a26

Ştergovul Tău, Ştersmannule

Nicolas Cavaillès

Ştergov se uită la un zid

mai tot timpul, sau caută o uşă în vid

şi mai dă într-al lui zid cu fruntea

sau încearcă să-şi deschidă uşa

dar zidul tot zid rămâne

iar uşa niciodată nu se deschide

nici nu apare

Uneori stă Ştergov în picioare, ore în şir

departe de toate, aşteptând ca să se aşeze

să-i apară un scaun în spate

iar când mai târziu se aşează, cade în vid

iar când mai târziu mai încearcă, cine ştie, iarăşi cade

Zidul nu-i decât un perete

vidul un burete, dar Ştergov ?

sub plapuma rece a nopţilor albe sau şterse

cine se alesese cu un astfel de Ştergov ?

e Ştergovul tău, Ştersmannule

Ghemuit sau evaporat sau sfâşiat

în conul tău de putregai sau de praf

Ştersmannule, tu

în acest răstimp funebru

stai, şi ce visezi acolo ?

Când Ştergov o să plece, când o să călătorească

tu Ştersmannule îl vei duce

pe muntele lespezilor, sub soarele cel alb

fără ca premergătoarea lui umbră să fie disecată

Până atunci n-are cum să vă iasă

că unul aici, celălalt altundeva

sau invers, sau altfel dar tot aşa, întotdeauna

Ştergov de s-ar întoarce de unde fugise

înainte de zid, unde te lăsase

ca o piele uscată abandonată tiptil

pe tine acolo nu te-ar mai găsi

numele tău nicăieri nu l-ar mai citi

pământul pierdut nu se mai întinde

cerul norii stelele parcă le-ai luat pe toate cu tine

iar tu Ştersmannule de vei sta cu Ştergov

la zid, o să plângi, atâta

n-o să dai tu cu fruntea, n-o să deschizi uşa

pe scaunul absent nu te vei aşeza

tu la zid o să plângi, atâta