a20

Trei perechi de coarne. De cerb

Marta Petreu

          Un volum revăzut şi adăugit de interviuri a publicat Marin Iancu, sub titlul Nevoia de modele (Editura Nico, 2014). Au fost „luaţi la întrebări“ Geo Şerban, George Potra, Sergiu Filerot, Al. Piru, Dorli Blaga, Gh. Bulgăr, Dim. Păcurariu, Ion Bălu, Mircea Tomuş, C. T. Ciubotaru, Ion Hangiu şi Teofil Răchiţeanu. Cel mai amplu dintre toate este interviul cu poetul, deloc răsfăţat de soartă, Teofil Răchiţeanu, profesor în Răchiţele, în Munţii Apuseni. Şi mă opresc asupra lui.
Îmboldit de întrebări, echinoxistul Teofil Răchiţeanu se destăinuieşte pe larg, patetic şi fără nici o precauţie, ajungînd să povestească istoria familiei lui, felul cum a fost omorît tatăl lui, cum a fost martorul naşterii celui mai mic frate al lui, venit pe lume după omorîrea tatălui său, cum a umblat la şcoală ba desculţ, ba în opinci, cum a ajuns student la Cluj şi cum n-a mai putut să rămînă în capitala Transilvaniei, fiindcă nu avea de lucru şi, deci, n-avea din ce trăi. Şi aşa mai departe. Prietenii lui, de la Geo Bogza la Mircea Borcilă, sînt evocaţi cu evlavie. Un episod conflictual cu I. Negoiţescu este narat cu detalii. Cele mai interesante rămîn însă păţaniile lui de om de la munte. De exemplu, povesteşte cum odată cînd lucra cu un pădurar pe munte, i-a prins un incendiu şi s-au refugiat pe nişte stînci cu brazi mari; dar tot acolo s-au refugiat „şuierînd terifiant“ şi viperele, care atîrnau „ciorchine“ în copaci…
M-a mişcat o dorinţă a lui Teofil Răchiţeanu, una puternică, pe care o pomeneşte de mai multe ori, şi care nu i-a fost împlinită: poetul a sperat că la împlinirea a 70 de ani, Uniunea Scriitorilor îi va finanţa o antologie cu cele mai frumoase poeme ale sale; fapt care, bineînţeles – şi spun „bineînţeles“ fără nici o ironie la adresa cuiva, ci numai cu un strop de amărăciune –, nu s-a întîmplat, pentru simplul motiv că Uniunea de azi şi aceea de pînă în 1989 diferă, ca forţă financiară şi ca autoritate publică, precum pămîntul de cer; aşa că poetul îşi mărturiseşte intenţia de a-şi finanţa el însuşi volumul, vînzînd coarne de cerb căutate şi culese pe munte, prin februarie, cînd cerbii îşi leapădă vechile coarne… Pentru un volum de poeme trebuie cam trei perechi de coarne.