Radu Găvan

1. Depinde ce înţelege fiecare prin succes. La început alergam şi eu după validare, ca orice debutant, acum mă interesează alte lucruri mai mult. Pentru mine, cel mai recent succes a fost că am reuşit să scriu nişte povestiri de care sunt, în mare, mulţumit. Am trecut printr-o perioadă destul de lungă de depresie şi scrisul a fost un ajutor real pentru a suporta chestia asta. Faptul că am reuşit să duc la bun sfârşit Isus din întuneric a reprezentat alt succes major pentru mine.

Toate cele menţionate în întrebare sunt bune dacă se întâmplă, însă dacă ajungi să depinzi de ele, să tânjeşti după afecţiunea publicului, a criticii, să alergi după premii, la un moment dat vei ajunge să fii dezamăgit, pentru că ţi-ai pus speranţele în ceva aflat în afara lumii tale interioare, cea care chiar contează.

Adevăratul succes mi se pare să reuşesc să scriu cele mai bune cărţi cu putinţă, să mă apropii cât de mult pot de potenţialul meu ca scriitor, asta e ceva care chiar mă împlineşte.

2. Un scriitor trebuie plătit, aşa că de data aceasta am să spun, ca în Jerry Maguire: „Show me the money!“. Superlativele nu prea mă mai încălzesc oricum, prefer un recenzent care să observe nişte aspecte mai puţin evidente, cu o gândire outside the box, să fie o cronică mişto, interesantă, din care, de ce nu, să aflu şi eu nişte lucruri pe care le-am făcut în carte. Ţin minte o recenzie a lui Constantin Piştea la Exorcizat, de acum vreo nouă ani, în care compara cartea cu „o supermaşină cu şoferul nervos care trece ca gândul şi ca vântul, lăsându-te cu ochii în soare. Abia i-ai dibuit culoarea şi forma, că deja nu mai e decât o impresie“. Recenzia nu era nici pe departe laudativă, însă mi-a plăcut, m-a distrat, era altceva. După o vreme, am devenit prieteni.

3. Charles Bukowski. Nu văd de ce marea literatură ar trebui să fie neapărat greu de citit. În regulă, înjunghiem cititorul, dar hai să-i facă şi plăcere treaba asta.