ŞTEFAN MELANCU, O PLEDOARIE PENTRU FEMINITATE

Medic de profesie şi cu un doctorat în ştiinţele medicale, Iustinian Gr. Zegreanu confirmă printre preocupările sale literare o anume continuitate familială, pe linie paternă – bunicul său, magistratul Aurel Zegreanu, fiind în perioada interbelică secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Ardeal şi remarcându-se prin câteva volume de poezie, iar tatăl, Octavian Zegreanu, medic la rândul lui şi membru al Uniunii Scriitorilor (Filiala Cluj), reprezentând un nume apreciat în spaţiul poeziei transilvănene a anilor ’90. O descendenţă care, în ce-l priveşte pe mai tânărul Iustinian Gr. Zegreanu, îl seduce într-ale scrisului, dar îl şi obligă totodată. A debutat, în aceeaşi arie a descendenţei poetice familiale, cu versuri (în revista Steaua, în 1997), publicând apoi şase volume de versuri (între 1998 şi 2016). În paralel, a îmbrăţişat şi epicul, publicând patru volume de proză (între 2005 şi 2019).

Cel mai recent dintre volumele sale, Roşu pufos. Compendiu de feminologie, Editura Limes, 2024, lărgeşte aria preocupărilor de până acum ale autorului, poziţionându-se între studiu, analiză şi interpretare, pe o temă vastă, precum cea a feminităţii/feminologiei, aparţinând literaturii şi nu numai. După cum o arată şi subtitlul, Iustinian Gr. Zegreanu ne propune în acest volum o sinteză în care feminitatea face obiectul unei cercetări multidisciplinare: prin prisma raportărilor biblice şi ale psihologiei feminine (în primul dintre capitole, Adam şi Eva); „exterioritatea“ feminină, cu reprezentarea corpului, prezenţa nudului feminin în artă, evoluţia modei şi a machiajului (Aspectul extern); revoluţia sexuală, iubirea ca sentiment complex şi legământul conjugal, relaţia sexului şi a sexualităţii cu religia, precum şi aspectele deviante cum sunt incestul, homosexualitatea, adulterul şi prostituţia (Sexualitatea feminină); complexitatea arhetipală a feminităţii şi evoluţia reprezentării acesteia de-a lungul timpului (Arhetipurile feminine); evoluţia biologică a feminităţii (Pubertatea şi menopauza – momente de redefinire) şi prezentarea sub aspect biologic şi afectiv a maternităţii (Maternitatea); multitudinea ipostazelor feminine, circumscrise istoric, de la femeia războinică sau eroică (mitologia celebrelor amazoane), femeia criminal sau spion (cu rădăcini biblice), femeia scriitor sau savant, la femeia privită prin prisma religiei (cu ilustrările bine cunoscute), femeia ca personaj literar, până la ipostaza marginalizării acesteia în spaţiul haremului (foarte veche şi aceasta) sau la cea a femeii singure, cu un contur aparte în societatea actuală (Ipostaze ale femeii); în sfârşit, evoluţia socială a femeii, prin prisma reprezentărilor legate de căsătorie şi familie, ca şi prin evoluţia statutului pe care femeia l-a avut în societate în decursul evoluţiei mentalităţilor culturale (Statutul femeii în decursul istoriei), volumul încheindu-se cu câteva concluzii (inclusiv într-o cheie lirică prin adăugarea unor versuri proprii) ce întăresc convingerea autorului asupra păstrării unor atribute fundamentale ale feminităţii, statuate de-a lungul timpului, precum capacitatea de seducţie, pasiunea iubirii, misterul propriei fiinţe.

