Elisabeta Baciu

căderea în iarbă şi exilul din trup

 

am existat în seara în care vorbeam despre limitele fizicii cuantice

vertijul lui Kierkegaard şi-al lumii de dinainte de el

despre scala egoismului şi despre cum fugim după sens

în alegerile care nu ne aparţin

despre vecini fatalişti şi zgomotele lor teritoriale

în cucerirea noastră deloc subtilă a sanctuarului felin

despre cât de frig ne e când ne încălzim

între ziduri de blocuri ceauşiste

 

într-o seară mi-am ancorat corpul şi l-am confundat cu vara

într-o seară m-ai găsit arici şi am împărţit un măr

cel mai roşu măr

 

lovit

găurit

zbârcit

cel mai dulce măr

 

l-am întors pe toate părţile

l-am învăţat o limbă nouă

i-am făcut un soclu

celui mai vechi măr

 

i-am estimat coordonate în insula fericiţilor

paradisul terestru şi vârful din olimp

celui mai greu măr

 

exploratorii nu se aşează pe pământ şi nu vorbesc cu arici

dar tu ai făcut-o

 

îmi amintesc că într-o seară râdeam de moarte

sau plângeam peste cer când te-ai aruncat cu mine

în iarba rece şi udă

under the age of aquarius

am tăcut când ai început să vorbeşti cu limba mea

ai tăcut tu apoi când am început să privesc cu ochii tăi

în seara în care ne-am tăcut tăcerea

celui mai bolnav măr

 

nu Eva

nu şarpele

ci puterea din seara în care ai renunţat să fii cel mai interzis măr

când te-am cărat în ţepii mei şi tot eu te-am împărţit cu tine

ca să ne naştem dorinţa în trupul celuilalt

 

într-o seară am învăţat să iubim

când gurile noastre au murit în iarbă

 

Umarmung, 1917

azi noi

şi Egon Schiele