a21

Nikita Hruşciov şi decesul bolşevismului

Vladimir Tismăneanu

          Acum 60 de ani, liderul sovietic Nikita Hruşciov se lansa într-un atac distrugător la adresa mitului lui Stalin. Pe 25 februarie 1956, o audienţă formată din 1436 de delegaţi la cel mai înalt conclav al partidului, al XX-lea Congres, îşi asculta în stare de şoc liderul rostind discursul secret, unul dintre cele mai important documente politice ale secolului trecut. A fost secret pentru că niciun oaspete străin sau jurnalist nu fusese lăsat să asiste, iar textul nu a fost publicat în URSS până la Gorbaciov. Timp de decenii, maşina de propagandă sovietică a refuzat să-i confirme existenţa. Şi totuşi a fost real şi a avut efecte enorme. S-a scurs în Occident prin Polonia şi a fost publicat în New York Times câteva luni mai târziu, atunci când autenticitatea i-a fost complet confirmată. Posturile de radio occidentale l-au difuzat Europei de Est şi Uniunii Sovietice. După discursul secret, nici URSS, nici blocul sovietic şi mişcarea comunistă mondială nu au mai fost la fel. De atunci încolo, Mao şi alţi stalinişti impenitenţi l-au privit pe Hruşciov ca pe groparul comunismului, ca pe un revizionist iresponsabil şi un renegat.
Discursul lui Hruşciov denunţa „cultul personalităţii“ lui Stalin, un eufemism ticluit pentru a sugera responsabilitatea personală a despotului pentru crimele în masă ale deceniilor anterioare. Audienţa împietrise. Pentru mulţi, era o experienţă eliberatoare. Alţii s-au simţit trădaţi, traumatizaţi, ofensaţi. Liderul partidului polonez şi stalinistul dogmatic Bolesław Bierut, care suferea de pneumonie, a citit discursul într-un spital din Moscova, a suferit un atac de cord şi a murit pe 12 martie. Discursul de patru ore demonstra „gravul abuz de putere“ al lui Stalin, persecutarea criminală a elitei partidului, rolul său cheie în Marea Teroare, tratamentul feroce aplicat personalităţilor majore din partid, precum şi eşecul său în a se comporta ca un mare comandant militar. Hruşciov l-a înfăţişat pe Stalin ca pe iniţiatorul şi coordonatorul execuţiilor în masă. Fostul lider adorat era găsit vinovat de distrugerea a mii şi mii de vieţi umane, deportarea brutală a întregi grupuri etnice, de planurile agricole absurde şi de linguşirea lui dezgustătoare mascată drept „istorie a partidului“. Accentul era pus pe victimele comuniste ale terorii lui Stalin, şi acest lucru fusese marea limitare a abordării lui Hruşciov. Nikita se angaja să restaureze „normele leniniste ale democraţiei socialiste sovietice“ şi să lupte împotriva arbitrarului indivizilor care abuzează de putere. Pentru cititorii zilelor noastre, accentul pe „sănătoasele“ principii leniniste sună naiv. Dar în 1956, acest atac la adresa stafiei lui Stalin a fost cu adevărat temerar. Staliniştii nu i-au iertat niciodată lui Hruşciov această poziţie iconoclastă.
Undele de şoc ale Congresului XX au fost resimţite de-a lungul întregului bloc sovietic, conducând la ruptura sino-sovietică, revolta poloneză din primăvara lui 1956, ascensiunea lui Gomulka şi revoluţia maghiară din toamna aceluiaşi an. Discursul secret a catalizat revolta raţiunii printre numeroşi intelectuali critici cunoscuţi ca revizionişti marxişti. Solidaritatea necondiţionată cu Uniunea Sovietică, „standardul“ lui Stalin privind internaţionalismul proletar, a încetat să mai fie obligatorie. Denunţând cultul personalităţii lui Stalin, Hruşciov a distrus o întreagă piramidă de minciuni şi iluzii. Geniul de mai an apărea acum drept un monstru psihopat. Liderii comunişti din „democraţiile populare“ erau indignaţi. Pentru micii Stalini din Polonia, România, Germania de Est sau Cehoslovacia, atacul lui Hruşciov la Stalin însemna trădarea celor mai înalte principii. S-au simţit ameninţaţi şi aveau dreptate. Pentru ani de zile, până în anii 1980, furioşii comunişti francezi s-au referit dispreţuitor la discursul secret ca la „Raportul atribuit lui Hruşciov“. Cu toate limitele sale, discursul oferise însă o lectură tragică a istoriei sovietice în care Stalin apărea ca un maniac al puterii, crud şi narcisist până la extreme.