George Vulturescu

…Întrebările nasc amintiri, dar ele sunt şi răspunsuri, Doamnă Marta Petreu… Aşadar, voi merge „pe urmele amintirilor“…

Datele care mă aşează în chenarul „generaţiei“ pot fi acestea: am debutat în revista Familia (nr. 1/1973) cu prezentarea lui Ştefan Aug. Doinaş („Un voluptos al imaginii: George Vulturescu“), editorial în Caietul debutanţilor 1979 (însă apărut în 1981) la Editura Albatros. Provincia, „planurile editoriale“ mereu ciopârţite şi-au spus cuvântul: editez prima carte, „în regie proprie“ la Editura Litera (Frontiera dintre cuvinte, 1988) având pe coperta IV câteva cuvinte ale lui Doinaş din referatul de la Albatros – alegere care mă va costa: poetul semnează Declaraţia difuzată la Europa Liberă şi cronicile la cartea mea dispar…

Dar apartenenţa la energetica „generaţiei ’80“ am simţit-o prin harul întâmplărilor – prieteneşti. În centrul lor s-au aflat: la Bucureşti – Mircea Nedelciu, iar la Colocviile Naţionale de Poezie de la Tg. Neamţ – Daniel Corbu (cu care eram „coleg“ – lucram, amândoi, la Casele de cultură din oraşele noastre).

…Bucureştiul „cultural“ mi s-a dezvăluit prin… librăria editurii Cartea Românească, unde lucra, atunci, Mircea Nedelciu, care m-a văzut rătăcind printre rafturi… În jurul lui era o „lume în mişcare“: acolo l-am întâlnit pe Călin Vlasie, pe Ioan Flora, Al. Muşina, T.T. Coşovei, Gh. Crăciun, Florin Iaru, Gh. Iova… Undeva, Mircea Cărtărescu a recunoscut, devreme, în M. Nedelciu un „scriitor cu o mare şi necontestată influenţă“… (Postmodernismul românesc, 1999) – avea dreptate… Am „bătut“, dinspre margini, cenaclurile bucureştene, spre Amfiteatru (Constanţa Buzea), Luceafărul (unde i-am întâlnit pe Grigore Hagiu, Cezar Ivănescu, Ion Gheorghe), am fost la întâlnirile literare de la Slobozia (unde m-am împrietenit cu Ion Stratan, care a publicat, apoi, frecvent, la revista mea, Poesis), la Sighişoara (unde l-am regăsit pe Marin Mincu), şi am hotărât să-l caut pe profesorul Nicolae Manolescu la catedra sa de la Facultatea de Litere. Mi-a citit câteva pagini dactilografiate şi mi-a propus să citesc la Cenaclul de Luni şi chiar să mai aduc cu mine „alţi scriitori din Satu Mare“. Cel care s-a încumetat să mă însoţească a fost Dumitru Păcuraru – am citit în 1 noiembrie 1982.

Era acolo toată pleiada „în vogă“: Mircea Cărtărescu, Mariana Marin, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Florin Iaru, Radu Călin Cristea… Am adus, astfel, „spiritul lunedist“ în Satu Mare (după cum reiese din prezentarea poetului Dorin Sălăjan, aflat în sală – „Doi poeţi sătmăreni la Cenaclul de Luni“, în Cronica sătmăreană, 28 nov. 1982). Peste ceva vreme, am adus nu numai „spiritul“, ci întregul ASPRO – Adunarea generală care a votat regulamentul şi programul s-a ţinut la Satu Mare, în cadrul Zilelor Culturale Poesis (pe care le fondasem în 1990), în Sala Mioriţa, în data de 22 septembrie 1994 (trimit la o consemnare din „exterior“, relatarea lui Ioan Ţepelea, din revista Unu, nr. 57, nov. 1994, Oradea). Au fost prezenţi – şi au revenit la Zilele Poesis – Mircea Nedelciu, Gh. Crăciun, Al. Muşina (care în primii trei ani, a acceptat să fie în căsuţa redacţiei de la Poesis), Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie, Gh. Iova… („Adunarea“ ASPRO de la Poesis mi-a adus, până azi, urmări deloc plăcute, şi la fel lui Dumitru Păcuraru… Şi nici „istoricii“ ASPRO nu ne-au iubit mai mult – neconsemnând nici un rând în cărţile lor despre ASPRO, ca şi cum totul s-a… făcut la Bucureşti… Pe drept cuvânt, mulţumiri… nedreptăţii lor!).

