Titlulatura cerchistă a Premiilor revistei Apostrof – decernate anul acesta de un juriu alcătuit din Răzvan Voncu, preşedinte, Anca Haţiegan şi Ştefan Melancu, membri – are o preistorie îndepărtată, devenită programatică – pe care am evocat-o amănunţit în tableta O explicaţie din nr. 11 (402), 2023, pag. 3, a revistei noastre. E momentul să amintim şi numele celor care au fost premiaţi în decursul anilor de revista Apostrof – tineri creatori, scriitori, critici şi istorici literari, istorici, teatralişti, traducători: Cecilia Caragea (1996); Liviu Maliţa (1997); Ruxandra Cesereanu, Ion Mureşan (1998); Sanda Cordoş (1999); Ion Simuţ (2001); Ştefan Borbély (2002); Ovidiu Pecican (2016); Letiţia Ilea, Corin Braga, Anca Mihuţ, Ion Vartic (2017); Anca Haţiegan, George State (2019); Mirela Nagâţ, Ştefan Bolea, Irma Carannante (2020); Cosmin Ciotloş, Ioana Toloargă, Radu Găvan, Radu Mârza (2021), Irina Wintze, Alexandru Seres (2022); Hanna Bota, Adrian Papahagi, Dimitrios Kanellopoulos, Eugen Uricaru, Miriam Cuibus (2023); Ioan Moldovan (2024).
Anul acesta, finanţarea Premiilor revistei Apostrof a fost asigurată de Uniunea Scriitorilor din România. (A.)
Premiul „Radu Stanca“ i se potriveşte ca o mănuşă lui Horaţiu Mălăele, întrucât ilustrează deplin polivalenţa sa creatoare: actor, regizor de teatru şi de film, grafician, dar, în aceeaşi măsură, poet şi prozator. Nu întâmplător, citindu-l, Nicolae Manolescu exclama spiritual – pastişând celebra replică a lui Hamlet către Horatio – „Minunăţii, Horaţiu, minunăţii!“.
Tocmai de aceea, revista Apostrof i-a dedicat, în numărul 9 din 2022, un amplu Dosar.
Povestirea Tehomir a lui Horaţiu Mălăele nu numai că e scrisă la un înalt nivel stilistic, ci este, în primul rînd, o construcţie ingenioasă ca simbolistică. Mic Macondo, Tehomir – „satul satelor“, dar şi „satul dezastrelor“ – e chiar România cu istoria ei recentă, întreţesută cu autoficţiunea, uşor modificată, a copilului Mălăele. O „lumină taborică“ încearcă aici din cînd în cînd „să ne avertizeze de iminenţa unui rău şi mai rău“, căci această mică lume ieşită din ţîţîni trece dintr-o minune în alta şi mai ales dintr-o calamitate în alta. Mirarea în care trăiesc cei din Tehomir ţine tot de specificul oricărui nou Macondo. Totul, într-un realism miraculos cît se poate de autentic. Descins aici din García Márquez, acest prozator rafinat, adesea de o expresivitate îndrăzneaţă, ştie foarte precis cum să facă să izbucnească insolitul în realul cel mai banal. (Ion Vartic)
Horaţiu Mălăele e unul dintre acei rari meseriaşi dăruiţi cu harul de a stîrni rîsul publicului de cum apar, înainte de a-şi rosti primele replici. Actor comic pur-sînge, recunoscut imediat ca el însuşi, nu ca interpret al anumitor roluri dramatice. Un artist în mare măsură autodidact, un talent nativ, hrănit de reflexivitatea care dirijează mîna pe hîrtie. Cu un chip de intelectual reflexiv în viaţa de zi cu zi, transformat actoriceşte într-un facies irezistibil de caraghios. Se joacă – da! – mereu pe sine, de fapt – cum am văzut – un personaj-alter ego cu contururi îngroşate caricatural, imediat recognoscibil, „marcă înregistrată“. (Ion Bogdan Lefter)
Este un virtuoz, dar mai ales un mare, mare artist polivalent. (Ioan Cristescu)
Tristeţea ploilor, Bookzone, 2024
Tehomir, Editura Alfa, 2020; ediţia a II-a, Bookzone, 2024
O poveste cam ciudată şi alte două povestiri, Bookzone, 2022; ediţia a II-a, Bookzone, 2024
Premiul „I Negoiţescu“ – Marta Petreu. Pentru prima dată în exegeza dedicată filosofului Blaga avem o sistematizare integrală, analitică, a perioadei presistemice (Anii de ucenicie), a aceleia sistemice (Marile creaţii) şi în fine, acelei postsistemice (Un filosof sub istorie). Urmate de precizări epilogale esenţiale: Ce n-a fost Blaga niciodată, Cum este filosofia lui Blaga ş.a.
Filosofia lui Blaga este mult mai mult şi altceva decât o extindere a unor idei apărute în cercetări anterioare. Este chiar ceea ce indică titlul ei, şi anume, o interpretare completă a operei filosofice blagiene, descrisă simultan pe două axe: una istorică, a evoluţiei ei în timp şi în contextul filosofiei universale, şi o alta structurală, a dezvoltării sistemului blagian pornind de la primele sale manifestări şi până la extensiile de după încheierea sa.
Se poate spune, fără emfază şi schimbând ceea ce este de schimbat, că Marta Petreu a făcut pentru Blaga ce a făcut G. Călinescu pentru Eminescu. Adică l-a coborât din cerul obscur al legendei şi fabulaţiilor, în care Blaga era văzut ca o icoană (simbolizând adică nişte valori generice cu care mai ales interpreţii săi se identificau), redându-i statutul de creator viu şi, vorba lui Nichita Stănescu, „îmbrăcat în ştofă“. Cu alte cuvinte, i-a identificat sursele – multe, nemărturisite de Blaga –, a identificat şi descris principiile formative ale operei, ne-a devoalat metoda blagiană şi, în cele din urmă, ne-a oferit un portret verosimil al unuia dintre puţinii filosofi români relevanţi. Un portret, subliniez, nu o icoană: un portret în mişcare, nelipsit de contradicţii, de frivolităţi şi slăbiciuni, şi tocmai de aceea mult mai interesant şi autentic. (Răzvan Voncu)
Marta Petreu adoptă, la rândul ei, o rigurozitate bazată pe o sursologie impresionantă, organizându-şi demersul pe trei niveluri (Angelo Mitchievici, vezi „Blaga redescoperit“, România literară, nr. 31, 2024.)
Blaga, între legionari şi comunişti, Polirom, 2021
Filosofia lui Blaga, Polirom, 2024