Revista revistelor

De citit, din acest ultim număr al revistei Ateneu, articolul semnat de Carmen Mihalache, directorul revistei, despre Zilele Teatrului Naţional din Iaşi, ediţia a II-a, eveniment important celebrând 128 de ani de la inaugurarea clădirii Naţionalului ieşean şi 208 ani de la primul spectacol în limba română. În articol este relevată manifestarea care a avut loc în zilele de 1-6 decembrie din anul recent încheiat, având un program bogat, cu diverse spectacole – regizate de nume importante ale scenei, precum Silviu Purcărete, Irina Popescu-Boieru, Zalán Zaksriás, Radu Afrim –, alături de alte evenimente conexe. În acelaşi număr, criticul Mircea Moţ se opreşte asupra poeziei Martei Petreu, analizând ultimul dintre volumele de versuri ale poetei, Asta nu este viaţa mea. Remarcăm, de asemenea, proza Angelei Martin, O zi la Paris; traducerea Elenei Ciobanu din teatrul shakespearian, Îmblânzirea scorpiei; alături de interviul pe care Leonard Popa îl ia lui Salvatore Gucciardo, pictor, poet, designer şi ilustrator de prestigiu. Interviul e aşezat sub titlul incitant Suntem o masă de enigme cu surse obscure, unde lumina şi umbra se luptă constant. Acelaşi Salvatore Gucciardo este prezent şi pe ultima pagină a revistei cu un grupaj de poeme, în traducerea lui Radu Andriescu. (L.F.)

Consistent şi de o expresivitate aparte este, în numărul de final de an, dialogul purtat de Varujan Vosganian cu Cristian Pătrăşconiu, pe tema zilei de 21 decembrie 1989, sub un titlu – Nevindecata traumă a revoluţiei – relevant şi cu trimiteri, la nivelul conştientului şi subconştientului colectiv, până în zilele noastre frământate şi halucinante, cel puţin în sfera politicului, dacă nu şi în alte privinţe. Aflat, după cum mărturiseşte, „calendaristic şi simbolic, la jumătatea vieţii“, pentru Varujan Vosganian ziua respectivă a însemnat, dincolo de întemniţarea la Jilava şi de multitudinea de trăiri şi aşteptări, şi ziua care peste ani va constitui substanţa narativă a cărţii Dublu autoportret (publicată în 2024). În plus, sunt rememorate acum o serie de stratificări de ordin senzitiv, multe şi redate cu pana unui redutabil prozator, aşa cum este cea legată de lumina zilei de dinaintea şi de după noaptea de 21 decembrie: „Deşi lumină a fost înaintea ei, căci 21 decembrie a fost o zi însorită, şi lumină a fost şi după aceea, ele nu au fost la fel. Luminile celor două zile (…) s-au deosebit mai ales prin umbrele lor. Umbrele de ieri erau mai prelungi, mai ameninţătoare, ni se dezlipeau de tălpi şi se năpusteau asupra noastră. Umbrele de a doua zi au fost prietenoase, acolo unde mâinile noastre nu se atingeau, umbrele se atingeau în locul nostru. Tot ce fusese ascuns părea că iese la iveală, chiar dacă mai târziu s-a dovedit a fi o iluzie“; sau cea legată de culoarea zilei: „Văzduhul avea culoarea cenuşii. Drumul cenuşii este denumirea cea mai potrivită pentru rătăcire. Căci dacă totul în jur este gri, adică o combinaţie de negru cu alb, nu mai ştim de unde venim şi încotro ne ducem…“ – şi exemplificările pot continua, dialogul, în întreaga sa desfăşurare fiind unul de păstrat în arhivă. Pe aceeaşi temă a revoluţiei este şi Ancheta revistei, plus articolul Smarandei Vultur. Alte semnături solide prezente în număr: Vladimir Tismăneanu, Dan C. Mihăilescu, Radu Carp, Alexandru Ruja, Robert Şerban, Paul Eugen Banciu, Cristina Chevereşan sau Ioan T. Morar semnând o emoţionantă pagină memorialistică (Identitatea provensală trece la nepoţi). (S. M.)