Corpusul epistolar George Coşbuc este impresionant. De-a lungul anilor, el a fost risipit – mai mult fragmentar – în publicaţii literare/culturale, în volume dedicate vieţii şi operei poetului. Cea mai mare parte din corespondenţa Coşbuc se află la Biblioteca Academiei Române şi la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. Sunt scrisori trimise şi primite, multe dintre ele puţin cunoscute, altele de-a dreptul inedite. O parte importantă dintre acestea sunt scrisori de familie.

În anul 2019, am iniţiat, sub egida Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc“ Bistriţa-Năsăud, un proiect patrimonial dedicat recuperării şi tipăririi corespondenţei Coşbuc. S-a recuperat tot ceea ce s-a putut recupera. Pe lângă scrisorile provenite de la cele două instituţii, Biblioteca Academiei Române şi Muzeul Literaturii Române, am îmbogăţit fondul epistolar Coşbuc cu scrisori de la Biblioteca Judeţeană „Astra“ Sibiu, Arhivele Naţionale – Filiala Cluj – şi (spre surprinderea şi bucuria noastră!) cu câteva epistole şi o carte poştală din colecţia personală a doamnei Adina Parasca, care trăieşte la Viena, descendentă din neamul coşbucienilor.

În momentul de faţă, corpusul epistolar „George Coşbuc. Corespondenţa“ (484 de scrisori & facsimile) este finalizat şi pregătit pentru tipar, într-o ediţie îngrijită de Ioan Pintea şi Laura Goia. Este pentru prima dată când corespondenţa Coşbuc este adunată, transcrisă şi adnotată.

(Ioan Pintea)

 

 

[1]

 

Neică Taşcă^[1],

Îţi trimet un exemplar din Cântece de vitejie cu dedicaţiune. Scrie câteva şire în Albina despre ea şi anunţ-o. N-am putea să dăm abonaţilor cu 50-60 de bani, pentru că tot e carte de propagandă?

Eu aş vrea să plec la Iaşi şi nu prea am proptele. De-aceea îţi trimet 4 articole şi te rog să-mi trimeţi 70 de lei (căci 10 i-am luat de la dl Crispin). Aş fi vrut să-ţi trimet 5 articole să iau sutana minus 10 lei, dar n-am avut chef să-l scriu. Răspunde-mi astă-seară pe aducătorul acestui plic, dacă poţi să-mi dai mâne banii. Răspunsul dă-l pentru Crispin şi eu trec mâne să-l iau. Dacă treci pe la Dl Göbl^[2], lasă parale lui Crispin şi eu voi trece pe la 12 pe-acolo. Sau fă cum crezi mai bine.

Cu dragoste,

Coşbuc

 

 

[2]

 

Dle Ciurcu^[3],

Am primit scrisoarea D-Tale de la dl Russu. Îţi mulţămesc pentru ea.

Novele n-am. Chiar de le-aş avea, mi-ar veni mai bine să le public în vreo revistă literară. Am însă alte-celea. Studii mititele asupra unor cestiuni de literatură universală, de ştiinţă tractată mai popular, un miş-maş de multe lucruri – foiletoane, cam în felul celor din ziarele străine, ori ca articolele lui Börne^[4] ori ale lui Weber^[5] în „Democritos“. Aş vrea să le adun cu vremea într-un volum.

Dacă „Timpul“ ar putea să le primiască, cred că ar face un bine şi pentru el, şi pentru mine. Aş vrea să-mi daţi însă o anumită zi a săptămânei, ca să pot să scriu regulat. Sincer îţi spun, mi-e groază să umblu pe la redacţii – să scriu şi să Vă trimet ce scriu; mai mult, din capul locului, nu mă leg să fac. Cât pentru onorar, gândesc că D-ta vei fi aşa de bun să-mi scrii cât şi cum aţi putea D-Voastră să-mi daţi. Îndată ce voiu primi scrisoarea D-Tale, ca să ştiu cum suntem învoiţi, am să Vă trimit două foiletoane, de probă.

