ION BOGDAN LEFTER, LUCRURI CARE „SE LEAGĂ“

Încerc să închei această schiţă de cîmp anglo-americanistic, inaugurată în Apostroful din august 2021 şi-ajunsă la venerabila vîrstă de 2 anişori şi 3 luni (dar au fost şi cîteva întreruperi ale „serialului“, în numerele în care am onorat aniversările unor scriitori importanţi sau mi-am mai luat şi cîte-o scurtă pauză…).

Aş mai povesti despre colegii mei de la Engleza bucureşteană, însă şi-aşa navighez cam liber – nu-i aşa?! – printre cărţi, autori, momente şi schiţe portretistice într-un Jurnal… cu intenţii mai degrabă recenzistice… E-adevărat că recurg la evocări pentru completarea tabloului de ansamblu, căci istoria oricărei profesiuni se-adună din contribuţii de toate felurile, relevante fiecare-n felul său. Ştim de ce sînt importante cele grandioase, gesturile inaugurale ale „părinţilor fondatori“ sau marile cărţi-reper semnate de autori legendari, de figuri-cheie ale fiecărei branşe. Nu înseamnă că nu contează şi munca banală, rutinieră a tuturor meseriaşilor, a „pălmaşilor“ care predau şi-şi promovează specializările, răspîndind interesul şi plăcerea de a studia şi de a utiliza limbile străine, uneori şi pasiunea pentru ele. Şi la fel şi-n orice alt domeniu al cunoaşterii. Amănuntele pe care le-am oferit despre diminuarea seriilor noastre studenţeşti de la 180 (170 de fete, nu 160, cum am scris data trecută, greşind la scădere, şi 10 băieţi), cînd am dat admitere, la 25, în cazul promoţiei din care am făcut parte, diversitatea carierelor ulterioare, emigrările, revenirile vorbesc nu numai despre nişte destine personale sau de grup intelectual, ci şi despre ce s-a întîmplat în ţară şi-n lume de-atunci şi pînă azi, despre evoluţii şi involuţii politice şi instituţionale, despre şansele şi neşansele generaţiilor care-şi trăiesc vieţile în anumite contexte, uneori influenţîndu-le, dar mai ales influenţaţi de ele.

Exemplele ar putea continua. În promoţiile de dinaintea noastră absolviseră – de pildă – Mădălina Nicolaescu, care a reuşit să pătrundă în corpul profesoral, ca asistentă, în anul în care am absolvit noi, după care bariera nu s-a mai ridicat pînă-n 1990. Ne-am cunoscut… dincolo de Atlantic, în 1991, ea – cu o bursă de studii, eu – într-un program de familiarizare cu sistemul american. Gabriela Massaci, care făcuse meditaţii pentru admitere cu mătuşa mea, Carmen Liliana Mareş (a cărei carieră de anglistă am menţionat-o în „serial“), avea să urmeze un traseu spectaculos după căderea regimului comunist, cînd a ajuns directoare a ramurii British Council din România (organizată cu două funcţii la vîrf, ocupate de cîte un/ o britanic/ă şi un/ o român/că), apoi a condus filiala din Londra a Institutului Cultural Român, pentru ca, după revenirea în ţară, să schimbe macazul şi să devină directoare de galerie la Ann Art, în Bucureşti, deci tot manageriţă culturală, curatoare de expoziţii şi, după o vreme, fondatoare a unei agenţii proprii de consultanţă în domeniu. Mă opresc, deşi ştiu multe alte cazuri care ar merita semnalate. (Poate, cu îngăduinţa redacţiei „apostrofice“, o să mai depăn cîndva „amintiri din studenţie“…)

Dar şi: evident că despre ce, cum, cît a acceptat regimul comunist să se deschidă spre Occident într-un moment ori într-altul spun ceva întîlnirile pe care le-am avut la Facultate sau anunţaţi de-acolo cu faimoasa romancieră britanică Iris Murdoch şi cu John Bayley, soţul ei, profesor la Oxford, critic, eseist şi autor şi el de romane, cu şi mai celebrul prozator american Saul Bellow, pe-atunci proaspăt laureat al Nobel-ului pentru literatură (venit în ţară împreună cu soţia sa româncă, Alexandra Bagdasar, a cărei mamă era muribundă; l-am văzut şi l-am ascultat la Biblioteca Americană din Bucureşti…), sau cu Tony Tanner, critic britanic specializat în literatura de peste Ocean, supravieţuitor al unei experienţe ieşite din comun: scrisese şi publicase cronici de carte cotidiene, nu mai ştiu dacă timp de doar un an de zile sau mai mult (mă gîndesc la el ori de cîte ori îmi amintesc că mi-ar plăcea să joc şi eu jocul ăsta de cărţi…).

