j’ai essayé de me tuer en ouvrant le gaz dans la cuisine (après avoir ouvert la fenêtre de la chambre où dormait Rovena (Ah! Quel nom maudit). Rovena s’en est aperçue et ç’a été une raison de plus pour elle de me traiter de fou et „imbécile“, etc….

Le malheur c’est que tout en étant conscient de mon manque de dignité et des défauts (pêchés) capitaux de Rovena, je n’ai pas encore la force de m’en séparer. Elle me supplie de la laisser repartir en Roumanie. „Je ne t’aime et ne t’aimerai plus jamais“, me répète-t-elle.

Bien sûr, finalement je la laisserai partir. Mais ma vie est brisée! Je ne puis plus écrire. La seule chose qui puisse me faire du bien ce sont vos lettres mes infiniment chers Elise et Jean. Ah! Comme je lis et attends maintenant vos lettres, car je me sens très seul.

J’ai demandé à mon directeur un poste aux colonies. Je ne sais pas si je l’obtiendrai. Je ne crois pas pouvoir me remettre de cette épreuve.

 

 

[20. Scrisoare din 15 martie 1946]

 

Dragi, foarte dragi Elise şi Jean,

Eu sufăr într-adevăr de o teribilă boală.

Acum câteva zile m-am sculat în miezul nopţii şi am încercat să mă omor, deschizând gazul în bucătarie (după ce am deschis fereastra camerei unde dormea Rovena (Ah! Ce nume blestemat). Rovena şi-a dat seama şi a fost un motiv în plus să mă trateze de nebun şi „imbecil“ etc..

Nenorocirea este că, deşi fiind conştient de lipsa mea de demnitate şi de defectele (păcatele) capitale ale Rovenei, nu am încă forţa s-o părăsesc. Ea mă imploră să o las să plece în România. „Eu nu te iubesc şi nu te voi mai iubi niciodată“, îmi repetă ea.

Bineînţeles că, în final, o voi lăsa să plece. Dar viaţa mea este distrusă! Nu mai pot să scriu. Singurul lucru care poate să-mi facă bine sunt scrisorile voastre, infinit de dragii mei Elise şi Jean. Ah! Cum citesc şi aştept acum scrisorile voastre, deoarece mă simt foarte singur. Am cerut directorului meu un post în colonii. Nu ştiu dacă îl voi obţine. Nu cred că voi putea să-mi revin din încercarea asta.

 

 

[21. Lettre du 20 mars 1946]

 

Très chère Elise,

Ta lettre du 17 mars est une veritable bénédiction. Je bois maintenant tes paroles. J’y cherche une raison de vivre. Ma situation est de plus en plus effroyable. R[ovena] réfuse de se laisser toucher ou même approcher par moi. L’idée du suicide me hante toujours. R[ovena] n’a pas d’argent, elle habite et mange avec moi, mais elle me montre toute son horreur de moi. Elle me crie son amour pour l’homme de Bucarest. Elle n’y peut pas retourner avant des semaines et des mois.

Mais je te répète c’est un monstre. Elle me raconte toutes ses débauches pendant six années. Elle est passée d’homme à homme. Elle n’a aucune sensibilité, aucune compréhension… Je la fais néanmoins travailler à la Radio. Christine est partie en Roumanie (peut-être définitivement). Ce matin j’ai téléphoné à Colomba. J’ai l’intention de me reconcilier avec elle – si elle peut se séparer de G…. Mais peut-être est-ce là une nouvelle erreur.

Et voici que vous aussi vous avez des difficultés à Moyrazès. Mon refuge chez vous ne serait donc plus possible. J’ai des difficultés avec la Radio aussi – Mon poste est devenu très fragile.

Je vous embrasse. Votre, Edi.

 

 

[21. Scrisoare din 20 martie 1946]

 

Foarte dragă Elise,

Scrisoarea ta din 17 martie este o adevărată binecuvântare. Sorb acum cuvintele tale. Caut prin ele un motiv de a trăi. Situaţia mea este din ce în ce mai groaznică. R[ovena] refuză să mă lase să o ating sau măcar să mă apropii de ea. Ideea sinuciderii mă frământă tot timpul. R[ovena] nu are bani, locuieşte şi mănâncă cu mine, dar îmi arată toată oroarea pe care o are faţă de mine. Îmi strigă-n faţă dragostea pentru bărbatul din Bucureşti. Nu poate să se întoarcă înainte de săptămâni şi de luni. Dar, îţi repet: este un monstru. Îmi povesteşte toate dezmăţurile ei de-a lungul celor şase ani. A trecut de la un bărbat la altul. Nu are nici o sensibilitate, nici o bunăvoinţă. O fac totuşi să lucreze la Radio. Christine a plecat în România (poate definitiv). Azi-dimineaţă i-am telefonat Colombei. Am intenţia să mă împac cu ea – dacă ea poate să se despartă de G…. Dar poate că asta-i o nouă eroare.

