a14

Romanul unei evadări din lagărul comunist

Al. Săndulescu

          Am recitit de curând romanul autobiografic Zbor spre libertate de Pia Pillat Edwards, fiica lui Ion Pillat şi soră a lui Dinu Pillat, în care, cu o minimă transfigurare, ea se concentrează asupra unui moment pe cât de dramatic, pe atât de senzaţional ca acţiune, şi anume, fuga din ţara ocupată de trupele sovietice şi de comuniştii autohtoni a soţului ei Mihail Fărcăşanu, şef al tineretului liberal, care era urmărit de Securitate (pe atunci, în 1945-1946, Siguranţă), ca „duşman al poporului“. Se afla în primejdie de moarte, în orice caz, pasibil de o grea condamnare, ca Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu.
Istoria romanului se dovedeşte şi ea una senzaţională. Autoarea, stabilită în Anglia, trimite unei bune prietene, prin anii 1960, o serie de scrisori, în care îi relata avatarurile primejdioase ale vieţii clandestine a ei, nepoată de Brătieni, deci „reacţionară“, aparţinând „burghezo-moşierimii“, şi a soţului ei, un opozant neînduplecat al regimului de teroare, instaurat în România după invazia sovietică. Prietena Piei Pillat este impresionată de momentele de tensiune pe care le trăiseră eroii şi mai ales naratoarea, care se luptase cu imposibilul spre a-şi salva soţul. În acelaşi timp, ea percepe valoarea literară a textului şi-i cere îngăduinţa prietenei să-l încredinţeze unui editor. Acesta se arată entuziasmat. Pia Pillat schimbă, fireşte, numele eroilor, stabileşte o legătură mai accentuat romanescă între episoade, păstrând caracterul autentic, întreaga bogăţie şi dramatismul de mare intensitate al faptelor. Cartea a apărut în limba engleză la Londra în 1972, cu titlul The Flight of Andrei Cosmin, sub pseudonimul Tina Cosmin, aflată la ediţia a II-a în limba română în 2008, îngrijită de Monica Pillat şi tradusă de Mariana Neţ.
Roman de acţiune, care se desfăşoară palpitant, cu momente de suspans, ca să nu le spun de cumpănă – având în centru eroina (şi la propriu) extrem de bine conturată (Tina) excelând pentru dragostea pentru soţul ei (Andrei) şi dorinţa arzătoare de a-l salva de criminalele autorităţi comuniste, prin curaj, spirit strategic, abilitate şi o excepţională răbdare şi perseverenţă –, se citeşte pe nerăsuflate. Autoarea ştie să ţină mereu încordat firul epic, să-şi portretizeze mai totdeauna dintr-o trăsătură de condei personajele (doar lui Andrei acordându-i un spaţiu mai larg, motivându-şi ardent iubirea), şi are capacitatea să fixeze cu fineţe momentele, dominantele psihologice, oscilând între temeritate şi spaimă, între speranţă şi deznădejde, între încredere şi suspiciune, însufleţirea, elanul care n-o părăsesc pe eroină aproape nicio clipă.
Să ne apropiem de miezul cărţii.
Andrei Cosmin, cercetător eminent, refuză să lucreze pentru regimul de ocupaţie sovietică, este una dintre figurile marcante ale rezistenţei. Considerat „duşman al poporului“, ce urma să fie arestat şi desigur condamnat la grei ani de închisoare, intră, împreună cu soţia lui, în clandestinitate. Hăituiţi în permanenţă – Securitatea le percheziţionează casa şi o ţin sub o strictă supraveghere –, ei sunt nevoiţi să se ascundă în casele rudelor şi ale unor prieteni siguri, care se dovedesc de o mare solidaritate. În acelaşi timp, întreţin relaţii cu oameni de cultură britanici, care-şi oferă şi ei disponibilitatea de a-i ajuta: Chris, Tim, persoane reale, recognoscibile în epocă. Primul este Ivor Porter, lector la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, autorul de mai târziu al cunoscutei cărţi Operaţiunea Autonomous, unde se face referire la această evadare, al doilea, A. T. Cholerton, ziarist la Daily Telegraph, care activase în România în aceeaşi perioadă cu Ivor Porter.