Să nu-i uit pe mai-tineri! Într-una dintre seriile de după noi a absolvit Bogdan Ştefănescu, venit şi el în Universitatea bucureşteană după 1990, mai exact în 1991, ajuns pe parcurs prodecan la Limbi străine, prorector, cu stagii de studiu, de cercetare şi de predare şi-n Marea Britanie, şi-n Statele Unite, cu cîţiva ani petrecuţi la New York ca director adjunct al ICR-ului de-acolo şi cu alte experienţe profesionale. Pe lîngă cercetările sale de specialitate, are la activ o foarte interesantă carte de analiză a identităţii (conceptul) şi a identităţilor (diverse) naţionale, a naţionalismelor şi a altor forme de exacerbare prin limbaj, o explorare – aşadar – în orizontul „studiilor culturale“: Patrii din cuvinte. O tropologie a discursurilor identităţii naţionale (Editura Universităţii din Bucureşti, 2017). Nu-mi mai sînt cunoscute decît puţine nume care s-au alăturat catedrelor „de la noi, din Pitar Moş“ în ultimele decenii, însă le pot aminti aici măcar pe Sorana Corneanu, pe Sabina Draga-Alexandru sau pe Oana-Alis Zaharia, fostă doctorandă a Mădălinei Nicolaescu. Şi ele, şi multe alte colege, mulţi alţi colegi au contribuit la culegerile de „studii culturale“ pe care le-am elogiat, „acte“ ale conferinţelor Asociaţiei Române de Studii de Americanistică.

Cînd te ocupi o vreme de un subiect, îţi cad sub ochi (bună metaforă de limbaj colocvial: „pică“ nu ştii de unde, parcă le-ar atrage spre tine ceva sau cineva!) o mulţime de lucruri care „se leagă“. Iată!:

Caut ceva în autobiografia lui Darwin şi ce-şi aminteşte el din lecturile de juneţe?!: „obişnuiam să citesc ore întregi piesele istorice ale lui Shakespeare, de regulă stînd într-o veche fereastră tăiată în zidurile groase ale şcolii“ (Charles Darwin, Viaţa mea. 1809-1882, traducere de Marian Stan, Editura Herald, 2016, p. 53)

Ţin o conferinţă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi Cristiana Gavrilă, critic de teatru, fostă coordonatoare a Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“ al Naţionalului bucureştean, actualmente dirijoare a programului 9G la TNB (Noua Generaţie), îmi oferă o carte-album, Lecţia de Shakespeare, repertoar de spectacole româneşti montate de regizori de ieri şi de azi, de la Ion Sava la Felix Alexa, cu bine documentate portrete de regizori şi actori, plus o secţiune de imagini/ „fotograme“ de scenă (volum conceput şi coordonat de Cristiana Gavrilă, Asociaţia Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“, proiect editorial TNB realizat prin Centrul de Cercetare…, f.a. [editat 2015]).

Descopăr în Internet pagina proiectului literar În umbra lui Shakespeare. Autor – Walter Übelhart, din Baia Mare. Ajung după o vreme la Colonia Pictorilor de-acolo, unde contribui la vernisajul unei mari expoziţii a pictoriţei Florica Prevenda. Îl caut pe autor. Îmi răspunde la numărul de telefon de pe site-ul proiectului (http://www.in-umbra-lui-shakespeare.ro/). Ne întîlnim la filiala locală a Forumului Democrat al Germanilor din România. Om de afaceri cu pasiuni culturale. A descoperit un sas băimărean care s-ar putea să-şi fi intersectat paşii cu ai lui Shakespeare, şi-a scris despre asta un roman cu titlul proiectului şi-al site-ului: În umbra lui Shakespeare (Editura Maestro Tip, Fersig [Judeţul Maramureş], 2016). Mi-l oferă dimpreună cu versiuni în engleză şi germană: In Shakespeare’s Shadow şi In Shakespeares Schatten.

O bună colegă îmi semnalează cartea publicată acum cîţiva ani de fosta noastră profesoară de proză americană, Geta Dumitriu: Puritani şi puritane. Noi începuturi pe pămînt nord-american (Editura Ratio et Revelatio, 2020). Regăsesc în bibliotecă Spaţii ale realului în proza americană a fostei mele profesoare de Hart Crane, ca să zic aşa, Rodica Mihăilă (Editura Concordia, 2000; am mai spus: am făcut cu ea un curs special despre poetul Podului Brooklyn şi al morţii precoce ca alegere…). Fişe de lectură – data viitoare.

Îl recitesc pe Şerban Foarţă şi…

„Pică“ din biblioteca noastră multe altele care „se leagă“. Revin!