O altă cale spre „generaţia ’80“ mi s-a deschis pe o filieră moldavă: am fost prezent, aproape an după an, la Colocviile Naţionale de Poezie de la Tg.-Neamţ, 1984-1993, în organizarea lui Daniel Corbu. Aici i-am cunoscut (şi am legat prietenii cu mulţi scriitori din ţară) pe Laurenţiu Ulici şi pe Marin Mincu, „moderatori“ ai întâlnirilor. Erau/ veneau acolo scriitori precum: Aurel Dumitraşcu, Călin Vlasie, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Elena Ştefoi, Dan David, Matei Vişniec, Gellu Dorian, Ion Mircea, Dumitru Chioaru, Luca Piţu, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Ioan Pintea, Cristian Livescu, Nichita Danilov, Nicolae Panaite, Vasile Spiridon, Mircea Nedelciu, Cezar Ivănescu, Gh. Izbăşescu, Ioan Holban, Magda Cârneci, Dan Cristea, Ion Chichere, Dorin Spineanu, Ion Mureşan, George Calcan, Cristian Moraru, Horia Gârbea, Bianca Marcovici, Mariana Marin, Constantin Hrehor, Salah Mahdi, Valeriu Stancu, Angela Marinescu, Mircea Petean, Emil Nicolae, Constantin Severin, Nicolae Coande, Vasile Baghiu, Gheorghe Simon, Dan Silviu Boerescu… şi câţi alţii.

Nu este aceasta, dragă Marta Petreu, o „generaţie“ redutabilă? Nu s-a identificat ea, cum scria atunci Marin Mincu, „şi la modul teoretic, prin conferinţe sau discuţii cu vădită seriozitate şi responsabilitate intelectuală“? (Pentru „lista“ celor care veneau la Tg.-Neamţ trimit la lucrările lui D. Corbu – Generaţia poetică ’80, Colocviile Naţionale de Poezie de la Târgu-Neamţ, 1984-1993 şi Poezie şi destin, Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2013). Eram în pragul unui nou mileniu când a apărut, subţire ca o lamă de cuţit, antologia Se apropia sfârşitul secolului (Târgu-Neamţ, 1992), iar Al. Muşina, într-o prefaţă, „O poezie pentru mileniul III“, continua cu aceste rânduri: „…Poezia generaţiei ’80 reprezintă fenomenul major produs în literatura română postbelică… Avem de-a face cu cea mai bogată şi valoroasă generaţie poetică apărută în ultimii 45 de ani…“ (Antologia generaţiei ’80, Aula, 2002).

Cu siguranţă, era o generaţie „incomodă“ (Gh. Crăciun), insurgentă, dar nu cu un „complex şaizecist“, cum o vede Christian Moraru (Vatra, nr. 9, 2022), ci ca o falie deschizându-se prin generaţia şaizecistă. O falie de natură vulcanică, pentru că, într-un fel, „vulcanii“ izbucneau la Târgu-Neamţ, la Sighişoara, la Dialogul de la Iaşi, la „Şcoala de la Târgovişte“, la Echinoxul clujean. Călin Vlasie spune un adevăr: „Spiritul poetic, denumit mai târziu optzecist, era prezent în toate centrele universitare din acea epocă… Am constatat prin 1977 că toţi aveam aceleaşi preferinţe, aceleaşi lecturi şi trăiam în aceeaşi patrie care ne vâna zi de zi. Cu toate acestea, eram foarte diferiţi şi ca oameni şi ca formulă poetică“ (Cafeneau literară, nr. 11/2012). Afirmaţia lui M. Cărtărescu că doar cele „trei volume colective celebre“ au fost „imitate mai târziu obsesiv de scriitorii care au urmat“ e o dulce iluzie de… Bucureşti: fără diversitatea chimiei scrisului din „provincie“, a scriitorilor neincluşi pe listele canonice, cu apariţii editoriale amânate arbitrar, această „generaţie“ s-ar fi uscat… mai demult. Aceste valuri „marginale“, se poate vedea prin tematică şi prin amplitudinea gândirii, dau vigoarea şi prospeţimea continuă a generaţiei, precum nu sunt unitare valurile mărilor, dar înalţă aceeaşi apă…