Cu tot respectul,

George Coşbuc

[3]

 

20/V 1903

 

Domnule Ministru^[6],

Am primit şi am cetit conferenţele învăţătorilor. Vreo 30 se pot publica. Acestea ar da vreo zece coale de tipar, garamond, octav. Pe celea de la dl Sinişteanu nu le-am cerut. Are multe. Dacă D-Ta vrei să publici conferenţele pe care le-am ales, plus pe cele ce le voi alege dintr-ale d-nului Sinişteanu^[7], cred că ar da un volum frumuşel de vreo 20 de coale. Nu ştiu dacă sunt bani, căci volumul (gândesc, în 5.000 ex.) ar costa vreo două mii de lei şi mai bine.

Dl revisor Nicolau de la Neamţu mi-a arătat în Piatra vreo 60 de conferenţe de-ale învăţătorilor. Am aruncat ochii peste ele şi-am văzut că sînt multe vrednice de tipar. Nu ştiu dacă şi alţi revisori au asemenea stocuri. S-ar putea aduna toate, să alegem din ele ce e mai cumsecade, să comparăm pe celea 5-6-7 care tratează acelaş subiect, să le sistemizăm ca să curgă oarecum una dint-alta.

Dar ştiu eu! Or fi atâtea, încât n-or fi de dovedit. Ideea publicării lor e bună. Se dau şi învăţătorilor mai săraci cu duhul conferenţe-modele, se dă şi publicului o dovadă că învăţătorii fac treabă. Eu aş putea să stau de ele cu tărie luna viitoare; le-aş corecta (şi manuscris, şi tipar) ca să iasă bine şi frumos.

Ca să nu-mi pierd timpul îndreptându-le degeaba în manuscris – dacă nu se vor publica – Te rog de-o slovă a Domniei Tale oficială, că vrei să le publici, şi atunci mă apuc să le dau „la rindea“.

Al Domniei Tale

cu toată stima,

1. Coşbuc

 

 

[4]

 

Către Mihail Vlădescu

Domnule Ministru^[8],

Mi-am luat îndrăzneala să-Ţi trimit cele mai de curând apărute două scrieri ale mele.

Amândouă sunt alcătuite în vederea aceluiaşi scop şi scrise anume pentru popor, şi de-aceea îmi permit să-ţi atrag atenţiunea, nu ca autor, ci ca referendar în trebi literare al Ministerului Domniei-Tale, asupra lor. Multe dintre Cântecele de vitejie sunt puse pe note şi se cântă prin şcoli; apoi mai toate sunt bucăţi pe care le declamează copiii de şcoală pe la diferitele lor serbări şcolare. Cartea mea e un fel de Vademecum al şcolarilor, însă poeziile dintr-însa, cum am avut ocaziunea s-aud, le schimonosesc şi copiii, şi învăţătorii, fiindcă şi unii, şi alţii le copiază de pe manuscrise cu greşeli ce sporesc mereu şi se perpetuează.

Aş îndrăzni deci să-Ţi propun, bineînţeles ca o rugare, să cumpere Ministerul un număr de exemplare spre a se împărţi pe la şcoli, ca să aibă şi copiii, şi învăţătorii cartea la îndemână. Cu asta s-ar face un bine şi scopului urmărit prin şcoală şi, negreşit, şi mie ca scriitor care vrea să pătrundă cu gândurile sale în masele poporului.

Din cealaltă carte, Dintr-ale neamului nostru, Dl Haret îmi ceruse 1.400 de exemplare, dar n-am putut să-i dau atunci decât 600 câte mai aveam.

Fiindcă Domnia Ta mi-ai promis – şi ştiu că ai fi făcut-o şi fără asta – că mă vei ajuta în bietele mele opintiri de scriitor, aş fi dorit să Te rog să-mi acorzi odată o audienţă, ca să-Ţi arăt mai multe păsuri unde ai putea să mă sprijineşti, cum e cu tipărirea traducerii lui Dante^[9], a Odiseei şi Iliadei şi a Operelor complete ale lui Virgil^[10], care stau în aşteptare, căci eu singur nu le pot tipări, fiind şi aşa afundat până în gât în încurcături cu editorii. Pentru audienţa asta Te-aş ruga mai ales.

