a11

Mircea Popa

Romulus Rusan

          Am aflat cu profundă tristeţe de plecarea dintre noi a lui Romulus Rusan, un om de o delicateţe sufletească deosebită. De când l-am cunoscut, în urmă cu mulţi ani în redacţia Tribunei clujene, într-o epocă în care proletcultul era la putere, m-a cucerit cu generozitatea şi francheţea sa. Se deosebea de mulţi cei din redacţie, care îşi arătau devoţiunea pentru politica partidului scriind şi solicitând doar materiale care să facă elogiul epocii socialiste. Romi Rusan nu se amesteca în astfel de discuţii, onestitatea nu-l lăsa să facă astfel de comenzi. Trăia într-o prietenie desăvârşită cu toţi membrii redacţiei, dar în fond era un introvertit şi un singuratic, retractat în propria sa dimensiune scriitoricească. Se ferea instinctiv de astfel de scene, iubind adevărata şi marea literatură despre care îi plăcea să vorbească şi să se confeseze, propunând teme şi numere de imperioasă nevoie programatică. Am fost de faţă şi în anii în care Ana Blandiana, tânără absolventă a Liceului „Oltea Doamna“ din Oradea, a găsit în el un scut de aleasă demnitate şi aşa a rămas până la capăt, un om de umărul căruia puteai să te sprijini cu nădejde. Fiică a preotului Coman din cartierul Episcopia din Oradea, acolo unde aveam doi unchi ceferişti, şi în vizitele pe care le făceam acestora, drumul mă ducea pe lângă biserica unde slujea tatăl poetei, iar verişoara mea, Doina Popa, care ştia că-mi place literatura, mă ţinea la curent cu succesele talentatei sale colege. Prin urmare, o cunoşteam pe Ana, după faimă, încă din anii de liceu, căci povestea ei şi a familiei sale făcea obiect de discuţie în familiile unchilor mei, mai ales că unica mea verişoară urma tocmai atunci acelaşi liceu, cu diferenţă de o singură clasă. Atunci când ni s-a alăturat la Cluj a fost pentru mine un moment de reală bucurie, intrarea ei la Filologia clujeană, după mascarada oficială cu admiterea, a echivalat cu un adevărat triumf al dreptăţii şi meritocraţiei. Tânăr colaborator la Tribuna, am fost repede simpatizat de cei doi care mi-au adresat mai multe invitaţii la „o canastă“, dar, din păcate, prins în măruntele şi mereu presantele treburi diurne, am amânat de fiecare dată o vizită la ei acasă. Ulterior, i-am regăsit pe amândoi puternic ancoraţi în punctele cele mai fierbinţi ale militantismului politic sub semnul salutar al celei mai populare şi de încredere instituţii de rezistenţă culturală, Alianţa Civică şi Academia Civică. Am fost de la început cu trup şi suflet alături de ei, şi m-am numărat printre fondatorii Alianţei Civice clujene (am condus chiar prima adunare de constituire a acesteia, alături de dl Râmboiu), făcându-mă părtaş la acţiunile şi proiectele pe care intelectualitatea ţării, dornică de schimbări radicale, le antama lună de lună. Acum, întâlnirile mele cu Romi Rusan şi cu Ana Blandiana au căpătat aerul unor întâlniri de lucru şi al rezolvării presante a unor probleme de primă urgenţă pentru programul nostru de zi cu zi. Romi Rusan a fost creierul şi sufletul Academiei Civice, ale acelor întâlniri de neuitat de la Sighet, unde aveau loc prelegeri, conferinţe, întâlniri cu elevii şi cu tinerii, simpozioane care aveau ca scop demascarea crimelor comunismului. La Sighet şi-au dat întâlnire oameni de cultură, istorici, arhivişti, universitari, militanţi cunoscuţi pentru drepturile omului din întreaga Europă, de la Uniunea Sovietică, la Germania, Franţa, Anglia, Polonia etc., care au dezbătut cu curaj şi simţ de răspundere mecanismele regimului comunist, de la presa aservită, la cenzură, la închisori, mascarada electorală, problema omului nou, a limbii de lemn, Canalul, marile centre de recluziune, poziţia creatorilor etc. Oameni de mare valoare, analişti şi cunoscători profunzi ai epocii, precum Dennis Deletant, Mircea Carp, Sanda Stolojan, Doina Cornea, Al. Zub, Maria Brătianu, Nicolae Balotă, Al. Niculescu, Victor Frunză, Matei Boilă, Viorica Lascu, Lavinia Betea, fraţii Ţârău, Stelian Mândruţ, dar şi scriitorii Laurenţiu Ulici, Ion Pop, Constandina Brezu, Lucian Vasiliu, Doina Jela etc. au fost an de an la Sighet, atacând probleme şi subiecte dintre cele mai interesante, făcând dezvăluiri revelatoare. Ele au fost adunate de editorul Romulus Rusan într-o serie de zece volume sub genericul „Memorialul Sighet“, cuprinzând o plajă largă de probleme cum ar fi Începutul sfârşitului, apoi anii 1946-1947 (Căderea Cortinei), 1948 (Instituţionalizarea comunismului), 1949-1953 (Mecanismele terorii), 1954-1960 (Fluxurile şi refluxurile stalinismului) etc. La toate aceste lucrări, contribuţia lui R. Rusan a fost una salutară. Tot el a condus Centrul de Studii, Muzeul Închisorii, Recensământul populaţiei concentraţionare din România etc. A făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, a iniţiat proiecte de istorie orală, avându-i alături pe Ticu Dumitrescu, pe Ioana Arnăuţoiu, pe Gavrilă Ogoranu. A scos cărţi, a organizat expoziţii, a organizat Biblioteca de la Sighet şi alte multe pârghii de cunoaştere a istoriei totalitarismului. Prezenţa sa la dezbateri, opiniile rostite cu francheţe şi curaj l-au impus public ca un adevărat factor de progres şi iniţiativă creatoare. Talent remarcabil de jurnalist, om cu memorie fenomenală şi cu ochii de reporter înnăscut, care în timpul comunismului ne-a oferit o carte fascinantă despre Statele Unite, America ogarului cenuşiu, Romulus Rusan a fost un catalizator de cultură, un promotor de idei şi fapte de cunoaştere, unul dintre întemeietorii studiului riguros al comunismului. Seriile de studii, broşuri, luări de cuvânt publicate de el sunt documente de preţ pentru cunoaşterea reală şi adevărată a celor 50 de ani în care poporul nostru a fost îngenunchiat. Fără vocea lui clară şi înţeleaptă rostul nostru în democraţiile europene ar fi mai palid şi mai opac.