MARTA PETREU: JUMĂTATEA NECUNOSCUTĂ A EUROPEI

Europe, centrale. 1 este tema celui mai recent număr al frumoasei reviste Po&sie, dirijată de cunoscutul poet Michel Deguy şi specializată în poezie şi filosofie. „1“ din titlu anunţă că va urma şi un „2“, pe aceeaşi temă, a Europei în care noi, România, ne aflăm împreună cu Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Austria ş.a.m.d. E un număr interesant în cel mai înalt grad, chiar şi numai pentru faptul că editorialistul lui, Guillaume Métayer, călătorit în această zonă şi mare cunoscător de kürtøskalács, admite că pentru un occidental jumătatea de răsărit a Europei, numită Europa Centrală, este o necunoscută. Editorialistul se fereşte în mod declarant să definească Europa centrală – se mulţumeşte să invoce kürtøskalács, colacii ungureşti care, aşa se pare, cunosc o frumoasă expansiune teritorială în toată zona asta geografică, şi despre care Guillaume Métayer spune, mai în glumă, mai în serios, că sînt obiect de dispute între naţiuni precum pe vremuri Homer disputat de cetăţile greceşti.

În numele dreptului de-a găsi calea personală de pătrundere în zona aceasta necunoscută Occidentului, revista Po&sie şi editorialistul ei au ales: poezia zonei. Necunoscută, desigur, în Occident, mai precis în Franţa. Guillaume Métayer dovedeşte asta folosindu-se de 660 de titluri de cărţi apărute în colecţia de poezie a editurii Gallimard: Lucrurile arată aşa: maghiare, 0; ucrainene, bieloruse, macedonene, 0; slovace, 0; sîrbe, croate, slovene, 0; româneşti, 0; bulgare, 0; albaneze, 0; estoniene, lituaniene, letone, 0; poloneze, 0; ceheşti, 1 şi o antologie; ydiş, 1 antologie. În această colecţie de poezie de la Gallimard există traduceri, fireşte – continuă editorialistul – ceva mai mult de 20 la sută din totalul titlurilor; dar ele sînt din engleză, spaniolă, germană, italiană, rusă, portugheză, greacă modernă, latină. Iar Gallimard nu este o excepţie, ci regula, subliniază autorul acestei evaluări. La editura Seuil, la fel, seria de „Points poésie“, „foarte deschisă spre lume“, are următoarea situaţie pentru anul 2017: 46 la sută din traduceri sînt din engleză, 19 la sută din germană (din care jumătate Celan, un sfert Rilke), apoi din spaniolă, japoneză, în timp ce Europa centrală nu apare ca deloc centrală, se joacă editorialistul cu cuvintele, cînd e vorba de traducerea poeziei.

Confruntat cu un asemenea vid, declară Guillaume Métayer, au conceput acest număr de revistă ca o poartă deschisă pentru noi, cei de-aici. Drept urmare, în acest număr al revistei Po&sie, apar, pe zone geografice:

– Bucovina, reprezentată de Wurt Kirsten, traducere de Stéphane Michaud;

– „Domeniul croat“, Daniel Baric, Branko Čegek, Hrvoje Pejaković, Olji Savičević Ivančević, Monika Herceg (traducători Wanda Mikšcić, Brankica Radić, Martina Kramer);

– „Domeniul sîrb“ cu Borislac Pekic (citit de Alexandre Prstojevic);

– apoi o prezentare amplă a poeziei rome, cu poeme puse bilingv în paralel, totul realizat de Cécile Kovacshazy;

– „Domeniul maghiar“ cu poeme de István Vörös, tradus de Guillaume Métayer, Efraim Israel, Pierre Waline;

– „Domeniul slovac“ cu Michal Habaj şi Ivan Štrpka (traduceri de Silvia Majerska);

– „Domeniul ceh“ cu Viola Fischerová (traducere de Xavier Galmiche);

– „Domeniul român“ cu un text critic de Ion Pop, care prezintă legăturile dintre poezia română şi cea franceză, insistînd pe avangardă, apoi poeme de Marta Petreu şi Ion Mureşan, în traducerea lui Dumitru Ţepeneag, plus poemele lui Constantin Abăluţă, traduse de el însuşi;

– „Domeniul polonez“, cu cinci poeţi contemporani prezentaţi de Isabelle Macor, şi anume: Ryszard Krynicki, Ewa Lipska, Wojciech Bonowicz, Krystyna Dąbrowska, Krysztof Siwczyk.

Şi la urmă de tot, de asemenea în „Domeniul polonez“, sub titlul generic „Cu o bufniţă“, în prezentarea lui Guillaume Métayer şi traducerea lui Zbigniew Naliwajek, cel mai surprinzător grupaj de poeme al numărului, probabil şi cel mai puternic, nu numai pentru că e mai amplu ca toate, ci pentru că poetul cu pricina este de o frapantă originalitate: Grzegorz Kwiatkowski. Poetul polonez s-a născut în 1984, este cîntăreţ în formaţia „Trupa Trupa“ (care, aşa ni se spune, înseamnă o trupă şi un trup, adică o trupă şi un cadavru), a publicat mai multe volume de poeme şi, spune prezentatorul, scrie poeme „plasate sub inspiraţia lui Edgar Lee Masters“. Mie mi s-a părut că pune în versuri ritmate aceeaşi materie psihică neconformă dezirabilităţilor sociale ca Thomas Bernhard în romanele sale. Poemele sînt în general scurte, trădează o gîndire liberă, provocatoare, foarte placată pe moarte şi pe relaţiile cu morţii. Nu este corect şi nici permis să traduci dintr-o limbă intermediară, aşa că doar voi „povesti“ liber, în proză, poemul care dă titlul întregului grupaj: „Cu o bufniţă// De ce să nu-mpăiem cadavrele morţilor? de-acum încolo tatăl meu mă salută din salon, mama-l ţine-n braţe pe fratele meu şi el mort, iar eu, nemaicertat şi-ascultat, avînd mereu ultimul cuvînt, hotărîndu-le chiar şi hainele cu care se-mbracă. Dar dacă mă supăr o să-i ard în şemineu şi-o să-i înlocuiesc cu o vulpe sau cu o bufniţă“. Totul, în 9 versuri, toate cu litere mici şi complet lipsite de punctuaţie, traduse cu un ritm aşa de strîns, încît, în absenţa punctuaţiei, simţi unde se face pauza. Cam aşa.

Aşteptăm numărul al doilea pe aceeaşi temă.