2018/n5/a5
Poeme
de Nicolae Prelipceanu
fantomateca
primisem de câtva timp o invitaţie la aniversarea echinox-ului
de la cluj
şi mă gândeam cu bucurie că o să-i revăd pe toţi
viii şi morţii
într-o fantomatecă a trecutului şi a tinereţii noastre
de care am scris altădată prosteşte că trebuie să ne agăţăm
pentru că altă tinereţe noi nu vom mai avea
auzi dumneata
păi nici altă bătrâneţe nu vom mai avea
nici altă adolescenţă n-o să mai avem
nu se va repeta nici chiar moartea
cum chiar aşa numai o singură dată
fără nici o repetiţie fără nimic
şi dacă nu iese bine dacă se termină prost
întrebam fără semnul caracteristic de când nu mai pun semne
dar nu mi-a răspuns nimeni
lasă că ai să vezi tu
şi va fi prea târziu ca să ne mai spui şi nouă cum e
cum a fost
aşa că i-am scris lui jean un e-mail întristat
că nu pot veni dar voi fi alături de ei
aşa cum vom fi toţi în curând unii faţă de alţii
prieteni şi duşmani
fraţi sau dimpotrivă
şi am început să mă simt bine în fantomatecă
duminică, 1 decembrie 2013
urme
toată ziua am fost încă în viaţă răsfoindu-mi cărţile de altădată
însă nici una dintre clipele când le-am deschis prima oară nu s-a mai întors
nu s-a întors
am călcat şi pe câteva frunze când am ieşit dimineaţa pe uşă
toamna e pe noi cât casa pe care oricum
vorba lui rilke
n-o să ne-o mai facem
dar nu sunt frunzele pe care le călcam în picioare
cu inconştienţă
am redescoperit un poet francez pe care-l citisem cândva
foarte demult
parcă într-o altă viaţă
cuvintele lui nu mai sunau ca atunci
nici ele nu mai sunau
ieri am fost la o sărbătoare tristă unde sărbătoritul era vesel
ştiam că trecerea anilor nu e o bucurie decât pentru proşti
cu care împreună şi eu de atâtea ori
nu se mai poate recupera nimic din tot ce s-a pierdut
odată pentru totdeauna
nici zilele nici poeţii nici cărţile şi nici paginile lor de atunci
la fiecare lectură sunt altele
tot mai străine
şi-ţi spui că nu sunt ele acelea şi nici nu sunt în realitate
aceleaşi
nu ştiau cei care le-au scris că ei nu vor mai fi
atunci când ele încă se vor preschimba în cu totul altceva
dar nu cum corpurile lor în pământ
nu cum corpurile lor
toată ziua am umblat pe urmele mele
străzile se pierduseră copacii nu mai erau
cât despre frunze ce să mai vorbim că nici ele
nu mai semănau cu cele de altădată
când corpul care azi mai mişcă puţin
foarte singur şi foarte străin
călca în picioare cu nepăsare
cărţi frunze iubiri fotografii urme şi urne
limitele fiinţei
m-am prăbuşit în trecut ca-ntr-o mare secată
braţul mort
braţul mort al râului visează că nu poţi intra
de două ori în apele lui
peştii din el îşi închipuie că înaintează spre marea cea mare
lacul babadag a fost un golf al lacului razelm
acum e un simplu braţ mort
lacul razelm a fost un golf al mării negre
acum nu mai e decât un braţ mort al ei
marea neagră a fost un golf al mediteranei care se deschide la turci
şi e acum un braţ aproape mort
mediterana un golf al oceanului atlantic
şi aproape un imens braţ mort al lui
în timp ce atlanticul şi pacificul tot mai înconjoară pământul
iar acesta nu mai e decât un braţ mort al mărilor
în care şi noi
asemenea peştilor
ne închipuim că mai curgem.
visăm că trăim
20 martie 2018
nu mai vine
nu mai vine
nu mai vine
acum că am rămas singuri numai noi doi îţi pot spune
nu am nimic nou să-ţi mai spun
doar faptul că o să murim amândoi odată şi-odată sau numai o singură dată
că o să fim şi-atunci la fel de neştiutori cum suntem azi
că n-o să ne mai vadă nimeni un timp şi-o să spună
dom’le ăştia s-au ascuns sau ce dracu’ s-a întâmplat cu ei
iar noi nimic nimic n-o să le mai spunem
pentru că pur şi simplu nu am mai avea nimic de spus
în plus
şi n-o să fie nici măcar linişte
şi nici măcar seară cum spera virgil acum mai multe zeci de ani
el era de capul lui îşi putea permite
dar eu care sunt de capul tău îmi pot îmi pot spune tu
acesta să ştiţi ar putea fi şi un poem de dragoste şi unul de moarte
dar mai ales o vorbire spusă sau scrisă
despre dragostea şi moartea stegarului
nu asta e de altcineva de mai demult şi mai de sus
asta s-a repetat acum peste o sută de ani
şi nu se cade nu se cade nu se urcă nu se urcă
mai sus de atât nu se poate nu se poate
stop
opreşte-te aici şi nu te mai gîndi cum o să putreziţi amândoi
şi cum ceea ce aţi mângâiat o să devină respingător
şi cum mizeria o să acopere totul
toate clipele de fericire o să fie doar umbra nefericirii perene
şi zilele însorite doar umbrele ploilor viitoare
şi ale ninsorii care nu mai vine nu mai vine
nu mai
calcă totul în picioare
6 aprilie 2018
cavalcada întrebărilor
am trecut nu demult printr-o staţie de autobuz care se numea
Batterie/Princesse Grace şi deodată mi-au răsărit în faţa ochilor fotografiile
celebrei actriţe care s-a măritat cu prinţul de la Monaco
şi atunci a început să ruleze tot filmul
cu Ronald Reagan tânăr bărbat şi cu John F. Kennedy dând mâna cu junele Clinton
şi cu Audrey Hepburn şi cu Fred Astaire cu care semăna tatăl meu
şi poza lui Nathalie Wood uimită şi astăzi la atâţia ani de la dispariţia
înfăţişării sale de pe Pământ
toate acelea pe care mi le-a trimis prin e-mail prietenul meu Alin Savu
şi ameţeala care m-a cuprins nu mai însemna nimic altceva decât întrebarea
dacă toţi aceştia au existat sau sunt o iluzie de-a mea
şi nu numai a mea
o iluzie colectivă
toate formele acestea vor fi fost vreodată palpabile mă mai întreb ca un prost
dar ei au trăit mi se va spune sunt sigur
ce înseamnă asta însă nimeni nu ştie
fiinţe întâmplătoare pe care un vânt nevăzut mult mai slab decât cel
al uraganului Irma din anul 2017 vara spre toamnă
le-a măturat aşa cum mătură îngrijitoarea urmele nopţilor fierbinţi
de pe scările blocurilor
dar oare noi nu suntem doar nişte fantome autointitulate persoane oameni
femei bărbaţi dar oare toate amorurile noastre nu sunt doar închipuiri
nu cumva suntem încă nişte creaturi ale fumului
iar focul s-a stins iar fumul se vede tot mai slab tot mai slab tot mai slab
şi nu cumva nici aceste vorbe nu sunt mai mult decât o boare
care o fi trecut ea pe deasupra viilor înspre morţi
şi nici morţii nu sunt cum nici viii n-au fost
şi uite aşa într-o cavalcadă a întrebărilor
mă tot ştergeam şi eu de pe faţa pământului
23 septembrie 2017