Olimpiu Nuşfelean

Deliciul unui discurs captivant

1. Povestea succesului (literar) se repetă – pentru cine scriu, pentru mine sau pentru cititori, pentru bani sau muze-amante, chiar pentru muze iubitoare? Plaja de situaţii este foarte diversă. Sondare/ cunoaştere a sinelui, terapie a propriei persoane, terapie colectivă, cunoaştere pură, divertisment şi relaxare… De aici şi o mulţime de tipuri de validare. Aceasta ar începe cu cea de pe scara blocului unde locuieşti sau de pe strada copilăriei şi ar continua cu o confirmare (sau nu) de cenaclu, unde s-ar putea prefigura căile profesionalismului sau ale veleitarismului, dacă nu ale deziluziei şi înfrîngerii definitive. Desigur că un corolar ar putea oferi premiul Nobel, dar, după cum se acordă în ultimii ani rîvnita recompensă (financiară?), aceasta ar putea să te însingureze, închizîndu-ţi calea spre cunoscătorii de literatură. Oricum, succesul de public (unde ar conta numărul), fără confirmarea critică, nu înseamnă mare lucru.

2. Din răspunsul de mai sus pot fi trase concluzii şi pentru dilema provocată de această întrebare: un tiraj mic, validat sau chiar promovat critic, poate aduce un tiraj mai mare, dar un tiraj mare fără oglinda critică nu încîntă întotdeauna şi pe oricine. Acum, desigur că şi critica literară mai dă rateuri, dar totuşi e un motor care nu poate fi înlocuit cu altceva. Aceasta nu poate face totul. Duce opera pînă la un anumit nivel de interes, iar de acolo o preia sau nu geniul scriitorului (?!), care evoluează în cele mai înalte zone de interes… Şi norocul.

3. Între Sandra Brown sau Faulkner, aleg Faulkner, deoarece literatura nu este doar informaţie (prinsă într-o oarecare aventură!…), ci şi deliciu al unui discurs captivant.