Poeme
de Marc Romera
Perete
Nu ai pantofi.
Unde-s
mâinile desculţe ale vocii?
Plastifiate,
mângâie ochiul celui surd
parcă fără chef,
fără rădăcină.
Poligamie
Iubirea mea se condensează-ntr-o piele,
dar dorinţa se-mprăştie şi se deschide,
plouă,
peste-un pământ întins
care ţipă.
Dăruit bucuriei,
freamătă.
Eşec
Dans radiat, umbră.
În degete, penele
aripilor
ce plutesc
peste albastra mantie de jenă
care-nfăşoară
pacea surdă a celor ce provoacă,
desprinse
prin aerul plumburiu se-nalţă
de-un alt dans
aprinse.
Culme
O tristeţe se deschide
în înalta obârşie a zăpezii.
E certitudinea
sosirii pe treapta finală
străbătută deja experienţa
greşelii.
Se face lent
parcă fără grabă
rătăcitorul pas
din slăbiciune
sau din dispreţ pentru sosire.
Destin înfricoşător.
Dizidenţă
Prin aluzii
vocea ce se refuză luminii
e albă,
fără iluzii,
şi devine carne strivită
de simpla blânda mângâiere
a ecoului.
Veşnic trebuie ocrotită de predica
ce poartă somnul pe buze,
care o risipeşte
printre turme.
Carne
Cum, atât de maro, aproape fucsia se imprimă
dorinţa de sex
pe harta obrajilor
cu pielea arămie
ce arde primind sărutul aproape magenta,
combustie
ce, evident, ar condamna
la pierderea voinţei.
Magdalena
Delicata urzeală a vânătului
concentrează
delirul morbid al durerii
ce-mprăştie albastrul, plăcere fracturată
pe dalele aproape albe ale pielii
ce te face carte.
Extazul pur
de-a apăsa cu apă butonul gol
al memoriei
Crescătoria de peşti
Cădere bruscă
sângele degetelor
se imprimă pe pânza bej a pantofilor.
Nor
Golul pe care-acum îl respiri
era nu de mult agonia
pe care-o sărutai
încercând să reţii.
Aer
interceptat în umbra sufocării
pentru umflarea velei.
Mâine
Din perspectiva melcului
ascunde mai mult frunza vecină
decât Copacul de mai încolo
sau pădurea din depărtare.
Din această perspectivă asupra luminii
înşelăciunea se-ngraşă
asemeni celui ce-nghite deserturi din sare
să-şi îndulcească curajul forţat,
ameninţarea de-a râde.
Ameninţarea de a trăi
c-o gaură-n mână.
Ficat
Nu-i niciodată definitivă umbra exactă
a nopţii
e mult prea clară.
Violenţa crudă a actului ei
marchează lumina
cu un profil făcut din materie.
Spital
Aluminiul mâinilor ce se deformau
prinse-ntr-o
fugă de neoprit
inevita-
bil
dilua gestul de a reţine
rămasul-bun,
vorba,
apa.
Cristal
Durata morţilor e o fântână pustie,
răsturnare-a oglinzii în care umbra precedă
intenţia cu care te trezeşti.
Acum totul gol,
hârtie cu piele de naufragiu
pe care trebuie imprimată apa memoriei
scursă de pe buze
când se sărută pe sticlă
pierduţi.
Traducere de Jana Balacciu Matei