a31

Poeme
de Jan G. Elburg

Poetul Jan G. Elburg (Joannes Gommert Elburg), unul dintre reprezentanţii cei mai importanţi ai mişcării de avangardă COBRA, s-a născut pe 30 noiembrie 1919 la Wemeldinge, în Zeelanda, o provincie din vestul Olandei.
La vârsta de patru ani, se mută împreună cu familia într-un cartier popular al Amsterdamului, unde simpatizează, încă de la început, cu localnicii, în general muncitori. Tocmai de aceea, fără a deveni militante, atât poezia, cât şi picturile sale sunt colorate adesea de un anumit angajament social. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, colaborează cu editura clandestină De Bezige Bij, care va deveni, odată cu Eliberarea, una dintre cele mai importante case editoriale din Olanda.
Jan G. Elburg publică peste cincisprezece volume, printre care laag tibet (tibetul de jos, 1952) şi vlag van de werkelijkheid (steagul realităţii, 1956), ambele scrise în perioada în care mişcarea COBRA era în plină efervescenţă. În 1975, Jan G. Elburg semnează o amplă antologie care reuneşte o mare parte din opera sa: Gedichten 1950-1975 (Poezii 1950-1975). Acestui volum îi este decernat Premiul opera omnia Constantijn Huyghens. Câţiva ani mai târziu, în 1987, publică o carte de memorii – Geen letterheren (Boieri ai literelor, nu) – în care evocă începuturile curentului COBRA.
Jan G. Elburg a murit pe 13 august 1992 la Amsterdam.

a vedea, a face, a învăţa

Îi văd pe cei care înalţă case,
îi văd pe cei care sapă pământul brun:
din mişcarea braţelor lor
am învăţat să şi citesc
şi citesc că drumurile pe care-apuc
îi aparţin unei mari ţări.
această ţară mare e pământul.

nu e decât un popor care munceşte:
poporul pământului,
poporul de pe apa grăbită a acestui pământ,
poporul din murmurul aerului său.
şi eu muncesc împreună cu el.

nu e decât un popor care gândeşte,
şi gândul îi conduce braţele,
joncile pe-acolo şi săniile
la poli.
şi scriindu-mi versurile gândesc împreună cu el.

am învăţat să citesc din faptele şi gesturile lor,
din ochii lor deschişi care reflectau lumina,
din răsuflarea somnului lor.
şi le-nvăţ pas cu pas limba:
nu e uşoară,
dar merge.

cântec de ploaie demodat

visul luminii e cenuşiu
visul luminii visează o oglindă
visul oglinzii coboară vorbind
cu încălţări de apă care iau apă
simţi

cu micuţe încălţări de apă cenuşii
visul luminii este străzile ude
poarta visului e udă

o poartă deschisă e oglinda luminii
înalta poartă a luminii care visează
dă în străzi de apă

visul cenuşiu al aerului e ploaie
ploaia este încălţări de apă care iau apă
înşiruirea perlelor ude de ploaie

lumina e cenuşie cenuşiu e visul luminii
aerul e închis în faţa porţii
deschise de-un vis de apă
o oglindă visul luminii
e ud simţi

concetăţean

A uitat lumina
şi a uitat iarba
şi toţi aceşti micuţi scarabei vii
şi gustul apei şi suflul vântului

a uitat mirosul
fânului lâna cenuşie a oilor
ferigile bulgării de pământ răsturnaţi

înăuntrul lui nu e un cuib exteriorul lui
nu e un exterior grădina lui o vază

a uitat şi
fulgerul grindina
aspră de pe frunte

nu spune: grâu făină pâine
nu vede păsările care pleacă
nici zăpada care vine

va muri neliniştit şi nemulţumit

sclavii

Din lungul lor somn se trezesc sclavii
ziua bună este o zi bună
bătrân şi frumos stăpânul lor ştie s-aştepte

uite că sclavele lor îşi ridică pleoapele
cărţile pe sus de jur-împrejur păstrează mâncarea
între paginile lor şi se deschid
e o masă bună o masă bogată

este-un început delicios
aproape c-a venit seara
frumuseţea îşi lasă biciurile-nţelepciunii să se-odihnească

seara le umple casele
până-n tavan c-o-ntunecată băutură
s-o bea înseamnă să servească un stăpân răbdător
s-o bea şi să le placă

şi
continuă să construiască cuiburi aproape perfecte
unde-n curând tot dormind
îndeplinesc voinţa stăpânului lor
dimineaţa va fi o dulce şi lungă noapte

Traducere din neerlandeză de Linda Maria Baros
şi Jan H. Mysjkin