Al Domniei Tale

Cu toată stima,

George Coşbuc

Bucureşti 21/5/1905

 

[5]

 

Către Şotropa

[8/4 1906]

 

Îndepărtate-al meu Virgil^[11],

Dacă mai trăeşti şi eşti sănătos şi voinic, pace ţie! Multă vreme să ai bucuria de a vedea sfînta lumină a cerului.

Îţi scriu ţie, pentru că nu mai cunosc pe nimeni acum prin Năsăud şi „sînt străin între ai mei“ din causa multor ani ce-au trecut de când n-am mai fost pe-acasă. Iată de ce-ar fi vorba. Eu am vreo 24 de poesii, toate epice, referitoare la viaţa trecutului milităresc al năsăudenilor. Ele, negreşit, ar fi cel mai frumos şi mai trainic monument ce li se poate face grănicerilor noştri, pentru că i-aş face cunoscuţi prin literatură tuturor Românilor. Voiam să iau câteva din ele în volumul ce-l public acum, amestecate printre altele, iar pe cele rămase să le împart prin viitoarele volume. Dar mi-a fulgerat o idee. Să le adun numai pe ele într-un volum. Dar publicat aici, în Bucureşti, volumul acesta n-ar avea har sau HAZ?, cât ar avea publicat acolo la voi, bunăoară în Bistriţa. Şi aşa aş vrea să fac, să-l tipăresc acolo. Un volum de vreo zece coale cu preţ ieftin de tot – cel mult o coroană – care ar putea fi folosit drept carte de cetire prin şcoale (cum am făcut şi în România cu un volum), din care să înveţe copiii bucăţi de declamat şi de cântat – dacă se va găsi pe-acolo cineva să le pue pe note. N-aveţi un imn al liceului, şi vi l-aş da eu, n-aveţi poesii de recitat la serbări şi la ocasiuni solemne, şi le-aţi găsi în cartea mea. S-ar putea face într-acest sens o mişcare, printr-un volum într-adins creat, spre folosul şi gloria grănicerilor. Aş sta de muncă vreo lună, două, să-l prepar într-adins pentru voi şi s-adaug, la cele 24 de balade, cântece lirice şi imnuri (unul e gata de mult şi-l ţin între manuscrise), ca să vă fac un vademecum. Fără şovinism şi fără nimic ce-ar putea face să se uite chiorîş la voi autorităţile ideii de stat maghiar.

Aş întreprinde lucrarea numai dacă aş fi sigur că nu m-aţi trata cu proverbiala voastră nepăsare, ci mi-aţi arăta, dimpotrivă, cel puţin o bunăvoinţă gata de ajutorare. M-aş pune în contact numaidecât cu tipograful Matei^[12], dacă aş şti că grănicerii vor cumpăra măcar 500 de exemplare, nu ca să nu rămân eu de pagubă, ci ca să ştiu că nu-mi vor face grănicerii ruşinea să mă nesocotească. Vreau să văd că ei vor să aibă cartea.

Îţi scriu ţie şi te rog să ispiteşti spiritele şi te autorizez să aduni, în numele meu, numele celor ce-ar dori să aibă volumul. Se înţelege, e o încercare din partea mea, spre a face ca grănicer ce sunt un monument grănicerilor, pe care eu am să-l fac şi de n-ar vrea ei. Dar mi-ar plăcea să-l facem împreună. Sunteţi destui şi se pot găsi şi Mecenaţi (cred că strănuţi şi zici: mersi!) cari să sacrifice o coroană pentru o carte pe care s-o dăruiască unei şcoli, unui elev sărac, unui cetitor plugar etc.

Dacă crezi că ideea mea nu li se va părea năsăudenilor nefolositoare şi le-ar face mândrie lucrul aşa cum ţi l-am arătat, te rog, pune-te în înţelegere cu cărturarii năsăudeni şi vesteşte-mă până la sfîrşitul lunii maiu stil vechiu (căci după această dată poate voi fi plecat din Bucureşti, până prin septembrie).

