OLIVIU CRÂZNIC: PAZA BUNĂ ŞI PRIMEJDIA REA

Marius Albert Neguţ (n. 1976) este scriitor (prozator şi poet) distins cu un premiu special la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu“ 2017.

A publicat următoarele volume de beletristică: Îngeri rătăciţi (2016); Inocenţa păcatului (2017); Din altă viaţă: Jurnal de copil (2018); Din altă viaţă: C.V. de Golan (2019).

Cea mai recentă carte a sa, Cerberus (Ed. Polirom, 2020, Colecţia Ego.Proză coordonată de Lucian Dan Teodorovici), aparţine stilului funcţional beletristic, curentului literar postmodernist, categoriei estetice a tragicului, genului literar epic, speciei literare (din punct de vedere formal şi, respectiv, tematic) a romanului criminalistic, subspeciei literare a romanului criminalistic interlop (în ciuda reformării sale, protagonistul păstrează în continuare o strânsă legătură cu lumea interlopă, ale cărei metode le foloseşte şi la al cărei ajutor apelează în momentul în care se află în dificultate).

Subiectul operei îl constituie încercările vitrege prin care trece un tată-„cerber“ („băiat de cartier“ născut şi crescut în zona Rahova-Ferentari şi care, maturizându-se ca urmare a unor evenimente marcante – unele fericite, altele, dimpotrivă, teribile –, abandonează „cariera“ de golan, dedicându-se familiei), extrem de protector cu fiica sa adolescentă (o tânără cuminte, aparent ascultătoare, dar frământată de dorinţa rebelă a evadării din aurita colivie părintească), în momentul în care aceasta este sedusă, răpită şi vândută unui proxenet kurd (membru, totodată, al unei cunoscute organizaţii teroriste internaţionale). Antieroul nu va precupeţi nici un efort şi nu se va da în lături de la nimic pentru a îşi salva odorul – trecutul său rău famat devenindu-i neaşteptat atu în confruntarea inegală care îl aşteaptă.

Naraţiunea este structurată în cinci segmente (Partea întâi. Bucureşti; Partea a doua. Istanbul; Partea a treia. Mardin; Partea a patra. Din nou, Bucureşti; Epilog. Septembrie 2019 – Kyrenia, Cipru). Tipic curentului postmodernist, capitolele nu urmează cronologia firească a întâmplărilor, autorul preferând să contureze un itinerariu evenimenţial în zigzag. El îl „obligă“ pe cititor să efectueze numeroase „salturi în timp“ (de cele mai multe ori, cu scopul de a explora trecutul – apropiat sau, dimpotrivă, îndepărtat – al unuia sau al altuia dintre personaje), ocazie ideală pentru realizarea unor adevărate fiziologii şi pentru introducerea în scenă a unor tipologii de inspiraţie clasică, dar pe care le întâlnim, la tot pasul, şi în contemporaneitate (într-o formă, evident, adaptată la realităţile mileniului în care trăim). Printre caracterele zugrăvite astfel, enumerăm: băiatul „rău“ cu inimă de aur (suflet bun, înăsprit şi maculat de mediul social-economic în care este forţat să trăiască), ingenua în pericol, escrocul sentimental „consacrat“ şi escrocul sentimental „aspirant“, „naşul mafiot“, infractorul de ocazie şi infractorul de obicei, „bunul slujitor al Domnului“, „femeia pierdută“ (uneori, nu cu totul „pierdută“) etc.

În cele care urmează, ne vom strădui (dacă tot am pomenit mai sus cuvântul „atu“) să relevăm atuurile romanului, aspectele care îl diferenţiază de alte creaţii de gen (dedicate justiţiei private, răzbunării ori misiunilor de salvare):

Mai întâi, remarcăm aici peniţa unui scriitor realist, care cunoaşte bine lumea pe care o descrie şi resorturile, vizibile şi ascunse, ale acesteia – fie din proprie experienţă (în mod cert, unele episoade, personaje etc. conferă cărţii valenţe autobiografice, însăşi ideea centrală fiind născută, după cum chiar M.A. Neguţ mărturiseşte, din temerile sale părinteşti), fie din relatările unor persoane reale, care joacă, sau au jucat, un rol mai mult sau mai puţin important în viaţa autorului. Prin urmare, Cerberus se caracterizează printr-un grad semnificativ de autenticitate, oferindu-ne un adecvat tablou al „vieţii de mahala“ din Bucureştiul postdecembrist (1990-2019), inclusiv legăturile complexe ale acesteia cu infracţionalitatea (mică şi mare) de peste hotare (de la contrabandă şi prostituţie la trafic de persoane şi terorism). În plus, partea a treia a cărţii, intitulată Mardin (oraş şi provincie din partea turcă a Mesopotamiei), este aproape un jurnal de călătorie (cu notele istorice şi culturale aferente).

