Dan Gulea

1. Timpul, mai degrabă; generaţiile viitoare aleg ce rămâne şi ce nu dintr-o epocă, iar succesul poate fi constatat mai degrabă postum, în ciuda unor încercări de „contemporaneizare“ sau, mai trist, de autovalidare. Pe termen scurt, da, juriile, fel şi chip („Măria-sa Publicul!“, cum se spune…) – uneori alegerile lor pot coincide cu cele ale Timpului. Am putea astfel consulta listele de Nobel, pentru a vedea ce a rezistat şi ce rezistă; alături de aceste condiţii, este necesară şi o combinaţie de tact, experienţă literară (ratare a genurilor, pentru a trimite la felul în care G. Călinescu îl vede pe critic), „bun simţ“ cum ar zice clasicul.

Altfel, există şi succesul imediat, expresie a marketing-ului, ieri şi astăzi, definitoriu pentru cercetările sociologiei literare, un cabinet de curiozităţi.

2. Depinde cine „cronichează“, pentru că se mai găsesc şi nişte Bogdan-Duică ai vremurilor de azi („lăuda-te-ar B.-D.“, suna un vers interbelic). Dar 50.000 de exemplare în lumea noastră autohtonă (e cel mai potrivit cadru de referinţă) nu au decât revistele cu ofertele săptămânii la supermarket, din câte am citit/ văzut, iar acestea se distribuie gratis (şi gratuit), asaltând cutiile noastre poştale, câte mai sunt şi ele. Poate ar fi loc şi pentru un nume sau două de scriitori cu un asemenea tiraj, dar acestea sunt excepţii. De ce ar avea 50.000 un volum precum Studii pe viaţă şi pe moarte, de Andrei Bodiu – ca să dau un exemplu? Sau Carte de vise? Sau Poesii – titlu neutru unde se pot afla deopotrivă, din veacul trecut, poetul lui Mopete sau poate chiar din celălalt veac, al unui faimos „optzecist“? Aer cu diamante?

Deşi, dacă mă gândesc, cred că unele versuri din anii ’80 puteau avea zeci de mii tiraj (să ne uităm pe colecţia BPT a momentului, chiar şi pe cea netopită), şi să fie de asemenea primite cu elogii, de o parte şi de alta.

Iluzia de a trăi din scris nu prea are de-a face pe-aici, pe meleagurile… era să scriu carpato-danubiene; oricum, puţină închipuire nu pare a strica… Cine ştie?

3. În orice bibliotecă publică este loc pentru ambele nume, cine ar vrea să excludă (pe vreunul?), imaginea de ansamblu s-ar diminua, s-ar enclaviza, mai degrabă am putea să mai punem un „sau“ doi.

Pe de altă parte, valoarea este intrinsecă, iertaţi-mi generalizările, orice scriitor real crede în valoare, în spusa lui, altfel nu ar scrie (scoatem din ecuaţie încercările şi tatonările); succesul devine prin urmare secundar. Sigur, pot şi coincide, din cauze multiple, aşa cum se întâmplă cu Proverbele lui Solomon, cu Psalmii lui David, cu Gargantua, sau succesul vine cumva retroactiv, cu exemple precum Bolaño, Eminescu.