A se ascunde în fiecare noapte, fără pericolul de a fi descoperit, ajunge să fie o situaţie riscantă şi pentru cel care se ascunde, şi pentru gazdă. Singura soluţie rămânea ca Andrei să fie scos din ţară cât mai repede. Acestei misiuni aproape imposibile i se dedică până la sacrificiu soţia lui, Tina. Ea ajunge să-l cunoască pe Ştefan Criveanu, fost as al aviaţiei şi om de încredere, care intenţiona, de asemenea, să fugă din ţară. Tina îl imploră s-o ajute, întrucât pentru Andrei era o chestiune de viaţă şi de moarte. Au loc mai multe întâlniri, le putem spune conspirative, timp în care Criveanu pregăteşte cu minuţie planul de evadare cu un avion ce urma să decoleze de la Făget, undeva pe lângă Lugoj, împreună cu alţi aviatori, prieteni ai lui Criveanu, şi ei căutând să scape de regimul comunist.
Pentru Tina se puneau o mulţime de probleme: drumurile ei clandestine de la o gazdă la alta, aducerea lui Andrei de la Breaza, unde stătea ascuns, la Bucureşti, obţinerea de acte false, şi încă altele ce se vor ivi pe parcurs. Acum îşi dovedeşte eroina curajul, abilitatea şi inteligenţa strategică, ingeniozitatea. Ea caută mereu case cu bune posibilităţi de refugiu, ca aceea a familiei Dumbravă, înconjurată de grădini părăginite, aproape sălbatice, studiază rutele, blocurile care aveau mai multe intrări, ce dădeau în străzi diferite, îşi ascundea bicicleta prin subsoluri şi se asigura, mereu precaută, să nu fie urmărită. Suntem în plină atmosferă conspirativă în casele unde locatarii suspectaţi se feresc de microfoanele instalate de Securitate în telefoane sau în lustre din tavan, obligaţi să vorbească lângă ferestre sau codificat.
Ferindu-se de percheziţii şi patrule, în expediţiile ei realmente aventuroase, escaladând gardul într-o grădină, descoperă un muribund îngropat în frunze. Fusese împuşcat de securişti. Tina încearcă să-l ajute, însă omul deja murise. Copleşită de durere, îngenunchează lângă el pe pământul îngheţat „în timp ce lacrimile îi scăldau faţa. Undeva, într-o cameră goală, soţia lui îl aştepta să se întoarcă acasă. Zi după zi, noapte după noapte, această aşteptare disperată va continua cu spaime şi cu deznădejde, şi nimeni nu-i va putea spune că în noaptea atât de întunecoasă, hăituit ca un animal sălbatic, bărbatul ei se târâse să moară sub un tufiş, îndreptându-şi ultimul gând către ea“. Momentul tragic făcea parte şi din însăşi viaţa ei şi a lui Andrei, care puteau oricând să fie vânaţi şi să împărtăşească aceeaşi soartă. Încordată psihic, făcând efortul de a se controla pentru a induce în eroare Securitatea, fusese chiar pe punctul de a fi împuşcată de soldaţii sovietici, care săvârşeau numeroase acte de cruzime.
În aşteptarea plecării, Tina descrie amănunţit aerodromul de la Făget şi împrejurimile, aşa cum figura în planul lui Criveanu, spre a se putea orienta, când vor ajunge acolo; nu mai avea răbdare până să vină „ziua cea mare“. Îl adusese pe Andrei în Bucureşti, fentându-i pe securişti, făcuse rost de acte (false) de identitate. Însă când totul părea să meargă strună, Criveanu o informează că el renunţă deocamdată la plecare şi că nu le mai poate asigura drumul până la Făget. Era nevoie de o maşină care să-i transporte pe cont propriu.
