Gellu Dorian

1. Validarea unui adevărat succes literar o face timpul. Dar nu în toate cazurile. Mă uit cu uimire la unii scriitori români care gâfâie zilnic după glorie. Unii renunţă chiar la independenţa de care are nevoie un scriitor. Renunţă la prietenii vechi pentru a intra într-o horă de câteva secunde în altă grupare care-l abandonează apoi. Devin, pentru asta, detractori şi colportori. Critica de valoare, de direcţie, de consistenţă analitică validează, negreşit, o operă literară, un scriitor. Însă aşa cum arată aceasta acum la noi, cu inflexiuni de grup, cu parti-pris-uri, cu afinităţi, nu neapărat elective, nu are cum să fixeze o valoare literară care să reziste în timp. Cititorul, publicul în general, atât de eterogen, schimbător şi furat de alte aspecte facile ale divertismentului, nu poate asigura decât o sursă de venit editorial şi, eventual, un mic procent şi de drept de autor. Premiile, dacă sunt date pe criterii de valoare, da, pot însemna o bună asigurare a rezistenţei în timp sau cel puţin în conştiinţa de moment a publicului. Premiul Nobel este de luat în calcul, însă el doar consacră un autor, nu-i şi fixează valoarea. A se vedea câteva cazuri în acest sens, începând chiar cu primul laureat.

2. Dacă tirajul de 500 de exemplare ajunge, în parte la critica literară, care se exprimă unanim în ce priveşte valoarea cărţii, acesta, da, asigură, într-un spaţiu literar normal – la noi nu e cazul – succesul şi de public al cărţii, dar şi ceea ce înseamnă valoarea literară, atât de mult cântărită de timp.

3. Evident, Faulkner.