Anul universitar în care ne aflăm, 2019-2020, este al 439-lea an academic, calculat de la prima fondare a acestei venerabile instituţii (1581) şi în al 100-lea an academic, de la refondarea sa (1919) – prin voinţa naţiunii şi a regilor Maria şi Ferdinand – ca universitate românească, în cadrul întregitului Regat al României. Universitatea şi-a început anul aniversar cu aproape 45000 de studenţi, circa 1500 de cadre didactice titulare, 21 de facultăţi, 243 programe de licenţă (din care: 148 în limba română; 70 în limba maghiară; 10 în limba germană; 14 în limba engleză; 1 în limba franceză) şi 228 programe de master (din care: 143 în limba română; 40 în limba maghiară; 5 în limba germană; 36 în limba engleză; 3 în limba franceză; 1 în italiană). Numai în anul i, la cele trei niveluri de studii, am înrolat în toamna care-a trecut circa 16 000 de studenţi. Şi am putea continua cu datele numerice, dar ar lua prea mult timp…
Universităţile bune trebuie să privilegieze, să cultive şi să aibă la fundamentele lor virtuţile, valorile şi încrederea. Pentru a reuşi aceasta cât mai bine, ele se află în continuă competiţie între ele şi cu alte instituţii din societate. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (ubb) este singura universitate din România care s-a supus unui audit internaţional, făcut de o instituţie de mare prestigiu (Quacquarelli Symonds, prescurtat qs) şi a primit qs****, adică statutul de universitate de 4 stele, ceea ce corespunde unui nivel de universitate internaţională, cu excelenţă în predare şi cercetare. În majoritatea clasamentelor internaţionale relevante, ubb este cea mai bine plasată universitate din România, iar în unele apare ca singura reprezentată a României. Spre exemplu, în clasamentul american us News, ubb are cea mai bună poziţionare într-un ranking internaţional, ocupând poziţia 575 (următoarea instituţie similară din România este pe locul 745). Clasamentele, independent de metodologia utilizată şi de prestigiul asociat, vor păstra întotdeauna o doză de relativitate şi contestare. De aceea, dincolo de poziţia universităţii noastre în diverse ierarhii, pentru a înţelege exact unde ne aflăm azi şi cât de dificil este drumul pentru a ajunge unde ne dorim într-un viitor cât mai apropiat, este important să ne reamintim că în lume există aproximativ 27 000-30 000 de universităţi, iar ubb se situează constant, în aceşti ani, între primele 3%. Fireşte, criticii noştri ne cer mult mai mult, reproşându-ne că nu suntem alături de Harward, Oxford ori Yale, ceea ce, fireşte, ne-am dori şi noi, numai că dorinţa nu este de ajuns. Realist vorbind, la nivelul regiunii noastre europene, suntem pe aceleaşi poziţii cu universităţile din Polonia, Ungaria, Croaţia sau Slovenia şi deasupra universităţilor din Bulgaria sau Serbia, ceea ce nu reprezintă chiar o contraperformanţă.
Performanţa universităţii este confirmată de prezenţa specializărilor reprezentative în toate topurile internaţionale, generale sau specifice, din domenii precum arte/ştiinţe umaniste (drept, filosofie, istorie, litere, teatru/film, teologie etc.), ştiinţe sociale/economice (psihologie, sociologie/asistenţă socială, ştiinţe administrative, ştiinţe economice, ştiinţe ale educaţiei, ştiinţe ale sportului/educaţiei fizice etc.), ştiinţe exacte/ale naturii/ale vieţii (biologie, chimie, fizică, geologie, geografie, matematică/informatică, ştiinţele mediului etc.) şi inginerie/tehnologie, adesea fie pe prima poziţie, fie pe primele trei poziţii în ţară.
ubb are create formele instituţionale pentru o universitate de tip „clasă mondială“ (world-class). În anul universitar anterior a început implementarea mecanismului european „Premiul de Resurse Umane pentru Excelenţă în Cercetare“ (Human Resources Award for Excellence in Research), un demers prin care gradul de similaritate instituţională a universităţii cu cele mai performante universităţi ale lumii va creşte şi mai mult.
