MARIO ŞERBAN

Referitor la întrebarea anchetei, aceasta fiind dacă se poate constata din presa culturală că generaţia tânără de autori este pasionată de marxism, răspunsul meu este unul negativ, din fericire. Ca aşa-numit autor tânăr, am fost şi încă sunt, la rândul meu, „pasionat“ de marxism, dar sincer vorbind, sunt complet dezamăgit de noul val de autori tineri marxişti.

Asemenea lui J.B. Peterson, aş da vina pe postmodernism, dar fără să le adaug eticheta de ideologii nocive. Problema e că, cel puţin în viziunea mea, autorii noştri tineri sunt doar nişte creatori de forme fără fond. Aud şi scriu lucruri care nu ştiu ce înseamnă. Folosesc cuvinte mari, ca să descrie trăiri mediocre. Soluţia nu este neopaşoptismul, nici crearea unui nou grup de scriitori tineri, care să fie probabil controlat de interesele unor persoane experimentate. Nu ar ajuta absolut deloc niciuna dintre părţi. Nici diplomele nemeritate sau laurii aruncaţi din pură curtoazie. Din experienţa mea ca adolescent pasionat de ştiinţe umaniste, am observat şi simţit o letargie culturală atroce în spaţiul românesc. Suntem nişte osândiţi care se cufundă în pur nihilism literar. Aşadar, care ar fi soluţia? Sincer să fiu, nu ştiu cât de importantă ar fi o soluţie în acest domeniu, cât timp prea puţini sunt dispuşi să le încerce. În plus, autorii nu sunt nişte simple cifre sau litere la care se aplică aceeaşi formulă şi ecuaţia se rezolvă, mai ales că nu prea se lucrează cu 0-uri la mate.

Marxismul nu se rezumă la a purta un tricou amărât cu Che Guevara, sau la a jongla ironic cu referinţe asupra liderilor comunişti. Marxismul este un melanj nobil, unde teoria pură se combină cu dorinţa arzătoare de a te revolta, sau cum ar zice Albert Camus: „Je me revolte, donc j’existe.“ Acea vervă internă, acea furie catastrofală, căreia ultimul ţâţân pe care-l mai ai abia îi rezistă. În rândul tinerilor români, observ un liberalism clasic, pacifism pur. Dau flori şi primesc gaze lacrimogene. Plus indivizii care încă apără imaginea statului actual, din data de 16 martie 2019. Actualii social-democraţi sau marxiştii statişti nu sunt marxişti. Sunt nişte ştrumfi stalinişti deghizaţi.

Încetând critica, mai mult sau mai puţin constructivă, asupra aşa-zişilor marxişti, aş dori să-i laud dintr-un anumit punct de vedere. Mă refer strict la generaţia tânără, nu la iubiţii noştri politicieni actualmente la putere. Sincer să fiu, cu riscul de a părea un posibil tiran, cred că este mai bine să am într-o societate un hipster pseudointelectual, decât vreun student la ştiinţe politice ultrareligios. Deşi el este împotriva avortului, demonstrează că un om poate fi o progenitură eşuată chiar şi după ce se naşte cu succes.

În concluzie, deşi critica mea asupra noii generaţii de autori marxişti este relativ dură, sunt de părere că este o tendinţă bună, deoarece poate însemna începutul regresului sclavagismului conştient în care ne aflăm cu toţii, datorită capitalismului.