am existat în seara în care vorbeam despre limitele fizicii cuantice
vertijul lui Kierkegaard şi-al lumii de dinainte de el
despre scala egoismului şi despre cum fugim după sens
în alegerile care nu ne aparţin
despre vecini fatalişti şi zgomotele lor teritoriale
în cucerirea noastră deloc subtilă a sanctuarului felin
despre cât de frig ne e când ne încălzim
între ziduri de blocuri ceauşiste
într-o seară mi-am ancorat corpul şi l-am confundat cu vara
într-o seară m-ai găsit arici şi am împărţit un măr
cel mai roşu măr
lovit
găurit
zbârcit
cel mai dulce măr
l-am întors pe toate părţile
l-am învăţat o limbă nouă
i-am făcut un soclu
celui mai vechi măr
i-am estimat coordonate în insula fericiţilor
paradisul terestru şi vârful din olimp
celui mai greu măr
exploratorii nu se aşează pe pământ şi nu vorbesc cu arici
dar tu ai făcut-o
îmi amintesc că într-o seară râdeam de moarte
sau plângeam peste cer când te-ai aruncat cu mine
în iarba rece şi udă
under the age of aquarius
am tăcut când ai început să vorbeşti cu limba mea
ai tăcut tu apoi când am început să privesc cu ochii tăi
în seara în care ne-am tăcut tăcerea
celui mai bolnav măr
nu Eva
nu şarpele
ci puterea din seara în care ai renunţat să fii cel mai interzis măr
când te-am cărat în ţepii mei şi tot eu te-am împărţit cu tine
ca să ne naştem dorinţa în trupul celuilalt
într-o seară am învăţat să iubim
când gurile noastre au murit în iarbă
Umarmung, 1917
azi noi
şi Egon Schiele