CĂRŢI PRIMITE LA REDACŢIE

• Virgil, Tănase, Adaptări teatrale: Balzac, Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Gorki, Proust, Iaşi, Junimea, 2023. Puţină lume ştie că Virgil Tănase este nu numai prozator şi eseist, ci şi un regizor profesionist. În acest sens ultim, Virgil Tănase publică acum nişte surprinzătoare dramatizări de texte prozastice celebre, pe care el însuşi le-a înscenat, de altfel, în Franţa, meditând totodată la fenomentul transpunerii lor dintr-un domeniu al artei într-un altul: „Excelenţa teatrului nu o poate înlocui pe cea a literaturii, şi reciproc. Sunt ispitit să cred că nimic nu înfăţişează mai grăitor diferenţa dintre ce este teatru în teatru şi literatura în literatură decât aceste «ouă de cuc» strecurate în cuibul celeilalte arte“. Să sperăm că şi teatrele din România îl vor invita pe regizorul-dramatizor să-şi însceneze aceste texte şi la noi.

• Dr. Jörg Biber, Aventurile lui Paul Biber, mecanic de precizie pe aerodromul Sânandrei de lângă Timişoara: Nume de cod „Adebar“ (1915 şi 1916)/ Erlebnisse von Feinmechaniker Paul Biber als Luftschiffer auf dem Luftschiffhafen Temeswar: Tarnname „Adebar“ (1915 und 1916), Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2023. Un album bilingv, îngrijit de istoricul Rudolf Gräf, care face istorie şi prin materialul foto impresionant şi pitoresc, deschizând o perspectivă interesantă, inedită, asupra unui aspect mai puţin cunoscut despre Primul Război Mondial. Impresionantă este şi istoria folosirii dirijabilelor la bazele aeriene de lângă Timişoara şi de la Jamboli, povestea victimele care şi-au dat viaţa în conflicte declanşate de alţii. Autorul, Jörg Biber, recurge la corespondenţa şi însemnările tatălui său, Paul Biber, mecanic la Sânandrei şi care a realizat multe fotografii cu propriul aparat foto, trimiţându-le acasă sub formă de cărţi poştale pe versoul cărora se regăseau diverse relatări.

• De la Paul Biber, adică de la război, acum la poezie, adică la Ion Pop. Ca să purificăm prin ea ceea ce istoria nu poate. Ca cititor al volumului lui Ion Pop – Proba focului – Editura Limes, Floreşti – Cluj, 2023 – parcurgi fiecare poezie cu neliniştea pe care o dă fierbinţeala sfârşitului, ca la finalul ei să înţelegi că nu a fost încă o probă de foc, ci însăşi trăirea cuvântului, rotunjirea sensului lucrurilor, a luminii sinelui: „cel mai economic capăt de drum/ ar fi cenuşa./ S-ar câştiga ceva/ şi din expresivitatea poetică a sfârşitului,/ comparaţia cu focul/ neputând fi ratată nici ea// …/ Aşa, vom împiedica, poate, să putrezească/ însuşi Marele Sens“.

• Rodica Marian, Prag transparent, cu nouă ilustraţii şi coperta de Cristina Damşe, Cluj-Napoca, Scriptor, 2021. Prag transparent, o carte cu poeme ca un fior înăbuşit. Pare că totul se petrece în pragul dintre burta cerului, cu liniştirea lui, şi pământ, acest „tunet învăpăiat“. Poeziile completate de ilustraţiile Cristinei Damşe aduc uluirea prin fiecare vers, apoi „începi să înţelegi ceva din lumea asta“ şi despre sinele veşnic tulburat. Sfârşitul apare şi în poezia Rodicăi Marian, însă nu e terifiant, ci o devenire: „Regina furnicilor, cea cu multe vieţi,/ Şi cumva eliberată de o povară imensă,/ Menită numai celor care au suflet de rând“.

• Patruzeci şi cinci de inimi îmi bat în piept, prefaţă de Ion Mureşan, Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2023. O carte de poezie cu multă culoare venită şi din ilustraţiile autoarei şi care-ţi dă impresia că totul e curgător. Poezia Elenei Ilash ţi se strecoară, ca apa, prin toate cotloanele şi-ţi vindecă parantezele greoaie ale inimii ca să vezi clar, să ieşi de sub „lichidul sărat, roşu“ şi să mergi mai departe, bătând: „să baţi, să baţi încă“.

• Ovidiu Komlod, Douăsprezece, Bistriţa, Editura Charmides, 2023. Primirea cărţii la redacţie ne-a dus spre melancolia „unei despărţiri în lumina amiezii“ – cum ne scrie dedicaţia autorul. Apoi, întorcând filă cu filă, am avut senzaţia că în partea a doua a cărţii, unde se face „Mai puţină lumină“, vom reuşi să rezolvăm un puzzle, dar am ajuns ca în poemul sângele. bio 3: „LM s-a născut a copilărit apoi/ şi-a făcut iluzii…“. În ultima parte a cărţii găsim un calup în proză, sub titlul „Mov definitiv“, şi în care iluziile de la început se prind de oase: „visele prind carne. Se învineţesc“. Un volum în care rămâi doar cu certitudinea că la Ovidiu Komlod cuvintele „se cheamă/ nu e niciunul în plus“.

(O.G.)