Şi primeşte toate cordialele salutări de la prietenul tău,

George Coşbuc

Bucureşti, Calea Plevnei 30

 

[6]

 

Către Constantin Pop

Luni 18/XII 1906

 

Părinte popo^[13],

Sosit-ai acasă din Bucureşti, ori eşti încă tot pe drum printre Coldău şi Săsarm? Şi ai găsit acasă toate prescurile pe număr? Şi doamna preuteasă, bine sănătoasă mulţumim D-Tale? Şi Sfinţia Ta – ei, dă-o dracului de sfinţie! – eşti sănătos şi vesel? Îmi pare bine.

Am cetit prin gazete că la gara de la Copşa-Mică ţi-ai fi pierdut ochelarii. Îmi pare rău. Şi că prin Sibiu ţi-ai fi pierdut capul (dar de asta mă mir, că omul nu poate pierde ce n-are), ţi-ai fi pierdut capul după o sălişteancă frumoasă. Astâmpără-te, popo, cu de-astea că şade rău, că eşti bătrân! Ce Dumnezeu, Angelina n-are „parapleu“ să ţi-l rupă de scăfârlie?

M-am apucat eu să vă scriu, căci Alexandru are acum şi mai puţină vreme decât mine. Toată ziua e la şcoală, se scoală de la 6 ½ dimineaţa, căci l-am dat la liceul Lazăr şi noi stăm departe, mai mult de patru chilometri de la liceu. Merge şi vine cu tramvaiul electric, dar îi trebue pe drum vreme multă, căci face pe zi de patru ori acest drum, aproape 16 chilometri zilnic. E îmbrăcat în uniformă de cadet şi e cu puşca pe umăr.

Eu, mulţumescu-vă de întrebare, sînt sănătos. Nevastă-mea aşişderea. Alexandru idem. Bucătăreasa tot aşa. De la sfântul Dumitru ne-am mutat în casa noastră – str. Labirint 133 – casă frumoasă, mare, mă rog, ca de boier sărac! Păcat că astă vară când aţi fost prin Bucureşti n-o aveam, ca să vă omenim ca pe nişte obraze subţiri ce sunteţi D-Voastră şi ca pe nişte feţe bisericeşti care au s-ajungă în raiu de-a dreapta sfântului Haralambie cel cu aripi de foc care scaldă de şapte ori pe zi dracii în leşie. Dar ce n-a fost astă vară, o să fie la anul şi la mulţi ani, că nu e numai un câne scurt de coadă în lumea asta şi nici omul nu e jurat să vie numai o dată în viaţa lui prin Bucureşti ca Pahomie Mocodeanul din Hordou la Ierusalim. O să mai veniţi să mai vedeţi „birjele“ şi cinstita casă a Domnului, sfânt locaş de închinăciune la Caru-cu-bere (oho, Constantine, ce frumuseţe de spumă!).

Acum, mai bine aş tăcea, dar uite că am fuştei pe limbă şi mă leg şi eu de-o vorbă din scrisoarea ta cea din urmă. Prostul făgăduieşte şi nebunul trage nădejde. Adică nebunul sunt eu şi prostul eşti tu (să nu ne-audă cineva, că te pomeneşti că ne crede!). Te-ai legat să ne trimiţi – tu, ori Angelina, că tot un drac sînteţi – un covor, da, un c-o-v-o-r! Bre, Turcule, nu puteai să te astîmperi, că acum nevastă-mea numai covoare vede, ba galbene, ba albastre, ba verzi. Mi-aţi înnebunit-o cu covorul vostru.

Prin Bucureşti e iarnă straşnică, zăpadă multă şi ger. Dar mult soare şi multă veselie, şi cum cu sărbătorile ce vin începe frumuseţea oraşului cu nesfârşite iluminaţii, cu sgomot şi cântece şi irozi şi câte comedii.