Şi iată că şi voi aveţi dificultăţi la Moyrazès. Refugiul meu la voi nu ar mai fi aşadar posibil. Am de asemenea dificultăţi la Radio – postul meu a devenit foarte fragil. Vă îmbraţişez.

Al vostru, Edi.

 

 

[22. Lettre du 25 mars 1946]

 

Très chère Elise,

Ta lettre de jeudi contient les plus nobles vérités. Et je n’ai que deux gestes à faire: dire à Rov.: pars! Et quitter la Radio. Je suis d’ailleurs dans un conflit latent avec mon Directeur (à cause de la nervosité que me provoque mon drame conjugal, j’ai commis une gaffe) et il n’est pas impossible que je perde mon poste.

Rovena est ignoble avec moi. Mais je ne suis pas encore assez fort (ou assez affaibli) pour m’en détacher.

Mais c’est toi, c’est Jean qui pouvez me sauver de tout cela. Un jour je serai abandonné par Rovena (pour l’instant elle ne peut même pas partir).

M’accueillerez-vous? J’ai besoin de vous et plus que jamais mon coeur vous est attaché!

Je vous écrirai sur l’évolution de ma maladie. Mais je veux vivre pour vous retrouver, pour jouer aux échecs avec Jean, aller à la pêche avec lui, écrire, et goûter à vos bonnes choses auvergnates. Mais resterez-vous dans le cher Moyrazès? Edi.

 

 

[22. Scrisoare din 25 martie 1946]

 

Foarte dragă Elise,

Scrisoarea ta de joi conţine cele mai nobile adevăruri. Şi nu am decât două gesturi de făcut: să-i spun Rovenei: pleacă! Şi să părăsesc Radioul. De altfel, sunt într-un conflict latent cu Directorul (din cauza nervozităţii mele, provocată de drama mea conjugală, am comis o gafă) şi nu este imposibil să-mi pierd postul.

Rovena este ignobilă cu mine. Dar nu sunt încă atât de puternic (sau atât de slăbit) încât să mă detaşez de ea.

Dar tu şi Jean mă puteţi salva din situaţia asta. Într-o zi voi fi abandonat de Rovena (pentru moment ea nu poate nici măcar să plece).

Mă veţi primi? Am nevoie de voi, mai mult ca oricând inima mea e cu voi.

Vă voi scrie despre evoluţia bolii mele. Dar vreau să trăiesc pentru a vă regăsi, pentru a juca şah cu Jean, pentru a merge cu el la pescuit, pentru a scrie şi-a gusta bunătăţile voastre din Auvergne. Dar voi veţi rămâne în dragul Moyrazès? Edi.

 

 

[23. Lettre du 26 mars 1946]

 

Très chère Elise,

J’essaie de retrouver ma mesure et mon calme. Je constate tout à coup que tout est faux autour de moi:

1° – Mon amour pour Rovena – sur laquelle j’ai bâti d’une façon insensée pendant six ans pour m’apercevoir soudain que j’étais fou de compter sur elle: avec un cynisme inconcevable – avec un manque de morale qui dépasse tout ce que l’on peut imaginer -, elle me raconte ses inombrables aventures; il n’y a pas eu de jour, pendant ces six années, où elle ne m’eût trompé! elle me cite des capitaines, des sous-lieutenants, des hommes d’affaires; des artistes, des journalistes etc…. et quand j’essaie de lui faire comprendre combien mal elle avait agi, elle me traite d’imbécile et de fou. Elle reste avec moi, mais à condition d’avoir toute sa liberté de retourner chez son amant en Roumanie dès qu’elle le voudra.

2° – Mon travail à la Radio; bien que facile et agréable, et me laissant tout le loisir pour écrire, il m’éloigne en quelque sorte du monde français, et me plonge dans le monde roumain que j’ai en horreur surtout à cause de Rovena. En plus, j’ai un assez grave conflit avec mon Directeur qui n’attend plus que ma démission.

