Alexandru Jurcan

Autocenzura de catifea

Despre libertatea de a scrie… Libertatea de a-ţi asuma sacra cocoaşă a creaţiei, sine qua non. Câteodată mă atinge o euforie efemeră, care mă îndeamnă să scriu liber despre orice. Dar oare toate fanteziile mele sunt interesante? Atunci intervine autocenzura domoală, de catifea şi îmi aminteşte de discriminare, woke, political correctness… Nu mă simt total liber, însă subiectele mele – care mă bântuie – nu se înscriu acelor sfere. Totuşi, îmi amintesc că sunt profesor şi că unii elevi de-ai mei îmi citesc cărţile, deci mă simt…ca în faţa clasei şi nu dau drumul la „folii periculoase“. Chiar dacă scrisul e o minunată terapeutică, asta nu înseamnă consemnarea/mascarea unor emoţii pur personale. Depăşirea oricăror limite e periculoasă, deşi unii autori au devenit geniali tocmai printr-un curaj ostentativ.

Mulţumesc lui Dumnezeu că nu mă gândesc când scriu la criticii literari. Mai bine zis, îi simt ca prieteni de excepţie, care se apleacă asupra scrisului meu. Dacă orgoliul proverbial al celui ce scrie – al meu, să zicem – e rănit oarecum, îmi zic în faţa oglinzii că respectivul comentator …n-a reuşit să deceleze conotativul bine ambalat. Ce zicea Gide? Că „arta se naşte din constrângere şi moare din prea multă libertate“. Aşa să fie? Dar Sabato ne sfătuieşte : „nu scrie despre altceva decât despre ceea ce te obsedează“. Să reflectăm!!!