Iar vouă, fiilor, pace şi bună iubire între oameni. Să vă mâncaţi în pace călbaşurile (aşa cred că se cheamă mâncarea aia, că eu de 20 de ani nici n-am mai văzut-o), şi să vă roadeţi cu câţi dinţi mai aveţi costiţele de porc şi bucuraţi-vă şi veseliţi-vă cu veselia Domnului, petrecându-vă sărbătorile cu dragoste şi cu har dumnezeesc. Ai strănutat? Să-ţi fie de bine! O să faci chef de seară cu Vartolomeiu a lui Filimon Gâjăilă de pe uliţa morii.

Şi salutări de la noi,

George

 

Coşbuc, George, Din scrisorile unchiului meu, „Arhiva Someşană“, nr. 5, 1926, p. 41-42.

Sursa primară a facsimilului nu a putut fi identificată.

[7]

 

Către Octavian Domide

[martie/aprilie 1914]^[14]

 

Dragă Octaviene^[15],

Îţi mai trimit corecturi pe coloane. Eu nu mă uit la ortografie, ci numai la text, ca să nu fie ceva fără sens. Pe coloane tu poţi schimba ce vrei. Sunt pasagii care nu sunt la tine traduse, dar nici de altul, ci sunt scrise de mine de-a dreptul italieneşte – aşa cum mă pricep. Atâta am cetit în chestiunea asta, încât îmi vine mai uşor să scriu italieneşte decât româneşte. Şi până voi învăţa să scriu bine, mă lupt aşa cum pot. Tu vezi şi corectează.

În textul coloanelor trimise ai avut câteva nedumeriri. Unele au fost erori de culegere, câte un rând sărit. S-au îndreptat cu un Italian. Întrebarea ta de ce zic „l’infelice anno del giubileo“ văd că te nelinişteşte. Dar ce? Eşti tu comentatorul lui Dante? Infelice zic cu privire la ei, nu la giubileu. Anul 1300 e infelice pentru ei, le e acru, căci de la el porneşte toată eroarea lor. De altfel, fiule, nu vezi că-i zic şi „il felicissemo anno del giubileo“ când voiam să-mi bat joc de comentatori?

Ai avut însă toată dreptatea în chestiunea cu „perdonanza“. Acel pasagiu l-am refăcut şi ţi-l voi trimite să-l vezi. De altfel, toată eroarea stă în felul defectuos în care am spus lucrul. Nu era vorba că Dante are tot dispreţul de „perdonanza“ în general, căci în cazul acesta eu aş fi spus că Dante contesta taina mărturisirii şi puterea preotului de a ierta păcatele. Nu de asta a fost vorba, ci de perdonanza nedemnă, dată de om, care n-are puterea de a o da (cum făceau călugării desculţi, care nu erau cu toţii preoţi) şi de perdonanza dată cui nu i se cuvine, căci aşa zice Dante:

«senza pruova d’alcun testimonio

testimonio, che l’uomo sia degno di ricever la perdonanza».

El era foarte sever franciscan, dintre Zelanţi, şi foarte mi se pare că punea toată greutatea răspunderii morale numai pe liberul arbitru şi se despărţea de doctrina lui Augustin^[16] şi a lui Toma^[17]. Dar asta pe noi nu ne priveşte şi eu nici vorbesc de ea nicăieri, dar o zic, fiindcă predestinaţiunea e pentru Dante un punct foarte întunecat şi aproape o neagă. Fireşte, el a spus ca teolog ce-a spus şi a fost părerea lui, însă nu face caz de ea.

Aşa dară, de perdonanza nedemnă vorbeşte Dante, şi de ea vorbeam şi eu. Dar exprimându-mă prea vag, se înţelegea din textul meu că vorbesc de orice perdonanza. E bine că mi-ai atras atenţia, să îndreptez, deşi, la urma urmei, chiar din citatul lui Dante, se poate vedea de ce fel de perdonanza e vorba.