Aussi ferai-je bien de tout quitter – dégoûté de tout (j’ai demandé à Tody [?] un emploi à Marseille, mais il m’a refusé. Peux-tu me trouver un endroit où je pourrai vivre pendant au moins deux ans en payant une pension environ 3.000 francs par mois.

J’espère gagner cette somme avec mes écrits. Je veux: pendant au moins deux ans me plonger dans la lecture, l’effort de la création, et surtout l’esprit français. C’est pourquoi je voudrais vivre non pas dans une ville, mais à la campagne avec des paysans français qui parlent et pensent français (Oh! loin, loin de la débauche roumaine, Rovena est issue de Sodome et Gomorrhe.) Y aurait-il moyen de vivre deux ans chez tes parents? (Il n’est pas question de venir chez toi et chez Jean). Connais-tu une autre possibilité? Si oui, je dirai à Rovena: je m’en vais, toi, fais ce que tu voudras, tu ne m’intéresses plus. Réfléchis à tout ceci, dis-moi aussi ce que je devrais faire de mes choses. Je t’embrasse. Edi.

 

 

[23. Scrisoare din 26 martie 1946]

 

Foarte dragă Elise,

Încerc să-mi regăsesc măsura şi calmul. Constat dintr-o dată că totul este fals în jurul meu:

1° – Dragostea mea pentru Rovena – pe care am construit în mod nesocotit timp de şase ani, pentru a-mi da seama dintr-o dată că eram nebun să contez pe ea: cu un cinism de neconceput – cu o lipsă de morală care depăşeşte tot ce se poate imagina, ea îmi povesteşte numeroasele sale aventuri: nu a fost o zi, în timpul celor şase ani, în care ea nu m-ar fi înşelat! Îmi citează căpitani, sublocotenenţi, oameni de afaceri, artişti, jurnalişti etc…. iar când încerc să o fac să înţeleagă cât de rău s-a purtat, mă tratează de imbecil şi nebun. Ea rămâne cu mine, dar cu condiţia să aibă toată libertatea de a se întoarce la amantul ei în România când va dori.

2° – Munca mea la Radio: deşi este uşoară şi agreabilă, lăsându-mi timp liber pentru scris, mă îndepărtează într-un fel de lumea franceză şi mă cufundă în lumea românească, de care am oroare mai ales din cauza Rovenei. În plus, am un îndeajuns de grav conflict cu Directorul meu care aşteaptă numai să-mi dau demisia.

Aşa că aş face bine să părăsesc totul – dezgustat de tot (i-am cerut lui Tody [?] un serviciu la Marsilia, dar mi l-a refuzat. Poţi tu să-mi găseşti un loc în care aş putea trăi cel puţin doi ani, plătind o pensiune de circa 3.000 franci pe lună.

Sper să câştig această sumă cu scrierile mele. Vreau ca vreme de măcar doi ani să mă cufund în lectură, în efortul creaţiei şi mai ales în spiritul francez. Iată de ce aş dori să locuiesc nu într-un oraş, ci la ţară, cu ţărani francezi care vorbesc şi gândesc franţuzeşte. (Oh! departe, departe de dezmăţul românesc, Rovena este ieşită din Sodoma şi Gomora.) Ar exista oare posibilitatea de a locui doi ani la părinţii tăi? (Nu se pune chestiunea de a veni la tine şi la Jean.) Ştii vreo altă posibilitate? Dacă da, îi voi spune Rovenei: eu plec, tu faci cum vrei, tu nu mă mai interesezi. Gândeşte-te la toate astea, spune-mi de asemenea ce ar trebui să fac cu lucrurile mele. Te îmbrăţişez. Edi.

 

[24. Lettre du 26 martie 1946, le soir]

 

Ta lettre très chère Elise, du samedi 23 mars!…

Ma préparation intérieure pour me détacher de Rovena semble être faite. Je suis encore amoureux (!?!) d’elle mais de la façon dont un être morbide serait amoureux d’un cadavre. Rovena est en réalité morte. Et aussi amoureux que l’on soit d’une morte, il faut quand même que l’on enterre son cadavre. Quand et comment aurai-je le courage et la force de procéder à cet enterrement, cela je ne puis pas encore le dire.