Apoi, cartea are, incontestabil, o valoare educativă, fiind, în sine, un veritabil semn de exclamare, un avertisment. Un avertisment pentru copiii care nu îşi ascultă părinţii, pentru părinţii care îngrădesc libertatea copiilor, pentru infractorii care se cred feriţi de pedeapsă, pentru tinerii care îşi aleg greşit mentorii sau apucă calea teribilismului ş.a.m.d. Un avertisment care, luat în serios ca urmare a gradului de autenticitate al operei, mai sus amintit, poate ajuta (chiar salva!) suflete şi destine.

Mai mult, în ciuda decorului pestriţ în care îşi desfăşoară intriga, romanul are şi o dimensiune eminamente morală: personajele (şi, odată cu ele, cititorul) învaţă, treptat, să discearnă între bine şi rău, M.A. Neguţ apelând, în acest scop, la un laitmotiv ingenios: „Legea compensaţiei“ (ridicată aici la rangul de soartă imuabilă), în baza căreia putem desluşi urmările complexe pe care le are fiecare dintre faptele, alegerile, hotărârile actanţilor din Cerberus.

În sfârşit (în mod, putem spune, neaşteptat şi îndrăzneţ, având în vedere trendul anticlerical, anticreştin şi antiortodox al artei şi al mass-mediei în postmodernism), observăm şi o latură spirituală a operei: comportamentul protagonistului se schimbă în bine (şi) ca urmare a intervenţiei şi a învăţăturilor unui preot ortodox, exponent al adevăratului rol care i-a fost menit Bisericii în societate (şi pe care nu întotdeauna membrii acesteia îl îndeplinesc adecvat) – anume acela de a ajuta oamenii, de a îi îndrepta pe acei semeni ai noştri care au apucat pe căi greşite.

În ceea ce priveşte stilul individual al lui M.A. Neguţ, acesta este simplu, fără înflorituri, dinamic, aproape cinematografic – fără ca autorul să cadă în capcana schematismului literar ori a literaturii „scenaristice“; frazele sale curg limpede, descrierile au un caracter preponderent practic, iar dialogurile sunt verosimile. Argoul licenţios (prezent, din fericire, doar ici şi colo în text) ar fi putut fi însă eludat în procesul creaţiei, fără ca opera rezultată să îşi piardă „naturalismul“.

Tomul este excepţional corectat şi tehnoredactat (nici măcar o singură eroare nu iese în evidenţă).

Coperta plastifiată mat, cu clapete, ne înfăţişează o imagine idilică, pe care o regăsim în amintirile personajelor, dar care, considerăm noi, ar trebui înlocuită la o viitoare ediţie cu una care să reflecte atmosfera apăsătoare a tramei.

Hârtia pe care a fost tipărit volumul este albă, de calitate superioară, rezistentă în timp.

Concluzionând, avem de a face cu un roman apărut în excelente condiţii editoriale, bine scris, recomandat tuturor părinţilor şi adolescenţilor (în special celor care trăiesc în Capitală!), cititorilor interesaţi de sociologie juridică şi de criminologie, chiar politicienilor – pe care i-ar putea ajuta să înţeleagă necesitatea înăspririi pedepselor pentru infracţiuni grave şi a regimului penitenciar, în vederea readucerii în rândurile populaţiei a încrederii în autorităţi şi, totodată, în vederea eliminării tentaţiei justiţiarismului, devenit superfluu atunci când Puterile Statului (Legislativă, Executivă şi Judecătorească) îşi îndeplinesc conştiincios obligaţiile. Fireşte, datorită stilului individual al autorului (a se vedea mai sus), Cerberus poate fi citit şi în mijloacele de transport în comun, vara în parc sau la plajă, ca un simplu roman de divertisment, „de acţiune“ – dar o asemenea lectură simplistă ar răpi cititorului posibilitatea însuşirii, preventiv, unor utile „lecţii de viaţă“.