Arthur Rimbaud

(130 de ani de la moarte)

n. 20 octombrie 1854 – m. 10 noiembrie 1891

După pieirea mamei mele, Aurora, am aflat că, într-un caiet, există câteva traduceri, din 1991, pe care mama le-a făcut din poeziile lui Arthur Rimbaud (mai cu seamă din volumul Iluminări, dar şi din Ultimele versuri), cu prilejul centenarului morţii poetului francez. Am transcris pe computer aceste traduceri, le-am adaptat, aşa încât ceea ce a ieşit a fost o neobişnuită muncă de traducere în echipă şi în familie, peste timp, cu răgazuri suspendate. Ceea ce mama a tradus în 1991 (cu girul tatălui meu Domiţian), eu am stilizat în 2020-2021, iar rezultatul este cel de mai jos. Aşa încât aş putea spune că traducerile acestea alcătuiesc, de fapt, un fel de palimpsest, fie şi doar simbolic vorbind. (Ruxandra Cesereanu)

După potop

Îndată ce ideea Potopului s-a liniştit,

Un iepure se opri în desişul de flori purpurii alpine şi clopoţei mişcători, rostind rugăciunea către curcubeu prin pânza păianjenului. O! pietrele preţioase care se ascundeau, florile care tocmai priveau.

Pe strada mare murdară tejghelele se ridicară şi se traseră băncile spre marea atârnată ca în gravuri.

Sângele curse la Barbă-Albastră, la abatoare, în circuri, unde chipul lui Dumnezeu albi ferestrele. Sânge şi lapte se scurseră.

Castorii construiră. Mazagrannele fumegară în cafenele.

În casa mare din sticlă încă aburindă, copiii în doliu priviră imaginile minunate.

O uşă scârţâi şi în piaţa cătunului copilul îşi învârti braţele, înconjurat de giruete şi de cocoşii clopotniţelor de pretutindeni, sub grindina strălucitoare.

Madame ••• aşeză un pian în Alpi. Liturghia şi primele comuniuni se celebrară la cele o sută de mii de altare ale catedralei.

Caravanele plecară. Şi Splendid-Hotel fu construit în haosul de gheţuri şi de noapte polară.

De atunci Luna auzi şacalii urlând în deşerturile cu cimbru-de-câmp – şi eglogele în saboţi mormăind în livadă. Apoi, în crângul violet, înmugurit, Eucharis mă vesti că este primăvară.

Revarsă-te, eleşteu, – spumă, rostogoleşte-te peste pod şi pe deasupra pădurilor – aşternuturi negre şi orgi, – tunete şi fulgere -, urcaţi şi rostogoliţi-vă; Ape şi tristeţi, ridicaţi Potopurile.

Căci de când s-au risipit – o, pietrele preţioase dezgropate! – şi florile deschise! – e plictiseală! iar Regina, Vrăjitoarea care îşi aprinde tăciunii în oala de lut, nu va voi niciodată să ne povestească ceea ce ea ştie şi ceea ce noi ignorăm.

Mistică

Pe panta povârnişului, îngerii îşi văluresc veşmintele de lână, în ierburile de oţel şi de smarald.

Pajişti de văpăi ţâşnesc până în vârful colinei. La stânga, huma cu răsadniţe a coastei e călcată în picioare de toţi asasinii şi de toate bătăliile, şi toate zgomotele dezastruoase îşi urmăresc curba lor. În spatele coamei din dreapta, linia răsăriturilor, a înnoirilor.

Şi în timp ce banda din partea de sus a tabloului este formată din zarvă rotitoare şi ţâşnind din cochiliile mari de melc marin şi al nopţilor omeneşti,

Desfătarea înflorită a stelelor şi a cerului şi a restului coboară în faţa povârnişului, ca o adâncire în faţa noastră şi face abisul îmbătător şi albastru acolo jos.

Democraţie

„Drapelul o porneşte spre peisajul imund iar jargonul nostru înăbuşă toba.

În centrele oraşelor vom alimenta cea mai cinică prostituţie. Vom masacra revoltele logice.

În ţările picante şi umede! – în serviciul celor mai monstruoase exploatări industriale sau militare.

La revedere aici şi pretutindeni. Recruţi de bună voie vom poseda filosofia feroce; ignoranţi pentru ştiinţă, perfizi pentru confort, fisurarea pentru lumea ce urmează. Iată adevărata devenire. Înainte, la marş!“

Unei raţiuni

O lovitură a degetului tău pe tobă revarsă toate sunetele şi stârneşte noua armonie.

Un pas al tău înseamnă ridicarea noilor oameni mobilizaţi în marş.

Chipul tău priveşte într-o parte: noua dragoste! Chipul tău priveşte în cealaltă parte: noua dragoste!

„Schimbă-ne destinul, distruge molimele, începând cu timpul, te descântă aceşti copii. Înalţă pretutindeni substanţa belşugului şi a dezideratelor noastre“, te implorăm.

Sosită dintotdeauna, cineva te va purta oriunde.

Matineu beat

O, Binele meu! O, Splendoarea mea! Fanfară atroce în care nu mă împiedic deloc. Şevalet feeric! Trăiască opera inedită şi corpul minunat pentru întâia dată! Totul a început prin râsetele copiilor şi se va sfârşi tot astfel. Această otravă va rămâne în toate venele noastre chiar şi atunci când, fanfara revenind, vom fi redaţi vechii dizarmonii. O, noi atât de demni acum de aceste suplicii! să adunăm cu patimă această promisiune supraomenească făcută corpului şi sufletului nostru create: această făgăduială, această demenţă! Eleganţa, ştiinţa, violenţa! Ni s-a promis că va fi îngropat în umbră copacul binelui şi al răului, că vor fi deportate virtuţile tiranice astfel încât să putem aduce aici dragostea noastră atât de pură. Aceasta începe prin câteva stări de dezgust şi sfârşeşte – neputând să fim înşfăcaţi imediat de această eternitate – printr-o debandadă de parfumuri.

Râsul copiilor, discreţia sclavilor, austeritatea fecioarelor, oroarea faţă de chipurile şi obiectele de aici, sfinţite să fiţi prin amintirea acestei privegheri. A început cu o întreagă necuviinţă şi iată că se sfârşeşte cu îngeri de flame şi gheaţă.

Mică trezie de beţie sfântă! fie şi numai prin masca cu care ne-ai gratificat. Te mărturisim, metodă! Nu uităm că tu ai glorificat fiecare din intervalele noastre. Avem credinţă în otravă. Ştim să ne dăruim viaţa întreagă în fiecare zi.

Iată eonul Asasinilor.

Plecare

Destul am văzut. Viziunea a fost găsită sub toate cerurile.

Destul am posedat. Rumorile oraşelor, seara şi în lumina soarelui pentru totdeauna.

Destul am cunoscut. Răspântiile vieţii. – O, Rumori şi Viziuni!

O pornesc spre ardoarea cea nouă, spre noile sonorităţi.

(Din volumul Iluminări)

În româneşte de Aurora Cesereanu