VIRGIL MIHAIU: INIŢIATIVELE LUI BEKE SÁNDOR LA EDITURA GÂND TRANSILVAN

Prin bunăvoinţa scriitoarei Irina Petraş − infatigabila conducătoare a Filialei Clujene a Uniunii Scriitorilor din România − mi-a parvenit un frumos cadou literar: două antologii de poesie română contemporană traduse în limba maghiară. Ambele fură publicate recent de editura Erdélyi Gondolat (= Gând Transilvan), înfiinţată şi condusă din anul 1991 de poetul Beke Sándor la Odorheiu Secuiesc. Prima dintre ele se intitulează Mikor pihen a század (= Când secolul se relaxează) şi poartă semnătura lui Beke Sándor. Regretând sincer că nu ştiu ungureşte, încercai totuşi să detectez (cel puţin parţial) anumite criterii specifice, conform cărora generosul traducător şi-a alcătuit selecţia. Printre acestea aş nota: gustul personal, orientat de o genuină pasiune pentru poesie; conţinutul intrinsec al textelor, iar nu necesarmente nivelul de recunoaştere canonică atribuit autorilor de către criticii şi istoricii autohtoni; gradul de compatibilitate al poemelor selectate cu orizontul de aşteptări al cititorilor de limbă maghiară; conceperea unui volum care să nu-i alieneze prin proporţii pe potenţialii lectori, astfel încât aceştia să-l poată savura ca pe o carte demnă de a fi adăugată colecţiei personale (meritând a fi consultată, fie şi frugal, aşa cum ne-am acomodat să procedăm în acest secol … deloc relaxat, aflându-ne sub un permanent asediu informaţional). Însăşi lista celor 43 de poeţi incluşi în antologie denotă o notabilă familiaritate a traducătorului cu agitatul peisaj literar al unicei limbi romanice din arealul central-est-european (ordinea din volum e cea alfabetică): Horia Bădescu, Maria Banuş, Ana Blandiana, Mariana Bojan, Nina Cassian, Virgil Carianopol, Mircea Cărtărescu, Gabriel Cojocaru, Ioana Crăciunescu, Ion Cristofor, Daniela Crăsnaru, Vasile Dan, Simion Dascălu, Mircea Dinescu, Victor Felea, Magdalena Ghica, Sorin Grecu, Petru M. Haş, Florin Iaru, Vasile Igna, Ştefan Ioanid, Dumitru M. Ion, Ion Iovan, Eugen Jebeleanu, Mariana Marin, Angela Marinescu, Virgil Mihaiu, Ion Mircea, Ion Mureşan, Viorel Mureşan, Alexandru Muşina, Gabriela Negreanu, Marta Petreu, Adrian Popescu, Alice Violeta Popescu, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Prelipceanu, Aurel Rău, Nichita Stănescu, Nicolae Stoie, Lucian Vasiliu, Dan Verona, George Vrânceanu.

Cea de-a doua antologie poartă titlul Az øsz evangéliuma (= Evanghelia toamnei), fiind realizată de acelaşi Beke Sándor împreună cu Ráduly János. Aci, criteriile generale de selecţie coincid quasi-integral cu cele antemenţionate, însă dl. Beke reduce cam la jumătate numărul poeţilor traduşi de el, iar colegul său contribuie cu poesii traduse din Eminescu, Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Veronica Porumbacu, Gheorghe Tomozei şi Ana Blandiana. Mărturisesc că, într-o epocă desensibilizată şi tot mai incapabilă să-şi apere artiştii, mi s-a părut un gest de reală curtoazie intelectuală să fiu inclus cu cinci poeme într-o asemenea companie poetică. Surpriză cu atât mai onorantă, cu cât nu avusesem şansa de a cultiva relaţii amicale cu domnul Beke. (Păcat doar că, în versiunea electronică publicată pe internet, numele de familie mi-a apărut amputat de ultima literă; fiind vorba de o copie PDF, nu reuşii să efectuez cuvenita corectură.)