Că Bonifaciu^[18] a făcut negustoriile cu perdonanzele, asta o spun toţi comentatorii – chiar şi acei clericali care vor cu orice preţ să atenueze învinuirile lui Dante la adresa câtorva Papi simoniaci. Iar giubileul a fost, pe lângă evlavie şi celelalte ce vrei, şi o mare negustorie cu iertările, şi lui Dante asta nu i-a plăcut. Şi, într-adevăr, nu vorbeşte de jubileu nicăieri în scrierile sale, şi a avut vremea să scrie, căci a trăit după jubileu 21 de ani. Eu deci am să ţin de Dante, de ce spune el şi crede el – apoi că a crezut rău şi a spus lucruri false e treaba lui.

Acum, fiule al singurătăţii gherlene şi al podului ce duce la Seplac, dacă tu vrei să vii la Bucureşti, iată ocazia… Pentru tine, am o odaie foarte drăguţă şi dacă vrei, ţi-o împodobesc numai cu versete din Iuliu Sinah^[19] şi cu citate din Pseudo-Izidor^[20] şi cu toate sentinţele lui Petru Lombardul^[21]. Dar se poate să viu eu la Gherla până atunci – nu o zic ca o afirmare categorică, ci ca o dubitaţiune condiţionată, conform Sfântului Pafnutie de sub scară^[22], care a fericit teologia creştină cu supranaturalul adevăr zicând: „Azi nu e mâine, şi mâine nu e azi“, pentru care adevăr, îngerii i-au gătit cunună nepieritoare şi l-au aclamat întru toate deopotrivă cu Apostoli. Amin!

Ştii, am luat de la tine predicile iezuitului Segneri^[23]. Are 480 de predici. I le-am citit pe toate cu multă atenţie şi cu multe notiţe pe margini – cui i-o arăt să sperie – şi foarte multe am învăţat de la omul acesta. Era cap luminat, tâlharul naibii de popă! În doctrina morală e de nepreţuit şi are calităţi de om superior.

George

 

Scridon, Gavril, Pagini despre Coşbuc, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2022, p. 70-73.

 

[8]

 

Bucureşti 7 maiu [1916]

 

Stimate Domnule Costaforu^[24],

Într-o carte a pierdutului meu fiu am găsit o scrisoare a D-Tale şi un cec. Întâmplarea făcu s-o găsesc.

După data scrisorii, ea mi-a fost trimisă a doua zi după plecarea mea la Carlsbad în 1913. Fiul meu, aşa cred, neştiind adresa mea la Carlsbad, a pus-o în carte, aşteptând să mi-o trimită după ce îmi va şti adresa. A închis apoi cartea şi a uitat de scrisoare; cartea a ajuns în bibliotecă şi acolo a rămas cu scrisoare cu tot, şi putea să rămână cine ştie cât, dacă n-aş fi făcut, aşa de pietate, o cercetare printre cărţile fiului meu.

Acum, ce să fac cu acest cec? Nu-l pot păstra, căci eu nu Ţi-am făcut nici un bine, ca să-l pot privi ca răsplată, deci mă gândesc să ţi-l înapoiez.

Dar, de altă parte, acum fiindcă e în mâinile mele, gândesc să atac banca Marmorosch cu el, cu argumentul că îl privesc ca o răsplată pentru un bine viitor. Anume, eu îl voi încasa (dacă mai e valabil, fireşte, la bancă) şi D-Ta mă ai debitor cu două poesii, sau două articole, la revista D-Tale, cu dreptul de a-mi atrage atenţia prieteneşte, la vreme, că-Ţi sunt datornic.

Merge şi aşa? Eu voi trimite mâne un băiat la bancă: dacă banca îl va da afară cu bani şi fără cec, bine; şi iarăşi bine dacă băiatul va ieşi şi fără bani, şi fără cec, pentru că ori într-un fel ori într-altul cecul trebue distrus.

Cu toate salutările de stimă şi prietenie,

George Coşbuc

 

 

Transcrierea şi note: Laura Goia.

Colaţionarea scrisorilor pentru tipar:

Oana Goia, László Fogarasi şi Ştefan Melancu.

 

 

^[1].    Constantin C. Popovici-Taşcă – administratorul revistei Lamura, redactor la revista Convorbiri didactice, inspector la Revizoratul Casei de Economii în cadrul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. În anumite surse figurează Pop-Taşcă.

