a3

Horia Bădescu

          1. Nu în mod deosebit. Scriu ceea ce scriu pentru mine, pentru a lăsa o urmă şi a da mărturie despre lumea prin care am trecut. Poate asta îl va interesa pe seamănul meu de astăzi. Dacă şi cel de mâine va fi interesat, cu atât mai bine. Asta în cazul în care cel de mâine nu va fi doar un reflex virtual al internetului.
2. Crearea unei noi forme fixe de poezie: ronsetul.
3. Om, cuvânt, ritm, emoţie, sens.
Comprehensiv, existenţialist, metaforic, reflexiv, muzical.
4. „Tradiţia şi inovaţia se întâlnesc în poezia lui Horia Bădescu într-o ecuaţie sufletească şi stilistică profund personalizată… Poezia lui Horia Bădescu nu e nici ludică, nici tragică. Ea este dincolo de stările extreme, ca o emanaţie obişnuită a stărilor firii.“ (Romul Munteanu, Flacăra, 18 dec. 1987)
5. „Horia Bădescu, adeptul unui stil elegant – în poezie, în proză, în publicistică – face din eleganţă un scop în sine în cea mai recentă carte a sa, Ronsete. El a inventat o nouă formă de poezie, combinând rondelul cu sonetul, şi o cultivă calm, monoton, fără să înregistreze în vreun fel ce se-ntâmplă dincolo de pereţii camerei sale de lucru.“ (Alex. Ştefănescu, România literară, 1995/’96)
Notez doar că un număr substanţial dintre acele ronsete fusese tipărit mai întâi în Furcile caudine, unul dintre foarte puţinele volume de poezie de sertar apărute după ’89!
6. Nu ştiu, nu l-am găsit încă!
7. Îmi e greu să găsesc un caz paradigmatic. De intrări şi ieşiri din umbră de-a lungul vremii, de atacuri zoilice (iertat fie-mi acest barbarism!) ori de neînţelegeri, voite sau inocente, au „beneficiat“ însă multe nume importante.
8. Sunt mulţi în ambele situaţii; să nu nedreptăţim pe nimeni nominalizând!
9. De ce nu? Există exemple numeroase şi ilustre.
10. Vei trăi cât cuvintele tale!