M-a impresionat fraza introductivă a epistolei ce însoţea cadoul pe care traducătorul mi-l trimisese prin intermediul Filialei Clujene a usr: „Stimate Domn, Vă trimit cu drag aceste sclipiri literare transcrise în limba maghiară în amintirea sufletului sensibil rămas veşnic înmărmurat în cuibul spiritului din cafeneaua Arizona din Cluj şi în amintirea «convorbirilor literare» de odinioară cu poeţi şi prieteni şi domni cu caracter“. Un gest de autentică nobleţe sufletească, atestând deschiderea cultivată de colegul nostru faţă de comunitatea culturală transilvană în integralitatea ei. De câte ori întâlnesc asemenea fapte, îmi vine în minte atitudinea exemplară, de concordie mutuală, manifestată de Enescu şi Bartók în sfera raporturilor culturale dintre cele două naţiuni vecine. Dar nu e vorba doar despre spiritele tutelare ale muzicii din ţinuturile noastre, ci pot invoca şi acţiunea consecventă de familiarizare a cititorilor români cu valorile confraţilor maghiari întreprinsă de redacţiile revistelor noastre de cultură (Steaua, Echinox, Apostrof, Tribuna, Vatra, Familia, Orizont, Transilvania, Arca, Astra etc.), căreia i s-a asociat mai de curând, programatic, însăşi publicaţia-fanion a usr, România literară. Sunt realităţi cărora le fui martor încă de la primele mele contacte cu viaţa noastră culturală, din anii 1960, urmate de implicarea mea activă în destinele publicaţiei trilingve Echinox, în intervalul 1971-83.

O trăsătură comună ambelor antologii este conciziunea textelor selectate din fiecare autor. E evident că ambii antologatori, Beke şi Ráduly, nu şi-au propus atingerea unor performanţe academice, de vastă cuprindere. Din contra, ei par să răspundă cerinţelor unui public cu atenţia tot mai dispersată şi mai fragmentată. Într-o epocă a generalizării telefoniei mobile, poeţilor li se acordă spaţiul condensat, asemănător unor SMS-uri lirice. Acestea pot însă îndeplini şi funcţia de „cărţi de vizită” menite să atragă atenţia asupra unui domeniu de creaţie pe cât de vast, pe atât de fragil.

În mesajul său, dl. Beke anunţă încă o iniţiativă îndrăzneaţă a editurii pe care o conduce: publicarea unei antologii cuprinzând traduceri în limba maghiară din poesia engleză, germană, franceză, latină, italiană, cehă, rusă şi română, realizate de tandemul antemenţionat, împreună cu Fülöp Lajos.

Ar mai fi de adăugat că, în pachetul-surpriză amintit la începutul acestui articol, se aflau şi două culegeri din poemele lui Beke Sándor, traduse din maghiară în română de către Cornelia Moldoveanu. Ele fuseseră publicate la începutul noului secol de către Editura Pegasus Transilvan din Odorheiu Secuiesc. Titlurile cărţilor: Mi-am clădit în inimă o biserică şi Poezie de dragoste despre Cascada Niagara. Fluenta traducere datorată d-nei Moldoveanu ne familiarizează cu un poet a cărui sensibilitate nativă se exprimă printr-o acută sinceritate şi o încredere quasi-religioasă în puterile cuvântului. Nu m-a surprins să aflu, din succintele date biografice ale lui B.S., că a frecventat cursurile Institutului Teologic Protestant Unic de Grad Universitar în confesiunea unitariană (citez dintr-o autoprezentare a Bisericii Unitariene: „Cultul unitarian este lipsit de dogme şi este liberal, aşază în centrul lui relaţia Dumnezeu–om. Învăţătura de bază este unitatea lui Dumnezeu, urmarea exemplului lui Iisus, nemurirea sufletului, respectul necondiţionat pentru viaţă şi pentru lumea creată, sprijinirea dezvoltării omului bun din naştere.” Am convingerea că adeziunea marelui Bartók la această confesiune nu a fost deloc fortuită.)

Pentru finalul concisei mele prezentări, am ales una dintre poeziile religioase ale lui Beke Sándor, intitulată În faţa altarului: „Când preotul îşi citeşte predica/ în faţa altarului, bătrânii se scufundă în adâncuri,/ îşi pun mâinile cruciş una peste cealaltă,/ şi printre statuile sfinţilor/ Dumnezeu gravează pe chipurile lor/ semnele timpului“ − versiune română de Cornelia Moldoveanu.