Grete Tartler

1. Despre un autor se poate spune că are şi succes, şi valoare, când e recitit. Ceea ce presupune, într-o anumită măsură, nu doar rolul publicului, ci şi al criticii. Cronicile atente şi la obiect pot îndemna cititorii să revadă textul, să-l înţeleagă într-un mod complex. Acelaşi rol l-ar putea avea însă şi comentariile mai diletante de pe Goodreads, dacă se întrevede în ele un interes sincer, un entuziasm irepresibil. Dar premiile, oricât de importante, pot conţine şi alegere la întâmplare, sau pot fi acordate după criterii care ţin de anumite contexte. Un premiu poate stârni (pe moment) curiozitatea unora în legătură cu autorul evidenţiat, dar nu şi dorinţa de a-l mai reciti. Ştim cu toţii că sunt destui premianţi Nobel de care a uitat toată lumea.

2. În vremuri fără internet am avut parte şi de tiraje în zeci de mii de exemplare, şi de interesul cronicarilor. Dar nici tirajele mari, nici criticile la obiect nu pot obliga pe nimeni să recitească un text, sau chiar să-l memoreze. Încât azi mă bucur din toată inima când întâlnesc cititori, elevi sau adulţi, care ştiu pe dinafară câte ceva din ce am scris. Când, chiar şi după tiraje mici, urmate de mai puţine comentarii, cei care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu mine (desigur, nu foarte mulţi) îşi găsesc calea spre cărţile mele.

3. Acum câţiva ani aş fi răspuns, nu fără un surâs în colţul buzelor: Sandra Brown în tren (dar de fapt n-am avut niciodată răbdare s-o citesc), Faulkner în pat. Acum însă toată lumea citeşte în tren diverse pe telefon, iar pe Faulkner l-am studiat destul la facultate. Recitesc însă oricând cu plăcere, dacă tot vorbim despre clasici americani, un autor ca Mark Twain, al cărui umor şi a cărui exactitate în folosirea cuvintelor pline de miez îl fac mereu actual. O anecdotă povesteşte că se afla în faţa unei vitrine, cu o cutie pentru ţigări de foi în braţe, când o admiratoare i-ar fi spus: „Mă tem că fumaţi prea mult, domnule Clemens! (acesta fiind numele real al scriitorului), văd că iarăşi v-aţi cumpărat o cutie!“ „Nici vorbă“, a răspuns acesta, „eu tocmai mă mut, iar în cutie am periuţa de dinţi şi un guler de schimb!“ Cam aşa ar fi putut să răspundă autorul Bancnotei de un milion de lire şi în privinţa modului de a-şi alege cuvintele, sau efectele ironice: omnia mecum porto. Desigur sunt şi destui alţi clasici, îndeosebi europeni, pe care îi recitesc datorită calităţilor estetice sau educative (căci, aşa cum spunea Pablo Casals, întrebat de ce mai studiază la 92 de ani zilnic atâtea ore, „încă mai cred că pot să fac progrese“). În ce priveşte autorii contemporani recitiţi, dacă ar trebui să aleg un singur nume, aş alege-o pe Elif Shafak. În Voci feminine de redescoperit, volumul pe care l-am publicat în 2023, am scris pe larg despre ea, ca şi despre alte autoare care, din diverse motive, au avut de aşteptat pentru a fi citite şi recitite.