Miruna Mureşanu

acolo unde poate începe-ndoiala

întunericul încă se bucură

încât prin ţesătura destrămată a unui timp obosit

umbrele-şi fac veacul la mine în pagină

văduvind de privelişti târziul

un trandafir răzvrătit îi aruncă nopţii mănuşa

prin uşa deschisă a cerului

desenând subţire o graniţă

în pagina scrisă de mine cândva

unde-alergând întunericul încă se bucură

de-o albă ninsoare cum o stare de fapt

prin ţesătura unui timp destrămat

schimbând profetic un cântec de leagăn

pe un vechi recviem

viaţa pare tot mai (des)prinsă de timp

memorând la-ntâmplare sunete palide

prin care nu se mai aude nimic

încât scrisul luminii taie cărări neştiute prin beznă

să ajungă la privirea caldă a mamei

căzută-n ispita tăcerilor mele

ele astăzi traduc pentru nimeni sensul caduc al unei iluzii

prin care nu se mai vede nimic

doar scrisul luminii cu litere palide

prinse de celălalt timp

într-o libertate neştiută de nimeni

lumina vindecă preajma de lacrimi

în nopţile albe

şi fără să bată deloc în retragere culege din via ofilită-a zadarului

strugurii visului gustaţi şi de mine cândva

într-o toamnă pe jumătate uitată

care-mi scrie acum cu o frunză culcată de vânt

direct pe pământul unde încă prinde viaţă

o nebună speranţă pe care încerc s-o strecor

pe sub haina unei neverosimile înstrăinări

luminii care vindecă preajma de lacrimi

într-o libertate neştiută de nimeni