„Talentatul poet nemţean
vădeşte un suflu puternic
şi o dispoziţie imagistică
remarcabilă
în poeme de regulă ample
în care impresia
din realitatea imediată
şi imaginaţia
fraternizează
spre compoziţii
ceremonioase.“
Laurenţiu Ulici
Dacă o suliţă aruncată din altă vreme
demult când aruncătorii de suliţe
visau poate la Marea Vânătoare, să
doboare luna, s-o prindă pe luciul apei,
s-o tăvălească prin jăratecul blând
dacă o suliţă aruncată din altă vreme
ar fi să-mi străpungă pieptul
mă întreb dacă eu aş fi mortul
acestui secol sau al acelui îndepărtat timp
dacă eu am trăit un timp al tuturor
sau existenţa unuia care n-a reuşit să se nască
cu ce viteză vine moartea
prin pântecul cui trece ea căutându-mă.
Stau aplecaţi peste masă jucătorii de zaruri
îşi zornăie epoleţii cu totul şi cu totul de fum
aruncă zaruri negre cu puncte albe
aşteaptă încordaţi rostogolirea planetei
Jucătorii de zaruri stau aplecaţi peste masă
aruncă zaruri albe cu puncte negre
câştigă uneori dar câştigul le lunecă
printre degete „– opriţi, strigă unul,
dacă mereu câştigăm, dacă mereu câştigăm,
unde se adună câştigul?“
Jucătorii de zaruri stau aplecaţi peste masă
hărţi mari întind şi peste ele
aruncă zaruri negre cu puncte albe
(trece timpul ca o sabie printr-un măr)
– „mizez pe buna credinţă!“
– „mizez pe bunii părinţi!“
– „mizez pe adevăr şi nu risc!“
– „mizez pe absolut, aruncaţi!“
Stau aplecaţi peste masă jucătorii de zaruri
aruncă inimi negre cu puncte albe
– „opriţi, strigă cineva, trece timpul
ca o sabie printr-un măr“
şi capetele lor se rostogolesc puncte negre
inimile lor se rostogolesc puncte negre
la picioarele mele gata să meargă mai departe.
Sunt gol ca o pictură chinezească într-un ziar
de provincie liniile acelea par mereu nişte cocori
în repaus
visând zboruri lungi cu finalitate nesigură
adun răni. le aşez una lângă alta le fac frumoase
chem femeile să vadă direct cum se depun
calciul şi moartea pe oase
cârpele spun că sunt flamuri, sporesc cu ele aparenţa
sub ploaia de noiembrie fâşii de pământ secetos
ca şi cum toamna – la urma urmelor, toamna –
memoria stă spânzurată cu cocorii în jos.
Îmi place să hrănesc ziarele cu ştiri
de fapt asta e meseria mea, fac crime
violuri furturi îl înşel pe fratele meu, îngerul,
îl ucid pe pruncul iisus
şi toate astea pentru plăcerea celorlalţi
care ies dimineaţa cu ochii din somn
din lumea de dincolo aşteptând semne
noi impulsuri noi motive pentru a trăi
chipul meu e zilnic în ziare a mea e
fotografia incendiatorului ale mele sunt
fotografiile celor o duzină de victime
eu sunt cel care culege literele greu din
pulberi
eu sunt cel care le citeşte, doamne, pe
nesimţite
ţi-am luat locul mi-e frică mă împrăştii
pe cer nu-mi pot strânge aripile fără să
mă îngrop în pulberile de nouri pe care
le adun
doamne, eu iau forma ulciorului a
paharului
a ultimului pahar cu apă a glontelui
care îţi lunecă pe drumul sângelui
sunt lama care despică vena unui sfânt
care ezită între mântuire şi rătăcire
sunt gura care cârteşte
şi gura care strigă după ajutor
sunt şi mortul vostru de serviciu pe care
îl puteţi îngropa de câte ori vreţi
artistic barbar trist amar
trăim de fapt în complicitate cu Dumnezeu
şi cu ceilalţi viaţa asta (ah, ce frumos sună,
ce adânc, limpede, ca un tunet într-un creier
înfricoşat) amână
orice întâlnire decisivă.
Am intrat în cafeneaua din centru
în care fumul de ţigară
Căptuşea ferestrele. În interior oamenii
Îşi treceau unul, altuia măştile chipurilor
Ca pe nişte timbre din clasoare învechite:
e un mod primitiv de comunicare.
Simţeam dureros slinul de pe cotoarele
Clasoarelor, mi se lipea pe pleoape.
Un fior de muzică amestecat cu mirosul abstract
Al urinei de înger
Cu pasta grea ca un creier a zaţului de cafea
În care mai poţi găsi urmele fosilizate ale palmelor
Încărcate de miresme
Ale unor culegătoare de boabe
Din Ecuador.
(De ce, Ecuador?
Pentru că nu am crezut vreodată că ţara asta există.)
Nimic mai plin de certitudini
Ca spectacolul morţii definitive a timpului
Strivit sub propria greutate.
Şi ca să răspund unei întrebări care stă agăţată
De memoria tuturor, de mai mulţi ani:
Da, îmi place Brahms.
De aici încolo o mulţime de lucruri pot căpăta înţeles.