ALICE VALERIA MICU: GAZETĂRIE ŞI POEZIE

Dacă în lumea literară Daniel Săuca e cunoscut prin poezie şi prin efortul constant de a conduce revista sălăjeană de cultură Caiete Silvane, precum şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, pentru locuitorii acestui judeţ Daniel Săuca este şi un gazetar reputat, ale cărui articole şi editoriale au fost şi sunt apreciate, mai ales de cei ce încă mai cred în valori, moralitate, deontologie. Aş vrea să vă rog este un nou volum de publicistică, apărut sub egida cotidianului Magazin Sălăjean. În paginile acestei cărţi, tipărite în 2020, autorul a adunat editoriale publicate între anii 2017-2020.

După Hommo Silagenssis, România mea nu mai există, Secera şi pixul. Propagandă în presa scrisă din judeţul Sălaj înainte şi după decembrie 1989, Voi chiar vorbiţi şi în numele meu?, Rotisorul politic, Tranşee şi şantiere, Un bou în anul maimuţei, Daniel Săuca revine cu volumul Aş vrea să vă rog, completând raftul său de autor cu o nouă colecţie de editoriale sălăjene.

Jurnalismul este locul predilect în care autorul îşi manifestă preocupările, frustrările, nemulţumirile, obsesiile, coagulate în jurul unor tematici desprinse din realităţile ultimilor ani. Apelând la câteva formule jurnalistice, Daniel Săuca exersează mereu ceva nou şi reuşeşte de fiecare dată să aducă un element surprinzător, fie din punct de vedere stilistic, fie al tonului, alternând de la gravitate la umor.  Acest aspect e regăsit, de altfel şi în discursul său poetic.

Cu analize punctuale şi pertinente, Săuca atacă aspecte diverse ale societăţii româneşti cu exemplificări din economia, cultura, politica sălăjeană. Daniel Săuca este echilibrat, cu accente ironice şi chiar satirice la adresa colegilor de breaslă şi semnalizează percutant derapajele de la regulile unei gazetării onorabile „într-o ţară în care ipocrizia e generalizată“.( p. 26)

Câteva coordonate sunt recurente în preocupările sale de mânuitor al cuvântului ce exprimă adevărul: paradoxurile societăţii de azi, schimbările din vocabularul limbii române şi inadecvările unor ziarişti la normele limbii, cultura, politica şi politicienii, Centenarul Marii Uniri. Dacă întrebările retorice sunt un instrument utilizat adesea de gazetari (Daniel Săuca refuzând pentru sine eticheta de jurnalist în favoarea celei de gazetar), în selecţia cuprinsă în Aş vrea să vă rog el preferă interogaţia directă. În mod surprinzător, Săuca e mai puţin discursiv, preferând să semnaleze nevoia de acţiune, să reacţioneze la stările de fapt acutizate, pe care le taxează cu ironie bine camuflată, dar şi cu lovituri directe, mai ales atunci când în ring e presa „isterică“, tabloidizată, neprincipială, căci, „nu poţi fi ziarist dacă eşti ticălos“, nu-i aşa?

„Ba singur printre contemporani, ba portavoce a breslei, generaţiei, românimii care observă, neputincioasă, conflagraţiile interne, între oricare şi oricine, Daniel Săuca ajunge să realizeze, de cele mai multe ori, un interesant parajurnalism, hiperjurnalism, prin modul analitic în care se raportează la mass-media şi la reprezentanţii acesteia, tot mai săraci (ca număr şi nu numai…)“ remarcă, printre altele, Carmen Ardelean în prefaţa volumului.

Consecvent şi fidel idealurilor, Daniel Săuca ţinteşte şi nu ratează când e vorba de „şobolani ai tranziţiei“, dar e emoţionant  atunci când scrie in memoriam sau despre poezie. Acest ingredient, ironia, e un condiment pe care autorul îl utilizează cu măsură, iar nota generală este dată tocmai de acesta. Chiar titlul ales pentru volum din cele 59 de editoriale ironizează tendinţa actuală de a complica simpla rugăminte cu un optativ inutil, aş vrea să vă rog, în loc de vă rog. Tot în acest editorial autorul povesteşte cum cititorul unui cotidian sălăjean s-a adresat „Protecţiei consumatorului“ reclamând numeroasele greşeli, mai ales gramaticale din publicaţia respectivă.

„Scriu săptămânal editoriale în Magazin Sălăjean din octombrie 2007. De 13 ani. Dacă nu mă înşel, scriu mai apăsat editoriale de pe vremea cotidianului Transilvania Jurnal. Să fie de atunci 22-23 de ani… Un lucru măcar e clar: am îmbătrânit! Am îmbătrânit şi cu editorialele mele, cu speranţele mele, cu disperările mele. Şi neputinţa: nu pot schimba (în bine) mai nimic din baiurile societăţii româneşti. Poate nu acesta este rolul ziaristului, publicistului, editorialistului, ci acela de a depune mărturie, de a scoate la lumină nenumăratele incongruenţe, probleme ale ţării, ale oamenilor. Asta şi fac, cred, de mulţi ani. ” scria Daniel Săuca în Magazin Sălăjean cu prilejul lansării acestui volum.

Trebuie să ştii să închizi un poem, dar e valabil şi în cazul editorialelor, iar Daniel Săuca o face cu măiestrie aforistică: „Lumea incredibilă a Poeziei e un semn şi pentru adevărul: lucrurile esenţiale nu se măsoară în bani!“