Sunt rezultate care merită şi trebuie evidenţiate, iar semnificaţia şi relevanţa acestora nu poate fi înţeleasă şi apreciată complet fără a menţiona două lucruri importante: ubb este cea mai mare universitate din ţară şi una dintre cele mai mari universităţi europene, ca număr de programe şi studenţi înmatriculaţi; finanţarea de bază, alocată pentru programele didactice şi susţinerea financiară a activităţii de cercetare de către stat au fost şi sunt în continuare mult sub necesar. Locul universităţii noastre în arhitectura şi ierarhia sistemului universitar global reflectă în primul rând calitatea şi devotamentul comunităţii noastre academice şi în mult mai mică măsură (dacă nu chiar deloc) calitatea sau/şi susţinerea politicilor naţionale pentru educaţie.
O prioritate majoră în ultimii trei ani este diminuarea ratei de abandon a studiilor. În cadrul proiectelor instituţionale dezvoltate şi implementate de universitate, pentru a creşte rata de completare a studiilor (16 proiecte rose în valoare totală de 8 250 499 lei), un număr de aproximativ 2700 de studenţi au beneficiat, în anul universitar 2018-2019, de activităţi de informare, consiliere psihologică şi ateliere focalizate asupra unor aspecte relevante pentru prevenirea abandonului universitar, a comportamentelor de risc şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă.
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul financiar 2019 a fost în valoare de peste 521 000 000 lei. Recent, a fost achiziţionat un teren pentru construirea noii clădiri a Facultăţii de Matematică şi Informatică, valoarea investiţiei preconizate fiind de aproximativ 29 milioane de lei. Au fost alocate fonduri pentru reabilitarea unor clădiri pentru spaţii de învăţământ şi cazare, precum şi pentru dotări independente, în valoare de aproape 17 000 000 lei, din fonduri bugetare şi venituri proprii. Pentru acordurile de grant de cercetare destinate susţinerii competitivităţii au fost alocate fonduri în valoare de 2 200 000 lei.
Oficiul Programelor Europene a coordonat depunerea şi contractarea proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman în valoare totală de 22 581 688 lei, un număr de 4 proiecte pentru sprijinirea doctoranzilor şi a cercetătorilor post-doctorat şi 2 proiecte pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale ale studenţilor, elevilor şi cadrelor didactice din ubb.
A fost implementată, pentru prima dată în istoria ubb, înscrierea online a candidaţilor la concursul de admitere pentru sesiunea iulie 2019.
Pe parcursul anului universitar 2018-2019 s-a înregistrat un progres semnificativ în ceea ce priveşte situaţia extensiilor universităţii. Extensia de la Târgu Mureş are un nou sediu şi o situaţie consolidată, după o perioadă destul de lungă de instabilitate. Au început reparaţiile la clădirea Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la extensia din Sighetu Marmaţiei. Ca parte a strategiei de dezvoltare academică a extensiilor, au fost toate conectate la programul Anelis. În acest an, numărul celor înscrişi la admitere în extensii a crescut cu peste 15%.
Altminteri, Universitatea navighează prin ape agitate, ca toată societatea omenească şi ca toată omenirea. În urmă cu un secol, preluând lecţia secolelor precedente, marele savant Vasile Pârvan ne-a învăţat, în Aula Magna, care este „Datoria vieţii noastre“. De-atunci, nu încetăm să năzuim să ne facem această înaltă datorie, pe urmele paşilor lui Victor Babeş, Emil Racoviţă, Sextil Puşcariu, Iuliu Haţieganu ori Lucian Blaga, dar şi ale lui Antonio Possevino, Bolyai Janos sau Hermann Oberth. Esenţa datoriei era aceea de a fi universitate naţională, dar îndreptată cu un mesaj românesc spre lume. De-atunci, mesajul nostru a devenit trilingv (şi chiar mai mult decât atât), fiind pătrunşi în dinamica raporturilor internaţionale cu tot mai multe universităţi din Europa şi din lume, primind între noi studenţi şi profesori de pe toate meridianele, fiind angrenaţi în raporturi strânse cu mediul de afaceri, cu mari companii şi firme care întreţin motorul bunăstării sociale, cu foştii alumni care onorează toată viaţa lor Alma Mater, cu mijloacele de difuzare în masă care ne reflectă activităţile, cu întreaga comunitate care mai vede în şcoala superioară o garanţie a viitorului omenirii. Susţinem ideea educaţiei de-a lungul întregii vieţi, învăţământul la distanţă, setea de cunoaştere la orice vârstă, ne preocupă toţi oamenii, inclusiv studenţii cu nevoi speciale şi cu sete de alinare a suferinţelor lor şi respingem orice discriminare care atentează la egalitatea de şanse şi la demnitatea umană.
