ÎMI AMINTESC… DE SIMONA POPESCU

• Foto: Vasile Gârneţ

(Ecouri în buclă)

Cu gîndul la Joe Brainard şi Georges Perec (care au scris, fiecare, o carte cu titlul Îmi amintesc)

Îmi amintesc

orăşelul străzile

înguste şi pietruite

porţile ardelene pe care scria în trei limbi

„Cîine Rău“

rochiile lungite cu cîte-un volan

primul băiat cu numele Hari.

Îmi amintesc cum spunea Dodoloi că

se pregăteşte sufleteşte să intre în cîmpul muncii

(„că-i mare şi lat“) aveam nici 19 ani

nu ştiam încotro s-o luăm (viitorul?).

Îmi amintesc

mănunchiul de ghiocei răsfirat pe pămîntul îngheţat

şi cum unul dintre noi a spus privindu-i: „Ăştia sîntem noi“

sumedenia aia de mormoloci într-o baltă

– broaşte-n formare –

şi cum am spus privindu-i: „Ăştia sîntem noi“.

Îmi amintesc rugăciunile inventate de mine.

Îmi amintesc de bicicleta mea de-acum

…. 40 de ani!

Mergeam mereu pe un drum pustiu într-o zonă dezafectată

mă îndreptam cu viteză spre muntele din faţă

aveam o direcţie.

Îmi amintesc de un cîntec trist – o lălăială –

pentru că lumea era prea cuminte

îmi amintesc monotoniile corale venind dinspre o cutie – aveam 5 ani

eram singură într-o cameră străină

doar eu şi un radio deschis.

Îmi amintesc senzaţia aia că trăiam

între nişte oameni de secol trecut.

Îmi amintesc cum înregistram tot felul în minte pentru un posibil sfîrşit de film

(Mi-aş fi dorit să fac filme

în care imaginile să nu fie doar imagini).

Îmi amintesc cum cîntam în copilărie

este ora unuuuu omu’ negru n-a venit

şi cum am stat odată în întuneric într-o debara

în faţa lui NIMENEA.

Îmi amintesc Jocurile –

Care nu sînt niciodată doar jocuri.

Lupta, încurcătura, ameţeala, senzaţia învingătorului.

Gustul celui care pierde.

Gustul celui care pierde de bunăvoie şi nesilit de nimeni.

Îmi amintesc că nu ştiam în poezia mea ce timp ce persoană să dau

vorbirii mele.

Îmi amintesc cum căutam în iarbă trifoiul cu patru foi.

Îmi amintesc c-aveam nevoie de încurajare.

Şi-ncă cum!

Îmi amintesc cum dansam sub stele fără muzică

lîngă cort ca nişte nebuni.

Îmi amintesc cum am spus într-o zi:

„Mi-am pierdut de tot entuziasmul, domnule profesor“

şi n-aveam nici 22…

„Nu ştiu ce-am să fac

trăind aşa printre oligo parano megalo

printre personalităţi de doi bani

printre rable

ca-ntr-un talcioc simplu cuminte şi fără noroc“

(Era la sfîrşitul anilor ’80 asta).

Îmi amintesc cum

ne trimiteau pe cîmpurile patriei

nişte elevi zgribuliţi

odată ploua tare şi-am chiulit şi

ne-am dus să vedem Călăuza.

(Îţi aminteşti cum erai acolo, în film, o fetiţă

care doar cu privirea mişca un pahar cu lapte pe-o masă?

Stăteai cu capul pe braţ, erai un bărbat

se-auzeau nişte picături de apă căzînd

spuneai că

„un om scrie pentru că e frămîntat, pentru că are îndoieli“

şi mai spuneai ceva despre artă ca lipsă a egoismului).

Îmi amintesc cum ne spunea profu’ de geografie:

„Urmăreşte dragă harta!“

– călătorii NUMAI pe hîrtie

pentru tineri români.

Îmi amintesc cum îmi spuneam

„Am trecut prin şcoală

şi am mintea ca niciodată de goală“

„Urmăreşte dragă harta!“.

Îmi amintesc că mi-era milă de neputinţa poeziei.

„O lămîie stoarsă în faţa tribului sătul“.

Îmi amintesc cum cîntam pentru Andrei Marius Caius

cum vroiam noi să fim trupa JAZZONIA.

Îmi amintesc un film, Cursa.

Îmi amintesc cum îmi trecea prin cap că totul e o CURSĂ.

Prins./Alergînd./ Pînă la capăt.

Îmi amintesc de competiţiile sportive, de cros,

odată mi-a dat sîngele pe nas

îmi amintesc de concursul de orientare în pădure,

trebuia să ţinem aproape.

Totul era/e un concurs.

dar eu…

am să merg încet pe drumul meu.

Din cînd în cînd am să mă opresc. Am să ascult

Vîntul.

Departe de competitori

de start, de linia de pornire şi linia de sosire.

Îmi amintesc de una dintre noi-eu de 12 ani

pe-un patinoar pustiu, strălucitor

şi-o alta de 4 ani

într-o grădină plîngînd

fără să mai ştiu drumul spre casă

– şi peste 20 privind un şir de păpuşi Matrioşka

(Matrioşka, Matrioşka

spune cîte păpuşele mai sînt la rînd?).

Îmi amintesc cum, în Gîndirea Neagră,

se-aprind luminile.

Îmi amintesc filmul văzut şi-apoi visat:

Fragii sălbatici.

Îmi amintesc ce-am scris despre cei trei

prieteni ai mei

îmi amintesc de ei tineri

„Uite fragi,

vouă dragi!“, întind o mînă prin

cei 30 de ani

unde cu toţii sîntem şi dansăm.

„Uite fragi,

vouă dragi!“. Şi-Andrei înhaţă totul.

„Angèle, Angèle cînd rogu-te ai să înţelegi odată ceea ce constituie subiectul unei cărţi? Emoţia furnizată de propria mea viaţă, asta vreau să exprim“.

Îmi amintesc cum stăteam

într-o gară pustie

treceau marfarele

Gîndirea e

un peşte ce se plimbă.

Îmi amintesc cum învîrteam un titirez.

Îmi amintesc cum spuneam, aproape strigam:

„Avem nevoie de un erou!“.

Îmi amintesc jocul de-a Timpul.

Prezentul viitor

Trecutul prezent

Perfectul descompus

Imperfectul perfect

Condiţionalul necondiţionat

Mai mult ca prezentul

Mai mult ca viitorul

Hei, Pişpirică, să nu-ţi fie frică!

Îmi amintesc acea senzaţie:

Stai în iarbă cu ochii închişi

În jurul tău nu e nimeni

Eşti totul şi nimic

Ai toate vîrstele

Nici una

Viaţa e

Foşnet

Ca de frunze

Undeva departe trec

marfare

Undeva departe

În timp

Toate îşi văd de treabă

Nimic nu s-a oprit.

Îmi amintesc

din timpul

mai-mult-ca-trecut-prezent-şi-viitor.