Având statutul unui compendiu, volumul îşi propune astfel o panoramare a câtorva dominante ale reprezentării feminine, căutând mai ales să invite la o lectură ce poate fi aprofundată apoi, prin trimiterea la reperele bibliografice ataşate la final ori, pentru cei interesaţi de un studiu aprofundat, prin accesarea, directă sau prin intermediul traducerilor în limbile de circulaţie, a unei considerabile bibliografii pe tema dată. Incitante în acest sens pot fi mai ales capitolele legate de sexualitatea feminină, de arhetipuri sau de ipostaze ale feminităţii, abordarea autorului fiind una dezinvoltă, dincolo de orice prejudecăţi sau false inhibiţii. Astfel, concretizând câteva dintre ideile subliniate privind, de pildă, sexualitatea feminină, aceasta este abordată „ca fenomen bio-psiho-social“, de-a lungul vremii fiind „reglementată în permanenţă prin diferite norme morale, religioase, de «scenarii sociale» şi mituri“ – de la cultul virginităţii („cheie a dogmei creştine“) traversând veacurile, până la relaţionări multiforme precum: femeia stigmatizată de biserică, „văzută ca frivolă şi eminamente păcătoasă, ispitindu-l pe bărbat prin farmecele sale“, „cântată de menestrel în perioada romantică a cavalerismului“, „muză salvatoare a celor aflaţi în suferinţă“ sau, în epoca victoriană a puritanismului, „făptură pură, fragilă, lipsită de orice dorinţă sexuală“, ori cea educată „pentru a servi plăcerii bărbatului şi a răspunde în mod pasiv aşteptărilor sale“, precum cunoscutele gheişe sau curtezane veneţiene, pe un traseu temporal ce-şi are ca punct terminus revoluţia sexuală din anii ’70 ai secolului trecut. O răscruce, aceasta din urmă, care, dincolo de o emancipare benefică (între altele, prin libertatea componentei erotice odată cu eliminarea complexelor şi a prejudecăţilor), a determinat şi „o importantă modificare a rolurilor sexuale tradiţionale“. Cât priveşte arhetipurile feminine, abordarea acestora este făcută luând ca punct de plecare modul în care „admiratorii sexului frumos“, prin prisma percepţiei corpului feminin, „şi-au cristalizat de-a lungul timpului idealuri diferite“, cu adăugarea ulterioară a unei conformaţii psihologice a feminităţii şi a unui „dat al firii“ acesteia. Folosindu-se de tipurile introduse de Carl Gustav Jung în psihologie („persona, umbra, anima, şi animus, sinele“), autorul îşi propune să ilustreze o serie de arhetipuri feminine cu specificitatea fiecăruia, precum: cel matern (având ca însemne „miracolul vieţii“; „autoritatea magică a femininului; înţelepciunea şi înălţimea spirituală ce transcend raţiunea, ceea ce este bun, ceea ce protejează, dătător de creştere, fertilitate; locul transformării magice, al renaşterii“); cel al soţiei („modelul înţelegerii şi comunicării desăvârşite“, în trecut reprezentând „o obligaţie“, dar şi „o onoare“, iar actualmente „un rol social“ sau „un contract prin care ar trebui să scapi de singurătate“; arhetipul amantei („modelul seducătoarei“, ghidat de „fascinaţie, mister, pasiune şi plăcere“); cel al eroinei (având la bază „starea de încredere în sine şi a independenţei naturii proprii“); arhetipul preotesei (al femeii „care îşi poate echilibra partea feminină cu cea masculină“, cu „acces la realităţile invizibile, deoarece uneşte sacrul cu profanul“), la toate acestea adăugându-se o lungă serie de arhetipuri mitice, sacre, magice, alchimice etc. Nu lipsesc din abordarea autorului şi câteva accente polemice, vizând îndeosebi revoluţia sexuală actuală, cu deformările pe care curentul feminist radical le manifestă îndeosebi în ultimii ani (o „mişcare de eliberare“ a femeilor moderne prin care „întreaga atitudine a lor s-a masculinizat. De fapt întreaga lume s-a întors «cu susul în jos», femeile au ajuns foarte masculinizate, iar bărbaţii au devenit foarte feminini. Această egalitate, de fapt este o impunere, o altă formă de sclavie mult mai gravă decât cea impusă de bărbaţi“). În ansamblul său însă, noua carte semnată de Iustinian Gr. Zegreanu propune o abordare echilibrată a unei problematici nu doar complexe, ci şi, mai nou, dificile, constituindu-se într-o pledoarie pentru feminitate, cu tot ce înseamnă atributele de neînlăturat ale acesteia: „Fiecare femeie s-a născut cu propriul mister, cu înfăţişarea şi magnetismul personal şi de aceea o femeie nu trebuie să înceteze, în nicio împrejurare, să fie femeie, să se comporte ca o femeie“.