Ruxandra Cesereanu

1. În fiecare vară, în Elada (pe o insulă, în sate aflate în apropierea mării, dar izolate de năbădăile lumii, cu doar câteva pensiuni şi taverne), Corin şi cu mine umblăm desculţi prin nisip, dimineaţa, la prânz, seara. E un fel de mers şamanic (aşa ne place să credem), care e şi foarte sănătos, atunci când nisipul nu e prea fierbinte.

2. Nu am luat niciodată vreun premiu la săniat, dar mă mândresc cu faptul că, pe Tăietura Turcului care duce spre pădurea Hoia (în Cluj), am fost, uneori, un fel de stalker de săniat. Le strigam şugubeaţă celorlalţi copii ori adolescenţi aflaţi la săniat, cam aşa: Hepa, că nu ştiu să conduc! La strigarea aceasta se făcea loc liber printre muşuroiul de sănii şi omuleţi, căci nimeni nu avea poftă să se încâlcească, ori încurce, ori ciocnească (fie chiar blajin) de / cu sania mea. Chicoteam în barbă şi săniam în tihnă.

3. Nu am concoctat culinar minciunele, dar poate mă voi apuca de asta după ce voi vedea ce reţete vor oferi ceilalţi repondenţi la ancheta apostrofică.

4. Asta e ceva ce nu se spune, fiindcă e un lucru tainic pentru fiecare. Dar îmi aduc aminte de Marta (Petreu), la Moscova, într-unul din muzeele dedicate lui Mihail Bulgakov, că ne-a dus în spatele unei cortine din muzeu, unde se afla o oglindă, şi ne-a îmbiat să formulăm câte o dorinţă. Corin şi cu mine ştiu sigur că am spus fiecare câte una, căci am şuşotit ceva enigmatic. Dar cred că tot atunci am şi încercat fiecare din noi să trecem prin oglinda din muzeul Bulgakov. Sau, poate, este o amintire falsă de scriitor trickster (bulgakovfil).

5. Sunt câteva de pomină, ar trebui răgaz mai mare ca să le povestesc, în alte vremuri decât în acestea de fast-food.

6. Crăciunul s-a mutat de mai mulţi ani deja în casă, în interiorul zidurilor. Brazii stau uneori şi până în luna martie, împodobiţi şi vivace, prin casele oamenilor, ceea ce spune multe lucruri, despre cum anotimpurile nu îşi mai respectă calendarul şi ţinuta. Oamenii, însă, au rămas înfipţi în ritualurile care îi răsfaţă. Aşa e şi firesc.