Kosztolányi Dezső s-a născut la 29 martie 1885 la Szabadka (azi Subotica, Serbia). Remarcabil poet, prozator, traducător, considerat unul dintre înnoitorii limbajului poetic maghiar, aflat sub influenţa curentului simbolist, dar şi al prozei impresioniste, în care a excelat, romanul Édes Anna fiind o capodoperă a romanului psihanalitic. A publicat mai mult volume de poezii şi un volum de traduceri din lirica europeană şi americană, intitulat Modern Költők (Poeţi moderni). A făcut parte din prima generaţie a revistei Nyugat, alături de Osvát Ernő, Ignotus, Ady Endre, Móricz Zsigmond, Tóth Árpád, Babits Mihály ş.a. A murit la 3 noiembrie 1936 la Budapesta.

 

Sărmani (Szegények)

 

Tu uiţi ce ai mâncat la prânz,

cu cine-ai vorbit ieri, cine ţi-e duşman, prieten,

pentru că eşti bogat şi uituc.

 

Îţi părăseşti sentimentele ca pe nişte

ziare citite într-un compartiment de tren

şi goneşti mai departe,

salutându-l pe unul, zâmbindu-i altuia,

distrat peste măsură.

 

Dar sărmanii încă ştiu şi acum

ce le-ai spus în urmă cu cinci ani,

când ai trecut pe o stradă din Budapesta

şi le-ai mângâiat pe creştet copilul blond

care a murit între timp

şi devine ţărână în cimitirul din Tabán.

 

Ei fac pavăză la tot ce-i viaţă,

pun deoparte tot ce ai atins, cum e

şi cutia ordinară de tablă în care alţii

şi-au păstrat odinioară ţigările.

 

Sărmanii stau de veghe,

au grijă de tot ce li-e dat,

trăiesc şi-n locul tău

şi nu uită nimic.

 

Tatăl (Az apa)

 

Cât de repede te-ndepărtezi de mine

în timpul nemăsurat, copile.

Te ridici agitat de la masa de prânz,

dispari, goneşti.

Când îţi vorbesc, citeşti ziarul

şi-mi răspunzi succint.

Eşti cu prietenii. Camera ţi-e goală.

Mie sufletul mi-e gol.

Nu-mi vezi pe faţă dragostea naivă.

Nu mă bagi în seamă.

Glasu-mi scrâşnit ţi-e insuportabil.

Şi mâna mi-e grea.

Maică-te mi-e din nou unica prietenă.

Cu ea stau de vorbă.

În şoaptă-i amintesc de anii de hârjoană,

Ca tu să nu ne-auzi.

Aşa l-am părăsit şi eu pe tata odinioară.

Aşa a plecat şi el.

Cu greu suspin, mândru, blestemat,

Fără să se uite îndărăt.

O, singurătatea asta asemeni celei vechi,

Când tu încă nu trăiai.

Dimineţile îmi presară pe creştet cenuşă,

Amiezile au devenit cenuşii.

Seara, în grădină, contemplu cerul,

Pomii, frunzişul

Şi mă-ntreb pe mine însumi fructul

De ce nu înţelege trunchiul?

 

 

Zilele mele fericite, inspirate (Boldog, ihletes napjaim)

 

Tâmplele orelor pulsează:

timpul a prins fierbinţeală.

 

Nici nu ştiu ce mi se-ntâmplă.

Văd ceasul.

Văd toate ceasurile din lume,

cele ce se grăbesc, cele ce rămân în urmă.

Aud bătaia ceasului şi a clopotului

chiar şi în vis.

Simt minutul.

Pe masa calmă de sufragerie, între lingură

şi furculiţă, sesizez cuţitul, cuţitul ucigător

care destramă destine, taie în două orice,

pe gură semnul care dezvăluie o viaţă,

sabia din cuvânt.

 

Tâmplele orelor pulsează:

timpul a prins fierbinţeală.

 

Poet în secolul douăzeci (Költő a huszadik században)

 

Stau destins, culcat pe canapeaua

narcisismului arogant, pe plapumă cade galbenă

lumină electrică de noapte, potop solar de zi.

Lenevesc între fum de ţigară şi cafea,

întrucât soarta mea e doar de a fi, asta e

treaba mea.

Valorăm doar cât preţuim în de sine, ce-mi

trebuie mie nimbul minciunii,

al muncii.

La ce-mi trebuie vorbăria falşilor profeţi,

nu mă tocmesc în niciun fel cu urâtul,

nici cu gloata ce urlă după minge,

nici cu procente, nici cu Hollywood-ul.

Din parte-mi, mintea lucidă poate bălmăji

vorbe mântuitoare şi sminteli plictisitoare,

paiaţa de cârpe a veacului nu-i a mea,

nici mecanicul tâmp din nori, cu zuruitoare.

Nu-mi trebuie ciolanul ales al celor puternici,

nici bunăvoinţa milioanelor, ieftin-vetustă.

Eu proclam, prieteni, că doi e mult,

dar unu e cifra robustă.

Trosnească trecutul şi viitorul neghiob,

eu trebuie să apăr o comoară de nepreţuit.

Domnesc şi peste crateru-i de vulcan

până tronul mi-e neclintit.

Şi pe mine cu mine însumi

să mă măsor mi-e dat.

Când îmi răsună cuvântul, e monedă

de aur curat.

Pe fiecare, precum al unui rege, chipul meu

iar pe margini

scrisul trufaş:

eu.

 

Prezentare şi traducere de Kocsis Francisko