„Petru Romoşan

e unul din rarele personaje

ale lumii literaturii

care nu-şi scrie literatura,

ci e scris de ea,

poetul fiind

numai prelungirea

sau întruparea,

sub chipul unui tînăr

meditativ cu ochelari,

a unui poem

de Petru Romoşan.“

Florin Mugur

 

 

Linia vieţii

 

La dreapta e fastul, la stînga nefastul.

Unde duce linia din palmă?

 

Grădină suspendată, vouă!

Rezemat în mîna stîngă pe această întindere verde, vă surîd.

Capul meu roşu, jumătate întunecat de moarte, vă salută.

Zeul a fost deranjat de gălăgie, mai vreau să vă spun.

Clasific întîmplările. Cele reale şi cele visate.

Fac liste de îmbrăcăminte, de stele, de metale,

de zei, de meserii, de culori.

Fac socoteli pe tablele de argilă roşie.

Inventare.

Favorabilă-mi este şi mie poziţia aştrilor!

Peste şapte mii de ani cerul tot albastru ne va sta pe creştet.

Două lucruri sînt frumoase pe lumea aceasta:

Să iubeşti femeile din şapte cetăţi

să mai adaugi o linie pe tablele de argilă roşie.

 

 

Muza – poveste de dragoste la Marea Moartă

 

Teme-te de zeiţa capricioasă!

Ea vine şi pleacă după bunul ei plac.

 

Şi eu am văzut-o, nu e mult de atunci,

mîna mea toată încărcată cu rubine

s-a înălţat din apele sărate, această întindere verde,

i-am prins glezna.

 

„Marea Moartă va mai muri o dată!“, a rîs blestemata.

 

Rezemat cu fruntea de genunchii ei:

„Te rog, zeiţă!“

 

A şoptit (cine a mai auzit-o?):

„Ascunde-te în Marea Moartă

şi priveşte-ţi glorioasele mîini palide…“

 

Hei! Marea Moartă a mai murit o dată.

 

 

Altădată carnea mea visa

 

Altădată carnea mea visa. Ce mai visa!

Astăzi întreb, doar întreb:

„Şi care-i concluzia?“. Care-i concluzia?

„Moartea, nerodule“. Moartea.

„Şi care-i concluzia?“. Care-i concluzia?

Şi nu mai aud. Şi nu mai întreb.

Altădată carnea mea visa. Ce mai visa!

 

 

Aduceţi-l pe Dante

 

Dante intră în Siena călare pe un măgar.

În Siena sau altă umbroasă aşezare de oameni.

De un an cetatea îl aşteaptă.

„Dante ne va salva!“ surîd municipalii.

„Ciuma, otrăvitoarele zvonuri, plictisul…

Dante ne va salva!“

Mîndrii cetăţeni ai Sienei, în strai măreţ,

se înfuriară foarte:

„Acesta nu-i Dante, acesta nu poate fi Dante,

Aduceţi-l pe Dante!“

Cel de pe măgar se ridică în şa.

Strigă şi el după puterea lui:

„Nu-i vită omul, ci-i dator sã aducă lumină lumii

şi să alunge ceaţa!“

Mîndrii cetăţeni ai Sienei, în strai măreţ,

izbucniră în rîs.

 

 

Bufonii

 

Şi bufniţele astea nu mai tac,

nimeni nu se gîndeşte să le oprească.

Şi-au astupat urechile cu ceară,

ba unii chiar şi le-au străpuns cu fierul roşu.

Nimeni nu se gîndeşte să le oprească,

să le lovească peste bot, să le bage pumnul în gură.

 

Bufniţele astea…

 

 

Celestul scrib

 

Lui D.R. Popescu

 

Mort este regele, morţi sînt supuşii,

trăiască scribul, şoarecele nemuritor!

 

Chip al meu,

această umbră nu-i a mea, nici a ta.

În ce frunziş verde întunecat,

în ce apă cu nămoluri te-ai oglindit?

Chip al meu,

soarele vede şi judecă.

 

Ai putea spune lună roşie…

Şi această apropierea a unui substantiv

de valetul său…

Cu capul în mîini visezi o faimă fără egal.

Vîntul prin perdele, prin părul aspru.

 

Respirarea ta – o amară vorbire neînţeleasă.

Prin fereastră luna, poate chiar o lună roşie.

Mort este regele, morţi sînt supuşii,

Trăiască scribul, şoarecele nemuritor!

 

 

Marele grec

 

Iată-l! Marele grec.

Taie lămîia în patru părţi egale.

Cerceii verzi îi strălucesc peste măsură.

Sucul acru se întinde pe bărbie, pe coala albă…

Iarăşi te întreb, Constantin P. Kavafis,

poemul Dumitale despre Alcibiade e în sfîrşit gata?

Alcibiade a ieşit destul de nebun?

Despre Frumuseţe şi Înţelepciune ştii totul,

dar Alcibiade al Dumitale e destul de nebun?