a14

Oliviu Crâznic

Dan Doboş sau avatarurile şi viitorul iubirii

Dan Doboş (născut în 1970, la Iaşi) este jurnalist, traducător şi scriitor (membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi) multipremiat (inclusiv cu un premiu acordat de Societatea Europeană de Science- Fiction şi cu un premiu acordat de Uniunea Scriitorilor din România – acesta din urmă, pentru traducere).

Printre volumele publicate, s-au remarcat în mod deosebit romanele Abaţia (Bucureşti: Nemira, 2002), Blestemul Abaţiei (Bucureşti: Nemira, 2003), Abaţia infinită (Iaşi: Media-Tech, 2005), dar şi excelentul DemNet (Iaşi: Media-Tech, 2011). Succesul trilogiei Abaţiei (comparată deseori cu faimosul ciclu Dune, scris de Frank Herbert) a generat, printre altele, reeditări, publicări în limba engleză şi crearea unei reviste de bandă desenată (primul roman al seriei constituind, probabil, cea mai cunoscută operă literară din aria ştiinţifico-fantasticului autohton). Romanul distopic (şi verosimil) DemNet (dedicat ipotezei democraţiei cibernetice) este însă, în opinia noastră, cea mai importantă operă a lui Dan Doboş de până acum; în planul literaturii universale, poate fi comparat cu O mie nouă sute optzeci şi patru (George Orwell; Nineteen Eighty-Four, 1949) sau cu Toţi în Zanzibar (John Brunner; Stand on Zanzibar, 1968).

Cea mai recentă realizare beletristică a lui Dan Doboş, eu 2.0 (Iaşi: Media-Tech, 2017) este un antiroman ştiinţifico-fantastic existenţialist, având drept axă filosofică tema eternului feminin. Într-o oarecare măsură, ne trimite cu gândul la Faptele iubirii (Kjerlighedens Gjerninger; Søren Kierkegaard, 1847 – umanitatea definită şi explicată prin dragoste: „Dragostea speră totul“), analizate însă într-o cheie ştiinţifico-fantastică romanţată experimental, nu într-o cheie teologică de tipul celei utilizate de filosoful danez.

Mai mult, pe tot parcursul volumului, tema principală (dragostea) se împleteşte cu o altă faimoasă temă cultă, tratată tot filosofic, şi anume aceea a condiţiei omului de geniu de sorginte schopenhaueriană (a se vedea, în acest sens, Die Welt als Wille und Vorstellung; Arthur Schopenhauer, 1818/19), amorul reprezentând, se pare, singura posibilă evadare a artistului ori a savantului excepţional din propria concepţie, tragic şi însingurat demiurgică, singura şansă de explorare a fericirii adevărate.

Compus din şapte piese de „puzzle“ literar (eu 2.0; Ultimul marţian; Corsetul Julietei; Orbitaliner 12C; Fata cu batic galben; Banca de sub ulm; Zahanaua „Şapte stele“) menite a fi aşezate de jur-împrejurul unui nod gordian (personajul-arhetip/prototip Cassandra, creaţie şi creatoare), eu 2.0 beneficiază de un decor atent construit cu mijloace specifice speculativismului ştiinţific: o Terra ultratehnologizată care permite chiar viaţa de apoi (prin stocarea cibernetică a personalităţii umane), dar permanent tensionată din pricina unui război rece între liberalo-libertina Ameropă şi, respectiv, rigida Ruschindia.

În acest cadru futurist (cunoscut deja admiratorilor lui Dan Doboş din romanul-avertisment DemNet), cititorul este provocat să reconstituie povestea amintitei Cassandra (sau povestea poveştilor Cassandrei), poveste văzută şi trăită prin ochii bărbaţilor cu care femeia-simbol interacţionează (scriitori celebri, oameni de ştiinţă deţinători ai unor importante secrete de stat ori doar „băieţi de bani-gata“ cărora nu le lipseşte, însă, romantismul).

Fără îndoială, textul care reflectă cel mai bine talentul lui Dan Doboş şi forţa sa scriitoricească îl constituie segmentul intitulat Corsetul Julietei: un critic adept al artei originale este silit să evalueze jocul unei actriţe din faimoasa tragedie a lui William Shakespeare, în condiţiile în care pe scenă apar nu doar actori reali, ci şi actori care utilizează tehnici hipnotice în vederea îmbunătăţirii jocului, precum şi actori sintetici. Pe măsură ce piesa se desfăşoară, cele mai negre bănuieli ale criticului par a se adeveri, totul decurgând conform unui plan infernal pus la cale de misteriosul individ care îl forţase să accepte dubiosul contract de „critică artistică“. Dar, ca orice adevărat iubitor de artă, personajul nostru principal este gata să (re)acţioneze în momentul culminant, chiar dacă, astfel, riscă să piardă totul…

Ar mai fi de menţionat, în legătură cu eu 2.0, coperta realizată de Ionuţ Bănuţă, unul dintre cei doi mari artişti grafici postdecembrişti, faimoşi (în special) pentru creaţii în zona artei fantastice şi ştiinţifico-fantastice (celălalt etalon din domeniu fiind Tudor Popa)

Lectură obligatorie, desigur, pentru cititorii obişnuiţi ai lui Dan Doboş şi pentru cititorii DemNet-ului, eu 2.0 îi va bucura, fără îndoială, pe pasionaţii ştiinţifico-fantasticului „de idei“, dar şi pe toţi cei care sunt interesaţi de filosofia iubirii ori pe care îi pasionează, pur şi simplu, poveştile de dragoste plasate în decoruri extravagante, exotice.