a6
Tema acestui an
Alexander Baumgarten
Onorate domnule rector, stimată doamnă preşedinte Jacqueline Hamesse, onorate domnule decan, distinşi membri ai boardului FIDEM, distinşi invitaţi şi colegi,
Am onoarea de participa la deschiderea colocviului anual al FIDEM, în acest an la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj, rostindu-vă un cald bun venit din partea Centrului de Filosofie Antică şi Medievală, gazdă şi coorganizator al colocviului în acest an, sub o temă care priveşte pluralitatea interpretărilor textelor-sursă în Evul Mediu.
Voi prezenta, pe scurt, drept deschidere a colocviului nostru, o motivaţie a alegerii temei acestui an. Reflectând în cursul anului trecut, în urma amabilei sugestii a doamnei profesoare J. Hamesse, asupra unei posibile teme generale pentru reuniunea noastră, am ales împreună cu colegii mei tema pluralităţii interpretărilor textelor-sursă ale Evului Mediu. Această alegere a avut la bază patru motive. Primul se referă la locul medieval al tradiţiei în raport cu pluralitatea gândirii; al doilea chestionează direct ideea unei reflecţii conştiente medievale asupra unui principiu al pluralităţii interpretării tradiţiei; al treilea are în vedere importanţa studiilor medievale din perspectiva tensiunii contemporane între pluralitatea interpretării şi statutul univoc şi ferm al adevărului; al patrulea se referă la pluralitatea vocilor exegezei filosofiei medievale şi situarea specială a acestui domeniu în universităţile Europei Centrale şi Estice.
1. Prima motivaţie priveşte chestionarea perenă a unuia dintre cele mai interesante fenomene ale Evului Mediu, deopotrivă latin, arab şi iudaic, care a putut dezvolta în interiorul evoluţiei sale o conceptualizare a pluralităţii interpretărilor şi a ramificării tradiţiilor de gândire, acceptându-le în baza unui dialog devenit instituţional prin apariţia universităţilor. Este o parte integrantă a moştenirii occidentale echilibrul – uneori ferm, alteori precar – între respectul faţă de autoritate şi uzajul pasajelor de autoritate, sacre sau laice deopotrivă, şi, pe de altă parte, gustul şi disciplina tot mai complexe ale dezbaterii universitare medievale. Această încurajare a pluralităţii dezbaterii, oricât de cenzurată sau stimulată de la o epocă la alta sau de la o universitate la alta, a constituit fermentul a ceea ce numim şi astăzi dezbatere intelectuală şi profesie a unui corp social al intelectualilor, cu o identitate strâns legată de toleranţa faţă de pluralitatea interpretărilor în jurul unor surse comune şi al unei tradiţii identice.
2. A doua motivaţie priveşte stabilirea existenţei reale, eventual continue, a unei reflecţii medievale propriu-zise asupra temei în jurul căreia colocviul nostru ne reuneşte astăzi. Fără îndoială, primul gând al cercetătorului se va îndrepta spre teoria clasică, cu importante surse în teologia creştină patristică, a celor patru sensuri ale Scripturii, care a putut constitui un pattern important al pluralităţii interpretărilor. Faptul că un text de autoritate poate sta la baza unor interpretări pe patru niveluri – literal, alegoric, tropologic şi anagogic – este poate cel mai la îndemână argument şi unul dintre cele mai bine cunoscute astăzi care poate susţine tema colocviului nostru. Însă dorinţa propunătorilor acestei teme a fost aceea de a merge mai departe şi de a stabili existenţa unei eventuale pluralităţi nelimitate numeric a interpretărilor, un principiu al pluralităţii care să răspundă la întrebarea: au gândit autorii medievali pluralitatea interpretărilor ca principiu hermeneutic? Există premise în formarea gândirii lor privind un asemenea principiu? Fără îndoială, pasajele care discută o asemenea temă sunt rare la autorii medievali. Dar ele nu sunt inexistente. Un frumos exemplu îl constituie cuvintele lui Guillaume de Conches, din Glosele sale la Boethius (Ed. Nauta, p. 202, 90-93): „… de eadem re secundum diversas considerationes diversae inveniuntur expositiones. Sed non est curandum de diversitate expositionum, immo gaudendum, sed de contrarietate si in expositionibus esset…“ La fel, putem găsi o exclamaţie entuziastă privitoare la pluralitatea interpretării în unul din textele fondatoare ale teologiei şi filosofiei medievale de tradiţie latină, în Instituţiile lui Cassiodor: „ut expositio multiplicata peritorum copiosam vobis doctrinam et animae felicissimam conferat sospitatem“ (Institutiones, I, 3). La aproape opt secole după acest adevărat testament hermeneutic al lui Cassiodor, întâlnim în teologia lui Grigore de Rimini un efort de a stabili o epistemologie a semnificabilului complex pentru a putea trasa, cu ajutorul ei, o hartă a limitelor cunoaşterii omeneşti şi a modului în care omul poate gândi obiectul transcendent al teologiei: „Non obstante igitur identitate obiecti, quod est totale significatum conclusionum mentalium diversorum habituum, stat diversitas conclusionum ipsarum“ (In librum Sententiarum, Prologus, ed. Trapp, p. 67, l. 10-20). În acest context, surprinzător, Rimini afirmă faptul că însăşi posibilitatea obiectului teologiei raportată la mintea şi limbajul omenesc deschide necesitatea interpretării plurale a Scripturii. Putem oare înţelege de aici şi deopotrivă posibilitatea legitimării profesioniştilor acestora, magiştrii universităţilor?
