Tipuri de succese
1. În general, publicul validează un anumit tip de succes, iar critica validează valoarea. Există succese şi „succese“. Bine zicea Nicolae Iorga: „Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă“. Dacă un public avizat şi cultivat stabileşte succesul, atunci orice scriitor poate fi chiar fericit. Cobori ştacheta spre brize de tabloid. Ai un mare succes. La cine? Cum sunt cei mulţi care adoră cărţile Irinei Binder? Nu, nu sunt invidios când văd la mulţi tineri trilogia Fluturi. Într-un studiu, Mihai Iovănel arată ingredientele folosite de scriitoare: lumină, optimism, persoane idealizate, care sunt doar lozinci, mesaj creştin, plus o „combinaţie de mentă şi zmeură“.
2. Normal că îmi doresc un tiraj modest la orice carte de-a mea, care să fie bine primit de cronicari. Nu cu superlative, care mereu ascund şi altceva din tărâmul encomiastic. Cel mai mult contează pentru mine părerea celor patru-cinci prieteni. Dacă ei nu mă critică, înseamnă că am mers pe calea cea bună. Uneori îi consult înainte de publicare. De la o anumită vârstă, te bucură terapeutica scrisului, care te salvează de posibile depresii.
3. Nu citesc Sandra Brown, adică bestseller-uri cu dragoste şi suspans. Ajungem din nou la nivelul de cultură acumulat. Mă duc pe planeta Faulkner, la stilul experimental, cu varietate de personaje şi poveşti complexe, cerebrale. Camus credea că Faulkner a importat tragedia clasică în secolul al XX-lea, prin „spirala sa de cuvinte şi propoziţii care se desfăşoară interminabil“.