a7

Poeme de Andrei Doboş

Curcubeu

Puțină, înșelătoare lumină
în vremea unei zile ploioase.
Sînt mai gol decît eram și cînd eram
n-am fost nicicînd mai plin decît sînt acum.
Despre creierul meu se spune că este
încîlcit în transparență, cu bucle
inflamabile, artificii ca mici
spire de fosfor depuse în fildeș.
La vîrsta mea, am ajuns la concluzia
că un curcubeu nu poate fi atins.

Vreme

Mă deranjează totuși
lumina asta aș vrea un pic
mai multă întunecare
viorie în aer,
o ploaie de zece zile
măruntă, rece și grea
în care să-mi trag sufletul.
Să spunem despre zăpușeală
că e un lucru din trecut.
și apoi două zile
bune de ceață
să pot participa
la pas
în viața cetății.

Pămîntul este un parazit al soarelui

Zboară un gîndac mare printre musculițe.
Nu ştim ce este.
Nu ştim ce musculițe (mai) sînt.
Pielițe de cîrnaț între dinți
la macerat în salivă.
Pe scaune fuior gastric,
reflux gazos.
Carne coaptă la umbră pe cîntar,
friptă în bicarbonat.
Eşti băiatul ăla care a rămas în sat.
Printre umbreluțe din 94
şi porumbei în pervaz amestecați cu lumină:
pămîntul este un parazit al soarelui.

Liniştea pământului

Rîndunicile au plecat
pe dîra magnetică,
și acum
liniștea pămîntului.

În iarbă prunele se usucă
și putrezesc din mucegaiul nins al prunei,
păianjeni se așază
peste comori.

Miros de marfă nouă
din pungi închise
la magazinul din sălbăticie:
pufuleți uscați, batoane, teniși.

În fîntîna cervicală
lumina gîlgîie rășinoasă
mi se prelinge peste umeri.

Din corpul meu un lujer de bostan
se cațără pe mărul rupt
sub propria-i greutate.