3. În al treilea rând, delicata problemă a istoriografiei filosofiei medievale, o disciplină istorică şi filosofică cu o evoluţie spectaculoasă şi plină de semnificative răsturnări în ultimele două secole, poate fi pusă în directă legătură cu explorarea temei pe care am propus-o colocviului nostru. Este un fapt cunoscut acela că etapele istoriografiei medievale au încercat mereu să orienteze lectura filosofiilor medievale în funcţie de problemele gândirii contemporane: finalul secolului al XIX-lea a căutat sursele gândirii laice a Evului Mediu, ascensiunea fenomenologiei a explorat sursele medievale ale intenţionalităţii, dezvoltarea filosofiei analitice şi-a identificat importante rădăcini în filosofia medievală a limbajului, iar problemei pluralităţii culturale a lumii contemporane i-a corespuns un efort de echilibrare a tradiţiilor latine, arabe, greceşti şi iudaice în cultura Evului Mediu. De ce nu am pune astfel, în legătură, problema interpretării infinite, proprie culturii modernităţii târzii, cu modul în care au văzut medievalii echilibrul dintre legitimitatea tradiţiei şi pluralitatea la fel de legitimă a interpretărilor ei? Poate că urgenţa unei moderaţii filosofice a principiului multiplicării sălbatice a interpretării ar putea beneficia de redescoperirea uneia dintre sursele importante ale gândirii medievale: pentru Plotin, a gândi înseamnă a parcurge în dublu sens şi etern distanţa dinspre unu spre multiplu şi dinspre multiplu spre unu.
4. În al patrulea rând, motivez alegerea acestei teme prin posibilitatea de a prezenta în faţa dumneavoastră o panoramă actuală a acestor studii în România. Dacă studiile de filosofie medievală au luat un avânt considerabil în Bulgaria ultimelor decenii (autori precum G. Kapriev sau T. Boiadjev sunt astăzi fondatori de şcoală recunoscuţi), dacă studiile medievale au beneficiat de un generos program masteral la Budapesta, dacă eforturile de valorificare a moştenirii manuscrise poloneze au susţinut o şcoală cu o continuitate de aproape un secol în Polonia, situaţia studiilor medievale româneşti este, în bună parte, foarte diferită de cele enumerate anterior. Având un Ev Mediu târziu înfloritor, dar simultan modernităţii timpurii a Europei Occidentale, documentele şi dezvoltarea instituţiilor medievale în principatele române a corespuns înfloririi unor studii de istorie medievală locală. Cultivarea acestor studii în Departamentul de Istorie Medievală al UBB este un exemplu ilustrativ în acest sens. Studiile de literatură medievală au avut, de-a lungul deceniilor trecute şi în prezent, o continuă înflorire, iar unul dintre exponentele cele mai importante ale acestor studii este Centrul de Studii Medievale al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Dezvoltarea recentă a studiilor arabe include o componentă medievală importantă în Centrul de Studii Arabe al Universităţii din Bucureşti, iar Evul Mediu iudaic a reunit cercetători în Institutul de Studii Iudaice „Moshe Carmilli“ din UBB. Preocupările de teologie patristică sunt şi ele înfloritoare, iar cel mai semnificativ centru pe care îl putem aminti în acest sens este centrul „Traditio“ al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Dar naşterea intereselor ştiinţifice relativ recente în România a condus la apariţia a două centre de cercetare ale Universităţii „Babeş-Bolyai“: centrul CODEX, preocupat de istoria cărţii medievale şi a transmiterii manuscrise, coordonat de profesorul Adrian Papahagi, iar pe de altă parte Centrul de Filosofie Antică şi Medievală. Preocupat de cultivarea studiilor de filosofie medievală, Centrul amintit în acest final editează în prezent revista Chora, pe care mulţi dintre dumnevoastră o cunoaşteţi şi îi sunteţi colaboratori, şi colecţia „Biblioteca medievală“, la Editura Polirom din Iaşi, care numără astăzi 27 de volume. Această colecţie se află în prezent în trecerea de la etapa de traducere bilingvă a textelor fundamentale ale culturii medievale spre publicarea unor ediţii filologice ale unor texte fundamentale de interes internaţional. Pentru că în mapele congresului fiecare dintre dumneavoastră poate consulta catalogul acestei colecţii, pentru că mulţi din boardul ştiinţific al ei sunt prezenţi în această sală, permiteţi-mi să amintesc doar două dintre viitoarele apariţii ale ei: un Census al manuscriselor latine medievale transilvane, realizat de Adrian Papahagi, Adinel Dincă şi Andreea Mîrza, şi Cassiodor, Instituţiile, în frumoasa traducere şi îngrijire a doamnei Vichi Ciocani, postdoctorand al UBB. Ar putea fi aceasta o fericită conjunctură a discuţiei despre tradiţie şi, prin Casssiodor, despre principiul pluralităţii lecturii surselor în Evul Mediu.
Mulţumind tuturor celor care au făcut posibilă întâlnirea noastră de astăzi, programului postdoctoral POSDRU al UBB „Tineri cercetători de succes“, Editurii Polirom şi Societăţii de Concerte din Bistriţa, permiteţi-mi să vă urez bun venit tuturor.