Tout ce que tu me dis est vrai. Ce que je te propose dans ma lettre écrite ce matin me semble également être une saine résolution.

Mais, une fois de plus, je ne dois pas procéder avec précipitation. Le problème se pose: je me fais peut-être une nouvelle illusion comme celle sur Rovena. Je désire vivre pendant une période de deux ans loin d’une tourmente qui m’a blessé et m’a donné [sic!] à la réflexion. Mais il me faut ne pas avoir à me préoccuper de ma nourriture et de mon linge. Comment vivre hors de ces soucis – à la campagne? Je suis décidé à une vie de chasteté et je pourrais envisager à vivre même au Monastère de Bonnecombe si je n’avais pas aussi l’intention de scruter toute ma pensée et toute ma conception philosophique – et après ces deux ans – je verrai quelle voie suivre. Je crois en Dieu et en Jésus mais je veux encore confronter toutes mes idées et tous mes sentiments. Tes lettres me sont infiniment chères. Je t’écrirai encore.

Je t’embrasse. Edi.

 

 

[24. Scrisoare din 26 martie 1946, seara]

 

Scrisoarea ta, foarte dragă Elise, din sâmbătă 23 martie!…

Pregătirea mea interioară pentru a mă detaşa de Rovena pare că e gata. Sunt încă îndrăgostit (!?!) de ea, dar în felul în care o fiinţă morbidă ar fi îndrăgostită de un cadavru. Rovena este în realitate moartă. Şi oricât de îndrăgostit ai fi de-o moartă, trebuie totuşi să-ngropi cadavrul. Când şi cum voi avea curajul şi forţa de a proceda la această îngropare, asta încă nu ştiu s-o spun.

Tot ceea ce îmi zici tu este adevărat. Ceea ce îţi propun în scrisoarea mea scrisă azi dimineaţă îmi pare de asemenea o rezoluţie înţeleaptă.

Dar, o dată în plus, nu trebuie să fac nimic pripit. Problema se pune: poate îmi fac o nouă iluzie, ca aceea cu Rovena. Vreau să trăiesc timp de doi ani departe de o vijelie care m-a rănit şi m-a obligat să reflectez. Dar ar trebui să nu mă preocup de hrană şi de lenjeria mea. Cum se poate trăi fără aceste griji – la ţară? Sunt hotărât pentru o viaţă de castitate şi aş putea să iau în considerare să trăiesc în Mănăstirea Bonnecombe, dacă nu aş avea de asemenea intenţia de a scruta toată gândirea mea şi toată concepţia mea filozofică – şi după aceşti doi ani – voi vedea ce drum să urmez. Cred în Dumnezeu şi în Isus, dar vreau încă să mă confrunt cu toate ideile şi sentimentele mele. Scrisorile tale îmi sunt infinit de dragi. Îţi voi mai scrie. Te îmbrăţişez. Edi.

 

 

[25. Lettre du 27 mars 1946 (mercredi)]

 

Très chère Elise,

Je me fais certes des illusions sur ma guérison. L’indifférence, la cruelle méchanceté de Rovena me fait encore horriblement souffrir. Si tu savais les humiliations qu’elle m’inflige. Et elle ne comprend rien ni à la poésie ni à mon âme. J’ai des moments où la mort me semble encore la meilleure solution. La mort. Car que faire de ma vie? Recommencer – comme je te le proposais dans ma lettre d’hier – à la campagne ou quelque part dans un Monastère? Et que ferai-je après deux ans passés hors de tout? Et en quoi mériterai-je (je mérite?) la peine de m’acharner à vivre.

Je suis fatigué ma très chère Elise (et toi qui as tant de soucis toi-même). Aujourd’hui, j’ai de nouveau le désespoir. C’est tellement injuste ce qui arrive! Rovena est si inhumaine, si vulgaire, si basse! J’en ai vraiment assez. Mais que faire, que faire?

Me réfugier dans la poésie, dans l’action, dans Dieu (différentes par le nom, ces trois choses sont une même et unique chose). Je t’écrirai encore demain. Je t’embrasse, Edi.

