La râurile Babilonului,
acolo am şezut şi am plâns
când ne-am adus aminte de Sion.
În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat noi harpele noastre.
Că, acolo, cei ce ne robiseră ne-au cerut cuvinte de cântare,
iar cei ce ne târâseră ne-au cerut un cânt:
„Cântaţi-ne una din cântările Sionului!“
Cum vom cânta cântarea Domnului în pământ străin?…
De te voi uita, Ierusalime, uitată să-mi fie mâna dreaptă!;
Lipească-mi-se limba de gâtlej dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
Dacă nu voi pune Ierusalimul mai presus de orice altceva, ca început al veseliei meşe!
Adu-Ţi aminte, Doamne, de fiii Edomului în ziua Ierusalimului,
Cei ce ziceau: „Goliţi-l, goliţi-l până’n temelii!“
O, fiică a Babilonului, tu, ticăloaso,
fericit va fi cel ce-ţi va plăti prin plata cu care tu ne-ai răsplătit,
fericit va fi cel ce-i va apuca pe pruncii tăi şi-i va izbi de piatră!
(Biblia, în traducerea diortosită a lui Bartolomeu Anania)