Lucian Vasiliu

1. Cine nu este liber, nu-i nici vorbitor, nici scriptor (sic!). E un „fel de n-ar mai fi“ (Ioanid Romanescu)!

Libertatea nu-i destrăbălare. Ci luciditate, rigoare, profunzime. Uneori, ludicitate, colocvialitate, gratuitate.

Unii cititori/ lectori pot fi „iritaţi“ de conformism, alţii de inconformism. Deseori publicul de bibliotecă este mai liber decât autorul, constrâns cumva, să respecte anumite reguli ale jocului scriptorian.

Când scriu, mă raportez la Tatăl meu interbelic, intelectual de ţară. Dacă mă citeşte, acolo, în Absolutul Absolutului? Sau, între contemporani, dacă textul meu e parcurs de Ana Blandiana, care, într-un fel, m-a debutat, pe când eram licean? Dacă „vienezul“ Emil Hurezeanu se opreşte asupra paginii mele? Sau Maria Şleahtiţchi din Chişinăul Muzeului Literaturii Române?

Chiar şi când strigam, candizi, în Armată, în anii Totalitarismului, HAI LIBERARE!, simţeam responsabilităţi suplimentare faţă de regimul din cazarmă. Paginile, cărţile noastre conţineau, în general, subtilităţi, metafore incendiare, limbaj dublu, esopism. De unde şi sintagma REZISTENŢA (LIBERTATEA) PRIN CULTURĂ, pe care o susţin când regândesc sistemele totalitare. Mă refer la condeiul/ pana autocontrolului, la papirusul divin, la cerneala îndoielilor.

Mă aşez la masa de scris. Nu mă mai simt liber! Devin scribul/ robul/ secretarul lumilor necunoscute, al fântânii interioare insondabile. Pe scurt: sunt altul, liber şi nonliber, între vanitate şi umilinţă, între bine şi rău, între eu şi Agora. Constat, la masa de scris, că doar pisicile mele – secretare fidele, sunt libere. Chiar dominatoare! De aceea, cred, m-am visat de multe ori simplu motan (cu ascendenţă la Bojdeuca junimistului Ion Creangă din „mahalaua celestă Ţicău“ – sintagmă Mihai Ursachi).

2. Când mă simt predicat, parcă îmi vine mai uşor să intru în armonie cu subiectul!

Prefabricatele m-au ocolit. Sau le-am evitat. Prefer spontaneitatea, originalitatea (cât este), incendiul creator. Altfel spus: dansul monadelor seducătoare, conjugate, nu subjugate!

3. Repet, ca în multe ocazii: LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL. Suntem cuvântători, spre deosebire de broască, de rechin sau ghindă porcească.

Odinioară, în spirit junimist-ludic, m-am autointitulat (poreclit) ba seismuzeograf, ba seismonadolog. Familie de cuvinte potrivite: seism, seismuzeograf, seismonadolog. Jocul continuă!

Criticul literar este fratele meu. Fie că s-a numit Daniel Dimitriu, Val Condurache, Laurenţiu Ulici, Eugen Simion sau Radu G. Ţeposu!

Chiar dacă nu ne-am fi înţeles/ înţelege (foarte rar a fost cazul), cum să mă supăr pe fratele meu de fraze şi de seisme culturale?

17 octombrie, Valea Lupului, Iaşi