Un moment de mare tensiune este acela când eroina poate să cadă dintr-o clipă în alta în ghearele Securităţii. Curajoasă şi temerară până atunci, e cuprinsă acum de frică, de o frică paroxistică. Se gândea că va fi torturată şi că-l va pune pe Andrei în pericol de moarte: „Mă vor aresta, mă vor tortura, mă vor face să vorbesc. Pur şi simplu, nu-mi puteam imagina tortura. Faptul că nu ştiam cum voi reacţiona la tortură mă îngrozea. Dar la gândul că tocmai eu aveam să devin instrumentul prinderii lui Andrei simţeam că înnebunesc“.
În fine, găseşte o maşină, dar parcă e un făcut, apare o altă piedică: maşina lui Vlad, şoferul, nu porneşte. Curând motorul îşi revine şi autoarea surprinde clipa trecerii de la disperare la extaz: „Niciodată nu auzisem un sunet mai providenţial“. „Cumpenele“ însă abia au început. Ajunşi la Făget, sunt anunţaţi că „planul a căzut“. Într-o continuă şi maximă încordare, aflaţi într-o situaţie fără ieşire („Tot ce mă susţinuse până atunci se dusese de râpă“), se întorc la Bucureşti. Aici însă, o nesperată răsturnare de situaţie. Criveanu îi linişteşte: lucrurile între timp s-au rezolvat. Pornesc din nou spre Făget cu inima cât un purice la punctele de control, unde suportă ameninţările, jignirile şi umilirile omniprezenţilor securişti. Iarăşi un suspans: din cauza timpului nefavorabil, zborul se amână. Când, în sfârşit, li se spune că se pot îmbarca, în drumul de la maşină până la avion trăiesc spaima cumplită că vor porni după ei în acele secunde rafale de gloanţe. Decolează şi „cumpenele“ continuă. Deasupra Iugoslaviei, tunurile antiaeriene trag asupra lor, sunt urmăriţi apoi de avioane de vânătoare, care trag şi ele. Au noroc, scapă neatinşi. Tensiunea emoţională creşte în momentul când pilotul anunţă că nu mai are benzină şi va trebui să aterizeze forţat. Ceea ce se întâmplă, din fericire, la Bari, în Italia.
Am descris poate prea amănunţit acţiunea romanului, dar cred că merită, pentru ritmul său trepidant, pentru aventura efectiv spectaculoasă a evadării dintr-o ţară comunistă, cu graniţi de foc, de unde ţâşneau flăcări la cea mai mică suspiciune contra celor care încercau să fugă, pentru calităţile excepţionale pe care le-a probat eroina şi, deopotrivă, pentru calităţile textului literar. Nu ştiu să mai fi scris cineva la noi despre un asemenea subiect, să fi analizat cu atâta acuitate psihismul disperării şi al hotărârii de a redobândi libertatea, chiar cu riscul de a săvârşi un act aproape sinucigaş.
Pia Pillat este o scriitoare înzestrată, pe care literatura română trebuie s-o recupereze. Alături de fratele ei, Dinu Pillat, ea continuă tradiţia familiei, a tatălui, poetul Ion Pillat, flacără pe care azi o menţine vie poeta Monica Pillat.
Personajele din romanul Zbor spre libertate, în noua lor etapă a vieţii, redevin persoane reale: Pia Pillat, cu o impresionantă corespondenţă, amintiri din exil şi romanul citat, Mihail Fărcăşanu, cu romanul apărut cu puţin înainte de a părăsi ţara (1946), Frunzele nu mai sunt aceleaşi, semnat Mihail Villara, care se înscrie în epocă alături de Pavel Chihaia (Blocada), Al. Vona (Ferestrele zidite), Dinu Pillat (Moartea cotidiană) şi alţii, de care s-a ocupat, într-un grupaj compact, Gabriel Dimisianu în volumul său Fragmente contemporane.