4-5. Personal, cred că generaţia noastră este redutabilă în poezie. Tumultul şi neliniştea ontologică, arta combinatorie şi diversitatea temperamental-psihică a individualităţilor, pe care le-am înşirat mai sus, sunt edificatoare pentru a caracteriza puterea de creativitate a generaţiei… Că e evaluată corect… incorect? La tot pasul, şi din „interior“, şi din „exterior“, fruntariile edificiilor ei sunt zgâlţâite… „Căldiceii“ din jurul unor reviste au făcut/ fac potul… Eu am privit seriozitatea unor studii care ne-au însoţit: Dinspre „Cercul Literar“ spre „Optzecişti“, 1997, sau Ultimele explorări critice, 2000, ale lui Cornel Regman; „Top“-urile lui Al. Cistelecan din 2000, 2004, sau Magna cum laude din 2012; Poezie română contemporană, I-II, Gh. Grigurcu; O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea, 2007, semnată de Marin Mincu; Sistemul modei optzeciste, 2004, Gh. Mocuţa; Literatura română contemporană. O panoramă, 2008, Irina Petraş; Poezia română între milenii. Dicţionar şi Poeţi reprezentativi ai modernităţii, 2002, 2018, de Geo Vasile; Biblioteca de poezie postbelică, 2016, de Mircea A. Diaconu; Printre optzecişti. După Şcoala de la Târgovişte, 2018, de Nicolae Oprea; Poezia românească neomodernistă, 2018, de Ion Pop; Generaţia ’80. Un excurs istorico-critic, 2020 de Ioan Lascu; Poezia optzecistă, 2021, de Mircea Bârsilă…

6. În privinţa „canonului“? E de re-gândit: nu cunva exaltarea lui a contribuit la fracturarea „generaţiei ’80“? Fortuit sau cu dedicaţie, „canonul“ a produs rupturi, a slăbit liantul dintre centrele efervescente ale „geografiei literare“… Să ne întrebăm dacă „listele“ au creat valori/ vârfuri noi? Nu, doar au gonflat pe câţiva dintre cei pe care se sprijină diverse instituţii influente de cultură… Au rămas insule de creativitate nemarcate pe hărţi, scriitori care nu şi-au putut tipări cărţile, dar aceste întârzieri au reînvigorat „zvâncul“ searbăd al generaţiei (mai ales că unii dintre „premianţi“ nu au mai produs nimic edificator), au dat „sânge proaspăt“ lirismului sleit…

De ce ni se pare că a rămas…„împietrit“ (ca până în 1990) canonul/ listele? Să ne gândim că s-au menţinut nume ale scriitorilor şaizecişti pe „lista“ premiilor naţionale (vedeţi printre laureaţii de la Botoşani) şi apoi să nu ne mirăm cine a dat apă la… „moara“ lui Christian Moraru, care, deşi macină în gol, creează „conflicte păguboase“… Se mai perpetuează un obicei: sunt jurii literare care sunt plimbate, aceleaşi, în toată ţara… Pe aceste practici au putut apărea pretenţii aberante ale unor organisme locale care au pus în cumpănă existenţa celui mai mare Festival din ţară – Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu… Am văzut scriitori care privesc cu neîncredere aceste practici, îndepărtându-se de revistele literare-fanion.

Există oare o artă de a îmbătrâni urât sau frumos o… generaţie? Cine… poate „preda“ această artă? În spaţiul meu de Nord, nu e puţin lucru să priveşti răsăritul stelelor la aceleaşi ore sau freamătul electrizant al furnicilor prin iarbă.