Nicolae Balotă
Marta Petreu
A murit, în 20 august, Nicolae Balotă, în vîrstă de 89 de ani. Rămăsese ultimul cerchist. S a născut, precum un alt cerchist de rangul întîi, I. Negoiţescu, la Cluj şi a murit la Nisa. I. Negoiţescu a murit în Germania, iar cenuşa lui odihneşte, conform ultimelor lui dorinţe, în Cimitirul Central din Cluj, unde îi punem de cîteva ori pe an cîte o lumînare şi o floare.
Nicolae Balotă a fost un umanist, autorul unei opere de erudiţie care umple un raft de bibliotecă. Uimitoarea lui memorie culturală şi evenimenţială a fost însoţită de un uriaş talent de prozator, ceea ce autorul a şi devenit. Căci, la un moment dat, cărturarul s a transformat în romancier, dînd la iveală Caietul albastru (1998). Iar de atunci, de la sfîrşitul anilor 1990, Nicolae Balotă a scris, cînd mai grăbit, cînd mai lenevos, la Abisul luminat, bildunsgroman din care am avut şi noi, cei de la Apostrof, privilegiul de a publica cîteva fragmente şi pe care sper să îl văd cît mai curînd publicat.
Mi l amintesc pe Nicolae Balotă, unul dintre oamenii minunaţi pe care am avut norocul să i cunosc, la Cluj, la Bucureşti, la Paris ori la Nisa. Erau splendizi, el şi Bianca, un prînz cu ei era un simposion, presărat cu nu puţine istorii crude şi îmblînzite prin rîs. Mă bucur pentru el că îşi păstrase puterea de a rîde, căci patria i a dat mai ales motive de plîns: a fost victima totalitarismului comunist nu numai în timpul regimului, cînd a fost de două ori închis, ci şi după căderea acestuia, cînd a fost moralmente judecat conform criteriilor şi informaţiilor fostei Securităţi. Despre cît de exagerate au fost aceste acuzaţii ne vorbeşte de altfel volumul lui Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente: Manipularea arhivei Securităţii.
Scriitorul n a fost recunoscut în ţară la valoarea lui. Poate de aceea pentru el „patria“ se redusese, în ultimii ani, la dimensiunea cîtorva prieteni. Mă bucur însă pentru el că a trăit mult şi că ultimii ani i au fost buni, „roditori“ – e unul dintre cuvintele lui, folosit în legătură cu scrisul –, în sensul că a scris pînă la sfîrşit. Aştept cu răbdare ca manuscrisul, uriaş, după cîte ştiu eu, al romanului memorialistic Abisul luminat să fie publicat.