REVISTA REVISTELOR

• Ne-a parvenit de curând în redacţie revista ROMÀNIA ORIENTALE, nr.35/2022, editată la Roma, sub tutela Departamentului de Studii Europene, Americane şi Interculturale. Din cuprinsul acestui număr, reţin atenţia în mod deosebit paginile dedicate memoriei lui Marco Cugno – o personalitate marcantă legată de literatura română îndeosebi prin traducerile din poezia şi dramaturgia unor importanţi poeţi aparţinând interbelicului, generaţiei ’60 sau generaţiei ’80, din proza lui Zaharia Stancu, Mircea Eliade, Paul Goma, Mihail Sadoveanu şi, asiduu, din opera lui Norman Manea, traduceri din filosfia lui Lucian Blaga sau Constantin Noica, elaborând studii aplicate poeziei române (remarcabil fiind cel despre geneza Luceafărului eminescian) sau alcătuind şi prefaţând antologii dedicate literaturii şi culturii noastre. Printre articolele care îi evocă personalitatea, îl semnalăm aici pe cel semnat de Marta Petreu (Marco Cugno, così come l’ho conoscito), alături de alte intervenţii, cum sunt cele ale lui Roberto Merli, Filippo Spalino, Roberto Scagno sau Bruno Mazzoni. Merită de asemenea atenţia şi alte contribuţii prezente în acest număr, cu circumscrierea unor repere aparţinând culturii noastre sau universale, aşa cum sunt cele semnate de Ana Blandiana (La poesia può salvare il mondo?), Dan Cepraga sau Gisèle Vanhese (despre Eminescu), Smaranda Bratu Elian (despre Divina Comediei), Giovanni Zuliani (despre Alexandru Macedonski), Emilian David (despre Norman Manea), Danilo De Salazar ( cu referire la Recviem pentru ţara peidută de Nichita Danilov), Barbara Paveto (despre proza Doinei Ruşti) sau, şi nu în ultimul rând, propunerile de lectură pe câteva proze caragialiene (aparţinând Cristianei Francone) şi pe trei sonete ale lui Vasile Voiculescu (intermediate de Veronica Pesce).

• În nr. 7-8/2023 al revistei Ateneu, incitantă este interpretarea lui Micea Moţ asupra unui cuvânt devenit un veritabil concept poetic prin analiza pe care i-o face, cuvântul pieziş, interpretare aplicată pe poetica argheziană şi pe creaţia Martei Petreu. Astfel, dacă la Arghezi termenul marchează „condiţia unei fiinţe care îşi conştientizează singurătatea“ fiind „în egală măsură semnul unei existenţe inautentice, inconsistente“ – cu trimitere spre unul dintre cei mai cunoscuţi psalmi ai poetului –, ilustrând în cele din urmă „în exclusivitate imposibilitatea împlinirii omului prin comunicarea cu divinul“), la Marta Petreu „pieziş trimite nu numai la o traiectorie existenţială semnificativă, ci devine chiar un atribut al luminii: «Nu mai am viziuni nu mai am amintiri nici obsesii/ Şi nu mă mai doare/ Merg pieziş sub lumina piezişă»“. Incitantă în acest număr este şi relectura lui Dan Perşa a uneia dintre cele mai consistente aplicaţii pe romanul românesc din critica noastră, respectiv Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, oprindu-se asupra capitolului despre Urmuz, o interpretare „splendidă şi atotcuprinzătoare“, întregul eseu al lui Nicolae Manolescu fiind „în întregul ei o carte splendidă despre roman, despre roman în general şi despre romanul românesc“. De acord cu Dan Perşa, studiul în cauză constituindu-se nu doar într-un titlu obligatoriu pentru orice bibliografie şcolară din acest moment, ci şi într-unul de neocolit, printre cele mai valoroase, pentru orice cititor al romanului românesc. (L.F.)