 

^[2].    Carol Göbl (1845-1916) – editor şi tipograf, director al „Imprimeriei Statului“, membru al Camerei de Comerţ şi Industrie.

 

^[3].    Nicolae Ciurcu (1854-1898) – editor şi librar braşovean.

 

^[4].    Ludwig Börne (1786-1837) – scriitor german politic şi satiric de origine evreiască.

 

^[5].    Karl Julius Weber (1767-1832) – scriitor german.

 

^[6].    Spiru Haret (1851-1912) – matematician, sociolog, pedagog, profesor universitar la Universitatea din Bucureşti, ministru la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, membru titular al Academiei Române.

 

^[7].    A. R. Sinişteanu – revizor şcolar la Bucureşti.

 

^[8].    Mihail Vlădescu (1865-1944) – naturalist, profesor, om politic, ministru al Instrucţiunii şi Cultelor şi de Domenii, deputat, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru fondator al societăţii literare şi ştiinţifice din Iaşi, rector al Universităţii Bucureşti şi decan al Facultăţii de Ştiinţe.

 

^[9].    Dante Alighieri (1265-1321) – poet şi filosof italian, om politic florentin, autorul capodoperei Divina Comedie.

 

^[10].   Publius Vergilius Maro (70. î.Hr. – 19 d.Hr.) – poet latin, autorul poemului epic Eneida, considerată cea mai reprezentativa opera a latinitatii.

 

^[11].   Virgil Şotropa (1867-1954) – profesor la Gimnaziul Superior greco-catolic din Năsăud, istoric literar, cofondatorul Muzeului Năsăudean, directorul revistei Arhiva Someşană, membru de onoare al Academiei Române

 

^[12].   George Matheiu (1869-1938) – fondatorul primei tipografii româneşti la Bistriţa.

 

^[13].   Constantin Pop (1856-1907) – cumnatul poetului, preot greco-catolic în Herina şi Feldru, membru ordinar al Despărţământului „Astra“ Năsăud.

 

^[14].   Detalii despre scrisoare se regăsesc în vol. Pagini despre Coşbuc, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2022, p. 69, de Gavril Scridon. Astfel, aceasta e „scrisă cu creionul, pe trei pagini, mărimea unei scrisori obişnuite“ şi „a fost donată în septembrie 1954 Secţiei documentare «George Coşbuc» din Năsăud, împreună cu alte obiecte personale ale poetului, de către familia Pioraş-Cotul Sabin din Cluj“.

 

^[15].   Octavian Domide (1869-1949) – preot greco-catolic, director al Seminarului teologic din Gherla, prefect la Tipografia diecezană, preşedinte al Consiliului Naţional Român din Gherla, deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

 

^[16].   Sfântul Augustin (354-430) – episcop de Hippo, filosof şi teolog creştin, cel mai mare dintre părinţii Bisericii latine.

 

^[17].   Toma d’Aquino (1225-1274) – călugăr dominican, doctor al Bisericii, teolog şi filosof italian.

 

^[18].   „Bonifaciu al VIII-lea, papă între 1294-1303.“ (Gavril Scridon, Pagini despre Coşbuc, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2022, p. 72).

 

^[19].   „Probabil Isus Sirah (sau nepotul său), un evreu care a trăit pe la anul 200 î.e.n.“ (Ibidem)

 

^[20].   „Numele unui necunoscut de la mijlocul secolului al IX-lea din Franţa, care a scris numeroase sentinţe religioase şi le-a publicat împreună cu lucrările Sf. Izidor Mercador“ (Ibidem)

 

^[21].   „Episcop de Paris (1100-1160), născut în Italia“. (Ibidem)

 

^[22].   „Episcop al Tebaidei, a trăit pe vremea sinodului de la Niceea.“ (Ibidem)

 

^[23].   Paolo Segneri (1624-1694) – preot călugăr iezuit, orator şi scriitor italian.

 

^[24].   Gheorghe Costa-Foru (1856-1935) – avocat, gazetar, maior în rezervă, preşedintele Ligii Drepturilor Omului, preşedintele Asociaţiunii Generale a Presei Româneşti.