a22

Să renunţ de Marta Petreu

 

Să renunţ să renunţ

 

la soare la mare la sare la nisipul din lună

la starea de bine la maşină la prieteni

la siropul de zmeură roz aproape roşu care însiropează zilele rele

la tocuri înalte la plimbarea de mînă pe ceaţă

la zahăr la oameni la seri cu nasu-n computer

la scrisori la jurnal da l-am sfîrtecat caiet cu caiet ca pe-o vată pe băţ

şi l-am pus pastă de viaţă tocată

dospită cu suflet

la pubelă

 

la visuri la planuri care se ţes de la sine

seara înainte de-a cădea-n somn ca o piatră ce cade din spaţii

la somn e uşor

mă trezesc marţiană la două cîteodată la patru

compar întunericul de pe mereu alte meridiane-ale spaimei

percep cîteva sute de nuanţe de beznă

 

la ideea de sens la vederea de sus la sensul giratoriu al vieţii

la vînt şi la brumă la alunele verzi la brotăcelul şi el verde

de pe mîna întinsă a mamei

 

la cafea la filme la ştiri de la cunoştinţele mele

la sare la sare la lacrimi oho! ce n-aş fi dat azi-dimineaţă

să pot plînge ca lumea pe stradă

la lumina ascuţită a stelelor pe care degeaba o caut pe bolta adîncă de toamnă

deşi acum în noiembrie ar trebui să fie perfectă

 

la minotaur la pijamaua roşie de pînză subţire

la porţia de mîncare decorată din farfurie

la aşchiile de sticlă ce mă străpung dis-de-dimineaţă prin suflet

şi mă fac nu să ţip – nu

eu ştiu să zîmbesc la durere –

ci să simt la cub urîtul fundamental

de-a trăi

aşa neîndemînatică şi doldora de lacrimi ca oceanul de sare oceanică

la lucrurile fără pereche pe care le fac dintr-o mişcare

trăncănind cîte-n lună şi-n stele exact atunci cînd sînt disperată

 

la bărbatul pe care-l iubesc anume în zile cu ploaie

la şansa

la onoarea cum ar zice pascal de-a fi gîndită cu de-amănuntul de-un altul

la amintirile mele la toate

la adevăr şi dreptate

la amintiri la amintiri la amintirile de astăzi de ieri

la frică

frica de viaţă care mi-e piele

frica de ridicol

cînd se ştie că prin drept natural

omul are din prima secundă da chiar de la ieşirea din uter

chiar din balta de sînge de mamă

dreptul de-a fi ridicol la puterea a patra

 

la răzbunarea pe cei care mi-au jucat bătuta morţii

pe retină

pe diafragmă

pe meninge

la sinele meu care la o adică e sferic ca o globulă de sînge

şi roşu

cu gust bine dozat de principii amare

ca şi cum ar fi împletit din hematii adormite

la levănţică la cuie la metrul tatei pe care-l ţin la vedere pe masă

la ciocanul pe care l-am pierdut acum cîţiva ani

undeva în spatele cărţilor din bibliotecă

era tot al tatei

la grija pentru ai mei cei pe care-i mai am nu-s mulţi dimpotrivă

 

la perechea de pantofi roşii botoşi deloc noi

la ghetele negre cu şireturi fosforescente

la imuran calciu şi-alte hapuri ostile la hainele scumpe

la cura de îngrăşare la voinţa de-a fi

m-am născut ştiind că nu am dreptul şi aşa mai departe

şi aşa mai departe

fleacuri de fiinţă umană

fleacuri de românia

fleacuri

vînturate în mine ca-n maşina de pleavă

 

la bach la mozart la wagner la ceaikovski

la valsuri la auroră la suflet la gheaţă

la urletele mele vai îmi dau seama că n-am mai urlat

din adîncul plămînilor de vreo sută treizeci de ani

la iarnă la vară la iluziile mai înalte ca pelinul din sera mea de iluzii

 

încă o dată la răzbunare pentru că eu sînt un tufiş

tuns geometric

cu ghilotina imperativului categoric

iar cînd să plătesc cinstit

mi se face silă silă de cei pe care ar fi potrivit şi foarte etic

să-i ating peste bot

da silă de mica larvă umană feroce

pe care m-aş putea răzbuna proporţional cu fapta făcută

aşa am învăţat eu din etica nicomahică

însă degeaba

la răzbunare am renunţat încă dinainte de-a ieşi la lumină

oho mama maria

 

la logică la suspine la ştiinţa despre facerea lumii

la tot ce este o zi a martei cînd mă-nşfacă de chică stenahoria majoră

şi urîtul cosmic mă traversează non-stop precum fondul de radiaţii

ori mă prinde corb interstelar în aripe

şi se hrăneşte din mine cu clonţul ciugulind meticulos fibră cu fibră

ca vulturul de-aramă-al lui zeus

în starea asta pot face la minut lucruri deştepte

durerea mereu scoate din mine arii înalte

 

şi-aşa

 

sînt împinsă de la spate cineva îmi suflă-n urechea din creier

renunţă renunţă

la matria asta putredă şi desfigurată

găurită de molii

şi de cel puţin un milion de căpitani dolofani

plini de bani

foarte dulci foarte toxici

la matria asta mulsă ca o vacă

de comandanţi cu ghiuluri pe suflet ce domnesc

peste mafii şi clanuri stabile ca elipsa terrei în spaţiu

şi se lăţesc linţoliu naţional peste viaţa noastră cotidiană

 

ori la nume numele meu care-i al meu sută la sută

 

8-9 noiembrie 2018