Aurel Pantea

1. Generaţia ’80, „a cărei necesitate se făcea peste tot simţită“, precum patafizica lui Alfred Jary, a apărut şi ca urmare a suprasaturării conştiinţei critice şi publice cu limbaje automatizate, vezi limba de lemn, dar, mai ales, din nevoia de rebeliune şi protest a conştiinţei artistice. Impresionant, în geneza acestei generaţii, e potenţialul de rezistenţă şi ofensivă faţă de sistemul comunist. Scriitorii acestei generaţii au cunoscut multe forme ale ostilităţii sistemului. Publicau puţin, erau întîmpinaţi cu suspiciune. Un element important în constituirea generaţiei a fost reprezentat de relaţiile personale ale unuia sau altuia dintre ei cu scriitori consacraţi, cu deschidere spre insolitul spiritului creator al acestei generaţii. Semnificativ e faptul că cei mai mulţi optzecişti s-au format în medii universitare, Bucureşti, Cluj, Timişoara. Particularităţile scrisului lor poartă urmele influenţelor unor universitari, critici literari de anvergură: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ovid Crohmălniceanu, la Bucureşti; Ion Pop, Marian Papahagi, Ion Vartic, la Cluj; Luca Piţu, la Iaşi; Livius Ciocârlie, la Timişoara. Structura şi orizontul spiritual ale acestor personalităţi se recunosc în scrisul optzeciştilor.

2. Eram student la Filologia clujeană. Acolo i-am cunoscut pe Al. Cistelecan, Virgil Podoabă, Gheorghe Perian, Ştefan Borbély, Marta Petreu, Ioan Moldovan, Augustin Pop, Mircea Petean, Ion Cristofor, Viorel Mureşan. Ne lega o camaraderie constituită la revista Echinox, publicaţie care a contribuit în mod esenţial la afirmarea poeţilor echinoxişti, ramură a optzecismului ardelenesc. În mediul echinoxist i-am cunoscut pe corifeii revistei pomeniţi mai sus. În ce mă priveşte, datorez enorm întîlnirii cu domnul Profesor Ion Pop.

3. Încercări de declanşare a fenomenului optzecist au venit din mai multe părţi. Laurenţiu Ulici este unul dintre cei care au atras atenţia asupra existenţei unei noi generaţii. El a surprins in nuce existenţa acestei generaţii. După ce au fost repartizaţi prin diverse locuri ale ţărişoarei, unii dintre tinerii scriitori, înzestraţi cu spirit teoretic, au încercat să coaguleze vocile disparate ale acestora. Merite, în acest sens, au Alexandru Muşina, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun. Muşina a avut iniţiativa publicării unei antologii a poeziei optzeciste. Ratată. Ceva similar au încercat şi echinoxiştii. Eşec şi aici. Antologia echinoxiştilor era un fel de Echinox după Echinox. După debutul editorial, au crescut şansele optzeciştilor pe scena literaturii. Alexandru Muşina a publicat o antologie a poeziei optzeciste, Gheorghe Crăciun a editat o antologie a scriitorilor optzecişti în texte teoretice. Pe măsură ce scriitorii acestei generaţii îşi consolidau personalitatea creatoare, a apărut nevoia instituţionalizării generaţiei. Aşa a apărut Asociaţia Scriitorilor Profesionişi din România, ASPRO. Un rol esenţial, impresionant l-a avut, în acest sens, Mircea Nedelciu. Concurenţa USR, probabil şi alţi factori au contribuit la dispariţia acestei instituţii.

4. Generaţia vorbeşte/ scrie cu toate limbajele literaturii. Turate la maximum.

5. Cei mai valoroşi critici literari au o deschidere reală şi generoasă pentru scriitorii acestei generaţii. Selecţia valorilor generaţiei este în curs. Au apărut cărţi dedicate generaţiei, unii scriitori s-au bucurat de exegeze semnificative. Important este faptul că în acestă generaţie există naturi artistice polivalente.

6. Foarte important mi se pare fenomenul conizărilor de recanonizărilor. Ierarhia valorilor este desincronizată, în raport cu energiile creatoare ale generaţiei. E adevărat, scriitorii generaţiei şaizeci încă posedă un potenţial negentropic. Ce să mai spun despre scrierile optzeciştilor. Dar despre cei ce urmează optzeciştilor. Ce să mai spun? Spiritul critic are mult de lucru.