„Talentatul poet nemţean

vădeşte un suflu puternic

şi o dispoziţie imagistică

remarcabilă

în poeme de regulă ample

în care impresia

din realitatea imediată

şi imaginaţia

fraternizează

spre compoziţii

ceremonioase.“

Laurenţiu Ulici

 

 

Lecţie în aer liber cu Zenon, bătrânul

 

Dacă o suliţă aruncată din altă vreme

demult când aruncătorii de suliţe

visau poate la Marea Vânătoare, să

doboare luna, s-o prindă pe luciul apei,

s-o tăvălească prin jăratecul blând

 

dacă o suliţă aruncată din altă vreme

ar fi să-mi străpungă pieptul

mă întreb dacă eu aş fi mortul

acestui secol sau al acelui îndepărtat timp

dacă eu am trăit un timp al tuturor

sau existenţa unuia care n-a reuşit să se nască

cu ce viteză vine moartea

prin pântecul cui trece ea căutându-mă.

 

 

Jucătorii de zaruri

 

Stau aplecaţi peste masă jucătorii de zaruri

îşi zornăie epoleţii cu totul şi cu totul de fum

aruncă zaruri negre cu puncte albe

aşteaptă încordaţi rostogolirea planetei

 

Jucătorii de zaruri stau aplecaţi peste masă

aruncă zaruri albe cu puncte negre

câştigă uneori dar câştigul le lunecă

printre degete „– opriţi, strigă unul,

dacă mereu câştigăm, dacă mereu câştigăm,

unde se adună câştigul?“

 

Jucătorii de zaruri stau aplecaţi peste masă

hărţi mari întind şi peste ele

aruncă zaruri negre cu puncte albe

(trece timpul ca o sabie printr-un măr)

– „mizez pe buna credinţă!“

– „mizez pe bunii părinţi!“

– „mizez pe adevăr şi nu risc!“

– „mizez pe absolut, aruncaţi!“

Stau aplecaţi peste masă jucătorii de zaruri

aruncă inimi negre cu puncte albe

– „opriţi, strigă cineva, trece timpul

ca o sabie printr-un măr“

şi capetele lor se rostogolesc puncte negre

inimile lor se rostogolesc puncte negre

la picioarele mele gata să meargă mai departe.

 

 

Autoportret în mişcare

 

Sunt gol ca o pictură chinezească într-un ziar

de provincie liniile acelea par mereu nişte cocori

în repaus

visând zboruri lungi cu finalitate nesigură

 

adun răni. le aşez una lângă alta le fac frumoase

chem femeile să vadă direct cum se depun

calciul şi moartea pe oase

 

cârpele spun că sunt flamuri, sporesc cu ele aparenţa

sub ploaia de noiembrie fâşii de pământ secetos

ca şi cum toamna – la urma urmelor, toamna –

memoria stă spânzurată cu cocorii în jos.

 

 

Complicitate (1)

 

Îmi place să hrănesc ziarele cu ştiri

de fapt asta e meseria mea, fac crime

violuri furturi îl înşel pe fratele meu, îngerul,

îl ucid pe pruncul iisus

şi toate astea pentru plăcerea celorlalţi

care ies dimineaţa cu ochii din somn

din lumea de dincolo aşteptând semne

noi impulsuri noi motive pentru a trăi

 

chipul meu e zilnic în ziare a mea e

fotografia incendiatorului ale mele sunt

fotografiile celor o duzină de victime

eu sunt cel care culege literele greu din

pulberi

eu sunt cel care le citeşte, doamne, pe

nesimţite

ţi-am luat locul mi-e frică mă împrăştii

pe cer nu-mi pot strânge aripile fără să

mă îngrop în pulberile de nouri pe care

le adun

 

doamne, eu iau forma ulciorului a

paharului

a ultimului pahar cu apă a glontelui

care îţi lunecă pe drumul sângelui

sunt lama care despică vena unui sfânt

care ezită între mântuire şi rătăcire

sunt gura care cârteşte

şi gura care strigă după ajutor

 

sunt şi mortul vostru de serviciu pe care

îl puteţi îngropa de câte ori vreţi

artistic barbar trist amar

 

trăim de fapt în complicitate cu Dumnezeu

şi cu ceilalţi viaţa asta (ah, ce frumos sună,

ce adânc, limpede, ca un tunet într-un creier

înfricoşat) amână

orice întâlnire decisivă.

 

 

Da, îmi place Brahms

 

Am intrat în cafeneaua din centru

în care fumul de ţigară

Căptuşea ferestrele. În interior oamenii

Îşi treceau unul, altuia măştile chipurilor

Ca pe nişte timbre din clasoare învechite:

e un mod primitiv de comunicare.

 

Simţeam dureros slinul de pe cotoarele

Clasoarelor, mi se lipea pe pleoape.

 

Un fior de muzică amestecat cu mirosul abstract

Al urinei de înger

Cu pasta grea ca un creier a zaţului de cafea

În care mai poţi găsi urmele fosilizate ale palmelor

Încărcate de miresme

Ale unor culegătoare de boabe

Din Ecuador.

(De ce, Ecuador?

Pentru că nu am crezut vreodată că ţara asta există.)

Nimic mai plin de certitudini

Ca spectacolul morţii definitive a timpului

Strivit sub propria greutate.

 

Şi ca să răspund unei întrebări care stă agăţată

De memoria tuturor, de mai mulţi ani:

Da, îmi place Brahms.

De aici încolo o mulţime de lucruri pot căpăta înţeles.