Lecţia Universităţii este una veche şi simplă: comunitatea magiştrilor şi discipolilor pregăteşte lumea viitorului pe baza experienţei trecutului şi arată mereu că nu studenţii există pentru profesori, ci profesorii pentru studenţi. Datoria vieţii profesorilor este să pregătească mereu studenţi foarte buni, capabili de investigaţie şi de cercetare, dar mai ales de dăscălie. Orice specialist autentic, din orice domeniu, trebuie să fie – măcar într-o etapă din viaţa lui – şi dascăl, adică să-i lumineze pe tineri cu înalta lui ştiinţă. Pentru că dacă nu fac asta cei buni, o vor face cei răi şi vor ieşi din mâinile lor absolvenţi răi ori mediocri. Studenţii de la ubb, mai ales cei de la nivelurile masterat şi doctorat, sunt partenerii noştri de cunoaştere avansată şi de anchetă în cercetare. Cu ei cunoaştem în profunzime realitatea şi ducem lumea mai departe. De aceea, spunem, fără teamă de a greşi, că educaţia şi, mai ales, educaţia superioară susţine viitorul comunităţii. „Distrugerea oricărei naţiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calităţii învăţământului şi permisiunea fraudei la examenele studenţilor. Pacienţii mor în mâinile unor asemenea medici. Clădirile se prăbuşesc, fiind construite de asemenea ingineri. Banii se pierd în mâinile unor asemenea economişti. Dreptatea se evaporă în mâinile unor asemenea judecători. Falimentul învăţământului este falimentul naţiunii“. Am adoptat demult motto-ul acesta (de pe frontispiciul Universităţii din Stellenbosch, Africa de Sud) şi nu încetăm să sensibilizăm guvernul României şi autorităţile Uniunii Europene în spiritul susţinerii cu toate forţele a educaţiei.
Universitatea din Cluj nu este un colţ de rai şi nici idealul de şcoală de pe pământ, dar este, totuşi, un loc binecuvântat, care a pornit prin lume cu aproape patru secole şi jumătate în urmă şi care şi-a lăsat amprentele, prin absolvenţii ei, în toată ţara, în Europa şi pe întreg mapamondul. Am putea vorbi şi despre neîmpliniri, şi despre cum suntem chemaţi să ne bucurăm: Gaudeamus igitur! În urmă cu 100 de ani, această universitate s-a primenit, în acord cu modernitatea, după ce patru imperii din Europa Centrală şi Orientală s-au prăbuşit. De-atunci, ea nu încetează să-şi trimită mesajul său spiritual spre comunitate. O facem în română, maghiară, germană, engleză, mai exact în limbajul universal al ştiinţei, o facem cu mijloace digitale, dar nu putem să nu punem în acest mesaj, aşa de generos, unduirea câte unei hore, tânguirea Baladei lui Porumbescu, arama codrilor de argint toamna, albastrul Voroneţului, săgeata câte unei turle gotice de biserică din sudul Transilvaniei sau izul de fân reavăn, proaspăt cosit. Acestea toate nu se pot face numai cu aparatele şi cu mintea, ci se cuvin făcute şi cu sufletul, iar Universitatea trebuie să scoată de pe băncile ei oameni de suflet, cu sensibilitate vie, cu sete de adevăr, aureolat de iubire şi de bunătate. Noi semănăm în suflete virtuţi, valori şi încredere, pentru că educatorii nu au dreptul şi nici permisiunea de la Dumnezeu să fie dedaţi răului şi să fie pesimişti.
Datoria vieţii noastre este aceea de a sluji acest „locaş de muze“, cu ziduri venerabile, care au suflet, de a-i preţui cum se cuvine pe antecesori, de a trăi în prezent şi de a pregăti generaţiile viitoare. Dacă vor înţelege şi decidenţii politici toate acestea, atunci nimic nu este pierdut, nici dintre flori, nici dintre stele şi, mai ales, nici dintre oameni.