 

 

[25. Scrisoare din 27 martie 1946 (miercuri)]

 

Foarte dragă Elise,

Îmi fac desigur iluzii privind vindecarea mea. Indiferenţa, răutatea atroce a Rovenei mă fac să sufăr oribil de mult. Dacă ai şti umilinţele la care mă supune. Şi ea nu înţelege nimic, nici poezia, nici sufletul meu. Am momente în care moartea mi se pare cea mai bună soluţie. Moartea. Căci ce să fac cu viaţa mea? Să reîncep – aşa cum ţi-am propus în scrisoarea de ieri – la ţară sau undeva într-o mănăstire? Şi ce să fac după doi ani, exclus din toate? Şi de ce aş merita (merit eu?) pedeapsa de a mă înverşuna să trăiesc?

Sunt obosit foarte, draga mea Elise (şi tu care ai atâtea griji, tu însăţi). Astăzi, sunt din nou deznădăjduit. Este atât de nedrept ceea ce mi se întâmplă! Rovena este atât de inumană, atât de vulgară, atât de josnică! Mi-ajunge. Dar ce să fac, ce să fac?

Să mă refugiez în poezie, în acţiune, în Dumnezeu (diferite prin nume, aceste trei lucruri sunt unul şi acelaşi lucru). Îţi voi scrie mâine. Te îmbrăţişez. Edi.

 

 

[26. Lettre (non parvenue à temps) d’Elise et Jean Mazenq à Ilarie Voronca, sans date (1 avril 1946?)]

 

Cher Edi,

Décidé, la vie à Moyrazès ne peut plus t’effrayer. D’ailleurs, je sais que ce sera sans tarder que la vie s’éclairera pour toi et prendra son vrai sens. Quand tu viendras, rapporte tout ce que tu as là haut: fais toi prêter plus tôt une ou deux valises que tu enverras par la suite.

Je suis très pressée par mon travail de classe, je te quitte vite car Jean va finir ma lettre.

Affectueusement, Elise.

 

Je suis en congé jusqu’à Pâques donc pour 3 ou 4 semaines environ. J’ai besoin de reposer mes nerfs et je vais, profiter du printemps tant que je pourrai: pêche, promenades, peintures au soleil et de l’air pur. Pourquoi ne veux-tu pas profiter? Tu n’auras plus besoin de suer à bicyclette ou à pied sur la route de Baraqueville: j’ai de l’essence à volonté ou presque et liberté quand je veux car je me fais remplacer quand je veux à la mairie par Jacqueline Boyer qui est au courant du travail. Ne te fais pas de soucis pour manger. Tu sais bien que tu seras reçu en frère et que d’ailleurs maintenant tu n’as d’autre solution que de revenir au pigeonnier. Viens quand tu voudras. Nous t’attendons les bras ouverts. Jean.

 

 

[26. Scrisoare (neajunsă la timp) de la Elise şi Jean Mazenq către Ilarie Voronca, fără dată (1 aprilie 1946?)]

 

Dragă Edi,

Hotărât lucru, viaţa la Moyrazès nu mai poate să te sperie. De altfel, ştiu că fără întârziere viaţa se va ilumina pentru tine şi va lua adevăratul ei sens. Când vei veni, să aduci tot ce ai acolo sus: împrumută una sau două valize pe care le vei trimite ulterior.

Sunt grăbită din pricina muncii mele la şcoală, te părăsesc în grabă deoarece Jean o să termine el această scrisoare.

Cu afecţiune, Elise.

 

Sunt în concediu până la Paşte, deci pentru circa 3 sau 4 săptămâni. Am nevoie să-mi odihnesc nervii şi voi profita de primăvară atât cât voi putea: pescuit, plimbări, picturi la soare şi aer pur. De ce nu vrei tu să profiţi? Tu nu va mai trebui să asuzi cu bicicleta sau pe jos pe ruta Baraqueville: am benzină îndeajuns sau aproape şi sunt liber când vreau, deoarece pot să fiu înlocuit când vreau la primărie de către Jacqueline Boyer, care este la curent cu serviciul. Nu-ţi face griji pentru mâncare. Tu ştii bine că vei fi primit ca un frate, şi, de altfel, acum tu nu ai altă soluţie decât să revii în mansarda ta. Vino când vrei. Noi te aşteptăm cu braţele deschise.

Jean.

 

• ••

 

(N.red.) Reluăm, citându-l pe Carol Iancu:

Ştiind că responsabila biroului poştal din Moyrazès deschidea şi citea corespondenţa, Elise a decis să trimită scrisoarea prin poşta din localitatea Rodez, ceea ce explică întârzierea. Oare Edi şi-ar fi schimbat teribila sa decizie dacă răspunsul i-ar fi parvenit imediat?