MONICA GROSU: ALTERNATIVE LA MEMORII

Carte mărturisitoare şi elegantă prin sobrietatea şi echilibrul concepţiei sale, Alternative la memorii. Dialoguri, corespondenţă, mărturii vine ca un frumos omagiu dedicat profesorului Ion Vlad, emblemă a vieţii universitare clujene şi a întregii noastre literaturi. Apărută sub egida Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2019, cartea în discuţie a fost concepută şi alcătuită de Ilie Rad, cu binecunoscuta sa implicare şi acurateţe, antrenând totodată sprijinul şi colaborarea unor inimoşi oameni de litere. Rezultatul este emoţionant şi vine ca o confirmare a muncii susţinute de îngrijitorul ediţiei, alături de întreaga echipă ce a contribuit la acest proiect editorial frumos şi bine aşezat în forma cuvenită. Aşa cum se precizează dintru început, nu este uşor să sintetizezi şi nici să găseşti o modalitate adecvată de a sărbători o personalitate atât de impunătoare, cum e cea a profesorului Ion Vlad, ,,veritabil Om al Cetăţii“ care a marcat destinul Universităţii clujene unde a fost prodecan, decan, rector, dar şi al presei literare (redactor-şef adjunct la „Tribuna“) sau al Teatrului Naţional din Cluj al cărui director a fost într-o anumită perioadă.

Având în vedere unele aspecte ale activităţii ştiinţifico-literare a profesorului Ion Vlad, îngrijitorul ediţiei a inclus în prezentul volum patru secţiuni importante: 1. interviuri acordate de-a lungul timpului; 2. o parte din corespondenţa primită; 3. studii, articole şi eseuri incluse în volume colective; 4. anexe cuprinzând coperte de cărţi, scrisori facsimilate, pagini de ziare şi reviste, fotografii, diverse documente etc. Lectura acestui volum masiv are desigur rolul de a creiona traiectoria unui destin uman profilat pe tabloul de fundal al epocii sale. Urmărit diacronic, acest aspect reiese şi din interviuri, reflectând momentul istoric şi sinuozităţile acestuia.

Atât interviurile, cât şi numeroasele pagini de corespondenţă dezvăluie, într-o formă de mărturisire alternativă, implicarea şi aportul profesorului Ion Vlad la fenomenul literar românesc din ultimele decenii. Scriitor şi cititor neobosit deopotrivă, profesorul Ion Vlad a însoţit, ani la rând, apariţii editoriale cu articole şi cronici literare, a scris prefeţe şi studii de critică literară şi naratologie, a ghidat de la catedra universitară devenirea unor tineri, transferând cunoştinţe, opinii şi convingeri generaţiilor de studenţi cu care a venit în contact. Solida cultură şi formaţia ştiinţifică transpar din rândurile scrise în diferitele momente ale vieţii sale, iar cărţile publicate rămân repere axiologice în domeniile abordate.

Deşi pasionat cititor de jurnale, Ion Vlad a refuzat practicarea speciilor confesive. Şi totuşi, interviurile acordate de-a lungul timpului (nu multe nici acestea) rămân indirect o formă de mărturisire, care îi probează încă o dată discreţia, dar şi profunzimea ideilor. Luăm astfel act de întâmplări cu caracter personal, momente-cheie în periplul său profesional, întâlniri memorabile, formatoare, prietenii şi afinităţi literare, realizări şi proiecte în derulare etc., toate prinse în salba împrejurărilor istorice mai mult sau mai puţin generoase. Prestanţa de care s-a bucurat profesorul Ion Vlad, dincolo de funcţiile deţinute, se datorează, aşa cum subliniază îngrijitorul ediţiei, ajutorului acordat cu mărinimie confraţilor, dorinţei de a-şi păstra obiectivitatea în condiţii de mare presiune ideologică, de a rămâne, în acest fel, „un factor de echilibru într-o lume literară plină de orgolii şi sensibilităţi exacerbate“.

Se profilează pe fundalul mărturiilor un timp anume, începând din anii ’40-’50, anii studiilor şi ai crucialelor decizii pentru viitor. Metamorfozele lecturilor, colegii de generaţie, profesorii, ambianţa acelor ani, ca şi a celor care au urmat, totul re-povestit şi asumat cu toată răspunderea. Regrete mărturisite, prietenii de-o viaţă (Ion Brad, Dumitru Micu, Aurel Gurghianu, D.R. Popescu, Mircea Tomuş ş.a.), amintiri legate de primele încercări literare, reflecţii despre şcoala românească de acum şi de altădată, experienţe consumate în mediul universitar, cu ierarhiile sale, cu uzura comisiilor şi a examenelor, apoi perioadele petrecute în străinătate cu ocazia lectoratelor în China şi Polonia, toate acestea poartă, în paralel, pecetea anilor de cercetare a „magiei povestirii“, „a echilibrului şi armoniilor savante ale creaţiei narative“.

Privind curios dincolo de rânduri, aflăm detalii din culisele elaborării unor studii importante, aflăm opiniile şi crezul unui critic temperat, apropiat textului, fidel bunei cuviinţe, căutând substanţa şi forţa creativă, şi nu fisurile sau vulnerabilităţile construcţiei literare, aşa cum adeseori se întâmplă, de dragul vizibilităţii sau al spectacularului. Cartea rămâne cea mai importantă, căci mai presus de orice, criticul şi istoricul literar trăieşte în imperiul lecturii, cum însuşi mărturiseşte, făcând referire implicit la eseul Pavel Dan: Zborul frânt al unui destin: „Am scris obsedat de literatură, citită haotic, descoperind marii scriitori şi creând în spaţiul meu interior Biblioteca deschisă, cu tentaţia de a mă explica şi de a produce sumare şi incerte judecăţi. Cum eram încă prea tânăr şi departe de strategiile universitare de mai târziu: liste, volume, promovări, doctorate etc., etc., am scris sub imperiul lecturii!“

Scrisorile primite dovedesc, din nou, cercul larg al relaţiilor culturale ori de prietenie, consemnând în scris înfăptuirile concrete ale unor momente, la fel cum decupează sugestiv perioade biografice, nuanţând amintiri, nostalgii, legături. Toate aceste pagini de corespondenţă alcătuiesc un bogat material documentar, de primă însemnătate pentru istoria literară, ca şi pentru universul afectiv al scriitorului. Ni se permite astfel, prin scrisori, prin fotografii, să ne apropiem de arhiva personală a profesorului Ion Vlad, să revedem copertele cărţilor sale, pagini de ziar care îi sunt dedicate, manuscrise, evocări sau portrete literare, alături de interesante aprecieri privind apariţia „Almanahului literar“, ambianţa creată în jurul revistei, colegiul redacţional, colaboratorii, toţi confruntându-se cu un timp grăbit al schimbărilor. Sunt aici însemnări extrem de importante şi lămuritoare, însoţite de constatări amare ce pun faţă în faţă vremurile de atunci cu cele de acum. Studiile publicate în volume colective, prefeţele, diversele însemnări de călătorie desfac, la rândul lor, evantaiul preocupărilor şi al cercetărilor pe tema biografiei, a parabolei, a povestirii, a romanului, a unor lucrări dramatice, schiţând concret conturul unei opere supuse atenţiei.

Alternative la memorii, cartea propusă şi meticulos alcătuită de universitarul Ilie Rad, prilejuieşte o reconsiderare omagială, la o frumoasă şi respectabilă vârstă, a profesorului Ion Vlad, devenit, prin tot ce a scris şi înfăptuit, martor şi mărturisitor al timpurilor trăite, reper de profesionalism şi moralitate, având exerciţiul rostirii, ca şi pe cel al ascultării, tot mai rar astăzi (impresionant în contextul prezentului este gestul său din tinereţe de a se supune observaţiei critice făcute de G. Călinescu, adică de a-şi asuma, fără alte insistenţe, o judecată de valoare). Cheia unei astfel de atitudini se bazează pe vechi şi statornice convingeri cu rol întemeietor: „Nu am avut şi nu am acum, mai cu seamă, ambiţia de a deveni un cronicar; am crezut cu tărie, cu inebranlabile convingeri, în lectură şi în dreptul de a oficia ceremonialul cărţilor; cei care fac proces de intenţie cărţilor şi autorilor, care sunt cunoscuţi pentru răutatea şi pentru giumbuşlucurile lor critice, au şi ei dreptul (probabil) la alternativa adoptată. Lectura este – prin definiţie – căutarea nu neapărat a semnificaţiilor, ci a efectelor produse asupra receptorului, destinatar şi instanţă de drept, chemată să decidă destinul cărţilor. Critica, indiferent de metodă şi de strategii, nu poate substitui raţiunea cititorului. Să fii un cititor, iată orgoliul suprem al lecturilor critice şi şansa de a întâlni Cartea!“